Гуманистический поворот в градостроительстве: от мировых идей к советской интерпретации и применению в Кишинёве и XX vs XXI век - Гуманистический поворот в градостроительстве: от мировых идей к применению в Кишинёве
DIAGNOSTICUL ORAȘULUI CHIȘINĂU (2025)
Bazat pe o amplă serie de hărți, scenarii și analize realizate în acest proiect, cu o propunere de sistem de tratament — o strategie de transformare atentă a mediului urban:
SIMPTOMATOLOGIE PE DIRECȚII CHEIE:
1. Mediu fizic (percepție corporală)
Suprafețe extinse ale orașului suferă de supraîncălzire vara (în special Centru, Ciocana, Malina);
Lipsa zonelor de confort corporal: umbră, bănci, „buzunare” umbrite în afara parcurilor;
Fațadele sunt slab conectate cu viața stradală — rigide și opace.
2. Viață stradală și scenarii cotidiene
Circulația este dominată de trafic auto, nu de logica pietonală;
Activitatea spontană și informală (mai ales seara) este puțin sprijinită;
Potențialul străzilor este adesea irosit — ele sunt doar coridoare, nu scene.
3. Context cultural și microclimatic
Pierderea structurilor istorice și a układ-urilor, mai ales în centru (dar cu urme păstrate);
Disconfortul microclimatic nu se suprapune cu zonificarea funcțională;
Clusterele culturale sunt fragmentate și lipsesc mecanismele de susținere.
4. Siguranță și percepție urbană
Există zone de anxietate în centru (arcade, ganguri, fațade slab iluminate);
Lipsă de iluminat și activitate în unele cartiere seara;
Siguranța și confortul corporal depind de factori cotidieni adesea neglijați.
SISTEMUL DE TRATAMENT: Strategia de reactivare blândă
A. Terapie climatică locală
Insule de căldură: plantări, pavilioane temporare, acoperiri reflectante (albedo ridicat);
Utilizarea datelor corporale: cartografiere termică, puncte de confort, microzone de odihnă;
„Insule de umbră” mobile și structuri sezoniere.
B. Activarea scenei stradale
Dezvoltarea scenariilor stradale: bănci, târguri, evenimente culturale spontane;
Sprijin pentru viața de seară: iluminat pietonal, vitrine, micro-evenimente;
Reimaginarea străzilor ca scene, nu ca tuburi de tranzit.
C. Terapie culturală a układ-urilor
Vizualizarea și sprijinirea straturilor culturale: evreiești, armenești, moldovenești;
Reîntoarcerea funcțiilor artizanale și a atelierelor locale;
Audioghiduri, expoziții stradale, coduri QR — reactivarea memoriei locului.
D. Planificare scenaristică și participare
Nu un plan general, ci un sistem adaptiv de scenarii (DAUF);
Integrarea hărților corporale, culturale și comportamentale în geamănul digital;
Ateliere continue cu locuitorii: nu o dată la 10 ani, ci trimestrial — corecție vie a mediului.
E. Zone pilot de terapie
Centrul: de la Arcă la UNIC — tratament termic, activare fațade, etaje vii;
Valea Morilor: valorizare naturală cu program cultural;
Buiucani: prototip de „stradă vie” cu cogestiune și intervenții tactice.
CONCLUZIE
Chișinăul este un oraș cu „resturi valoroase de układ”, cu scară umană autentică și scenarii cotidiene vii, dar afectat de supraîncălzire, fațade moarte, pierderea memoriei și neîncredere în spațiul stradal.
Tratamentul său nu e o chirurgie urbană, ci fizioterapie: o reactivare blândă, ritmică, tactilă — prin microprocese, terapie culturală și proiectare corporal conștientă.
1. Mediul fizic (percepția corporală)
Analiză detaliată în contextul Chișinăului, bazată pe date colectate, hărți termice și abordări urbane moderne:
Ce înseamnă percepția corporală în oraș:
Este percepția mediului prin senzațiile corpului — temperatură, textură, mișcare, zgomot, miros, ritm și relief. Ea determină dacă simțim plăcere, siguranță și dorința de a rămâne, sau dimpotrivă — disconfort și impulsul de a pleca.
Probleme principale în Chișinău:
a) Lipsa mediului „blând”
Suprafețe întinse de pavaj și asfalt fără umbră (UNIC, Piața Catedralei);
Fațade rigide fără vitrine, copertine, marchize sau adăposturi;
Lipsa elementelor care „amortizează” căldura și zgomotul.
b) Confort corporal scăzut în perioadele de căldură
Zonele de supraîncălzire coincid cu spațiile publice cele mai active;
Asfaltul și piatra se încălzesc și radiază căldură la nivelul picioarelor;
Umbra naturală sau construită este slabă sau inexistentă.
c) Puțini repere senzoriale
Materiale și culori monotone;
Lipsa mirosurilor (verde, apă), texturi tactile, sunete naturale;
Deficit de „texturi atrăgătoare”: lemn, arbuști, apă.
d) Locuri fără posibilitatea de oprire
Lipsă de bănci, colțuri retrase, zone umbrite;
Băncile sunt amplasate în locuri incomode (la soare, lângă trafic);
Nu există sprijin pentru odihna spontană: socluri, pervazuri, parapete.
Harta zonelor confortabile vs. problematice
(bazată pe date termice și comportamentale):
Confort ridicat: Valea Morilor, cartierele verzi din Buiucani și Rîșcani
Zone de tranziție: Centrul vechi (dacă există umbră)
Confort scăzut: Piața UNIC, străzile de tranzit, Ciocana, Malina, Botanica sudică
Recomandări:
Crearea microzonei cu sensibilitate corporală ridicată
„Buzunare verzi”, spații cu bănci, umbră, apă, texturi plăcute (lemn, nisip, vegetație).
Îmbunătățirea suprafețelor și fațadelor
Utilizarea materialelor deschise la culoare, inserții moi (marchize, textile, lemn);
Reamenajare cu accent pe tactilitate (pavaje variate, reliefuri).
Sprijinirea prezenței temporare
Bănci și zone de repaus sezoniere de-a lungul traseelor pietonale;
Zonificarea traseelor în funcție de stresul corporal perceput.
Utilizarea datelor
Senzori mobili și crowdsourcing de percepție: unde e cald, unde e plăcut, unde e zgomotos;
Vizualizarea percepției corporale ca strat în geamănul digital al orașului.
Analiză detaliată aplicată la Chișinău — atât în diagnosticul problemelor, cât și în strategia de revitalizare:
Ce înseamnă:
Un mediu urban este „viu” atunci când în el au loc numeroase acțiuni repetitive, diverse și imprevizibile: întâlniri, conversații, comerț, plimbări, jocuri, observații. Scenariile nu sunt funcții, ci moduri de viață, care variază în funcție de momentul zilei, sezon, generație și cultură locală (układ).
Probleme în Chișinău:
a) Structura străzilor este tranzitorie, nu locuibilă
Majoritatea străzilor sunt percepute ca coridoare de tranzit (pentru pietoni sau mașini), nu ca locuri de stat;
Lipsesc condițiile pentru oprire, încetinire, interacțiune (bănci, fațade active, mic comerț).
b) Deficit de diversitate scenaristică
Domină o activitate unică: trafic, pietoni rari și dispersați;
Lipsesc scenariile sezoniere, temporare, intergeneraționale (târguri, biblioteci stradale, evenimente de seară).
c) Traseele cotidiene apar spontan, nu sunt proiectate
Traseele copiilor și bătrânilor sunt deseori incomode sau nesigure (ex: între cartiere și stații);
Cotidianul nu este recunoscut ca unitate de proiectare — nu este „luat în calcul” în reamenajări.
d) Revitalizarea se concentrează în parcuri, nu în țesutul cartierelor
Viața stradală se concentrează în Valea Morilor, în unele părți centrale sau în jurul mall-urilor;
Cartierele rezidențiale (Buiucani, Rîșcani) au potențial, dar lipsesc scenariile care îl valorifică.
Tipuri de scenarii identificate (pe cartiere):
Recomandări:
Recunoașterea scenariului ca unitate de planificare
Crearea de hărți ale cotidianului: traseele copiilor, vârstnicilor, muncitorilor, vecinilor;
Traducerea acestora în soluții scenariale: navigație, puncte de oprire, umbră, mobilier urban.
Activarea „insulelor de viață” stradală
Bănci temporare, biblioteci stradale, pavilioane cu umbră, galerii deschise;
Includerea evenimentelor în ritmul cotidian: Ziua băncii, Ziua vecinilor, Noaptea lecturii.
Participarea locuitorilor în programarea scenariilor
Concursuri de scenarii pentru străzi;
Experiențele locuitorilor devin „cod comportamental” al străzii.
Gestionarea flexibilă a scenariilor
Platforme unde poți propune evenimente, împărtăși trasee;
Sprijin municipal pentru inițiativele de cartier — ca instrument de micro-terapie urbană.
3. Contextul cultural și microclimatic
Analiză detaliată pe baza observațiilor noastre, vizualizărilor și fundamentelor teoretice:
Acest capitol reunește două dimensiuni esențiale ale mediului urban:
Țesătura culturală — forme invizibile, dar persistente de viață, memorie, układ și simboluri;
Microclimatul — percepția corporală a vremii, luminii, umbrei, răcorii, umidității și supraîncălzirii.
În Chișinău, ambele dimensiuni sunt profund interconectate, dar slab integrate în practica actuală de planificare urbană.
CONTEXTUL CULTURAL
a) Pierderea układ-urilor, dar păstrarea structurii
Cartierul istoric (Centru Vechi, părți din Buiucani, Poșta Veche) păstrează fragmente ale układ-ului evreiesc, armean, moldovenesc și ruso-starover;
Acestea nu se exprimă prin funcții oficiale, ci prin formă de curte, tip de ferestruică, tip de gard viu, proporția porții, orientarea casei, felul porții de intrare.
b) Cultura cotidianului nu este inclusă în proiectare
Rituale zilnice (viță-de-vie în arcadă, lucruri scoase în stradă, fotolii afară, rufe la uscat) sunt ignorate ca „zgomot”, nu valorizate;
Proiectarea urbană nu ia în calcul aceste tipare comportamentale, ceea ce duce la eliminarea układ-ului.
c) Harta invizibilă a memoriei culturale
Istoria culturală locală nu este vizibilizată în spațiul public (doar câteva plăcuțe pe fațade);
Potențialul audioghidurilor, codurilor QR, muzeului stradal, traseelor meșteșugărești — neexploatat.
CONTEXTUL MICROCLIMATIC
a) Problema gravă a supraîncălzirii
Hărțile termice indică zonele UNIC, sudul Botanica, Ciocana și o parte din Malina ca zone supraîncălzite, fără umbră sau evaporare;
Centru se supraîncălzește din cauza acoperirilor omogene, fațadelor reflectante și lipsei arborilor.
b) Zonele răcoroase nu sunt conectate
Valea Morilor și străzile umbrite din Buiucani și Rîșcani sunt confortabile, dar nu formează o rețea coerentă;
Curțile liniștite sunt ascunse, neincluse în sistemul de circulație urbană.
c) Vulnerabilitatea climatică a pietonului
Traseele pietonale devin insuportabile la orele calde: lipsă de adăpost, bănci, surse de apă;
Categoriile cele mai afectate: copii, vârstnici, persoane cu mobilitate redusă.
Recomandări: integrarea stratului cultural și climatic
1. Crearea hărții układ-urilor culturale
Vizualizarea układ-urilor și expresiilor lor: tip de curte, elemente decorative, obiceiuri locale;
Extinderea conceptului de patrimoniu dincolo de monumente oficiale.
2. Integrarea microclimatului în proiectare
Utilizarea hărților termice și a analizelor climatice în orice reconstrucție;
Proiectarea obligatorie a umbrelor, evaporării, plantării, orientării fațadelor.
3. Hibridizarea stratului cultural și climatic
Arcadele cu viță-de-vie — simultan element microclimatic și simbol cultural;
Integrarea meșteșugului cu natură: elemente făcute de mână, plantare, cultura umbrei.
4. Crearea traseelor senzoriale și climatice
Trasee pietonale continue cu grad ridicat de confort corporal;
Navigare nu doar după repere vizuale, ci și după senzații: unde e plăcut să mergi, unde să te oprești.
Exemple de spații din Chișinău unde contextul cultural și microclimatul interacționează — uneori întărindu-se reciproc, alteori intrând în conflict:
Spații cu integrare puternică între cultură și microclimat
1. Curțile din Centru Vechi (zona străzii Armenească)
Strat cultural: arcade cu viță-de-vie, anexe gospodărești, urme ale układ-ului evreiesc și armenesc;
Microclimat: umbră de la viță și ziduri de cărămidă, răcoare sub arcade, vegetație;
Comentariu: exemplu de microcosmos istoric viu — confort corporal și saturație culturală.
2. Fragmente din Buiucani (sectorul privat de-a lungul Albei Iulia)
Strat cultural: case moldovenești cu porți sculptate, garduri cu portițe, flori la fațadă;
Microclimat: umbra copacilor, garduri vii, răcoare și miros de plante;
Comentariu: mediu format „de jos în sus” — echilibru între intimitate și prezență stradală.
3. Piața veche și aleile din jurul Pieței Centrale
Strat cultural: comerț tradițional, generații de vânzători, aglomerație vizuală ca formă de identitate;
Microclimat: lipsă de umbră, supraîncălzire, solicitare corporală ridicată vara;
Comentariu: spațiu cu densitate culturală, dar vulnerabil climatic — necesită adaptare blândă.
4. Scuarul fostului hotel „Național”
Strat cultural: peisaj monumental sovietic, parte a trecutului recent;
Microclimat: suprafețe minerale, căldură excesivă, slabă calitate pentru stat;
Comentariu: simbol al publicității pierdute — are nevoie de reconfigurare culturală și climatică.
5. Arcadele din Valea Morilor
Strat cultural: ritualuri de plimbare, fotografii de nuntă, întâlniri între generații;
Microclimat: alei umbrite, apă, diversitate senzorială;
Comentariu: spațiu al sincroniei: cultură + corp + natură.
6. Zonele dintre Mihai Viteazul și Calea Ieșilor
Strat cultural: zonă de tranziție — dispariția układ-ului local sub presiunea noilor construcții;
Microclimat: lipsă de umbră, supraîncălzire, efect de „coridor de beton”;
Comentariu: zonă în pierdere — necesită relansare și reconstrucție culturală.
4. Siguranța și percepția mediului urban
Analiză detaliată în contextul Chișinăului — inspirată din principiile lui Jane Jacobs, Jan Gehl și observațiile contemporane:
Ce înseamnă:
Orașul nu este doar un ansamblu de clădiri, drumuri și parcuri. Este și un spațiu perceput: simțim siguranță, încredere, control, claritate? Sau, dimpotrivă — anxietate, confuzie, izolare?
Aceste stări nu sunt generate exclusiv de poliție sau camere video, ci mai ales de structura străzilor, activitate, vizibilitate și legături sociale.
Probleme în Chișinău:
a) Zone de teamă și anxietate
Zone de tranziție (arcade, ganguri, spații între centre comerciale și zone rezidențiale) sunt slab iluminate, izolate, fără vizibilitate;
Ciocana, Malina, zone industriale din Botanica — zone percepute ca inconfortabile seara.
b) Rupturi în controlul vizual
Fațade închise, ziduri oarbe, lipsa ferestrelor spre stradă duc la lipsa „ochilor străzii” (cf. Jacobs);
Puține funcții active la parter (cafenele, magazine, ateliere).
c) Spații cu lizibilitate scăzută
Spații în care nu e clar încotro mergi, cine este în jur, cum te comporți (lipsă de orientare, contraste mari de scară, goluri urbane);
Exemple: zona fostului hotel „Național”, spațiile goale de pe Mihai Viteazul, scuaruri lângă clădiri abandonate.
d) Lipsa încrederii în spațiul stradal
Strada este percepută ca nesigură sau inutilă, ceea ce duce la evitarea interacțiunii sau opririi;
Mai ales resimțit de vârstnici, femei, părinți cu copii.
Factori care sporesc sentimentul de siguranță:
Vizibilitate: contact vizual între puncte și spații deschise;
Fațade vii: vitrine, ferestre, intrări luminate și active;
Prezența oamenilor: mai ales cei care stau, observă, se plimbă;
Navigație clară și structură deschisă;
Iluminat cald și confort corporal (bănci, adăposturi, reducerea zgomotului).
Recomandări pentru creșterea siguranței percepute:
1. Crearea unei hărți a anxietății și încrederii
Pe baza sondajelor, traseelor grupurilor vulnerabile, observațiilor directe;
Marcarea zonelor de evitare nocturnă, goluri, spații confuze sau de alienare.
2. Activarea fațadelor și parterelor
Programe de sprijin pentru microbusinessuri, ateliere, cafenele, galerii;
Revitalizare arhitecturală: vitrine, ferestre, iluminare, intrări active.
3. Iluminat și repere vizuale
Susținerea unui iluminat cald, difuz, mai ales în zonele de tranzit;
Elemente de navigație și cultură — grafică, plăcuțe stradale, povești QR.
4. Strategii de „contact apropiat”
Spații în care poți sta, discuta, observa;
Bănci lângă fațade, nișe verzi, puncte de observare.
5. Feedback și gestionarea mediului
Crowdsourcing al experienței urbane: unde este anxietate, unde este confort;
Programe de îngrijire comunitară a mediului stradal, în parteneriat cu locuitorii.
A. Terapie climatică locală
Analiză detaliată a unei abordări menite să atenueze efectele supraîncălzirii urbane și să îmbunătățească confortul corporal în Chișinău:
Ce înseamnă:
„Terapia climatică” este o practică de proiectare a mediului urban care răspunde la percepția corporală a climei: căldură, umbră, evaporare, vânt, umiditate. În contextul supraîncălzirii urbane — caracteristic Chișinăului — terapia climatică devine nu doar o preocupare abstractă de durabilitate, ci un răspuns direct la suferințele fizice ale corpului în oraș.
Această abordare se leagă de ideile lui Jan Gehl despre percepția corporală a spațiului și le dezvoltă printr-o sensibilitate climatică sporită.
De ce este necesară în Chișinău:
Numărul zilelor cu temperaturi peste 32°C a crescut cu 30% în ultimii 20 de ani;
Zonele centrale (UNIC, Mihai Viteazul, Calea Ieșilor, sudul Botanica) suferă de insule de căldură, cu temperaturi mai mari cu 3–6°C față de cartierele verzi;
Grupurile de risc: vârstnici, copii, persoane cu afecțiuni cardiovasculare și mobilitate redusă;
Traseele și piețele supraîncălzite devin impracticabile în plină zi, chiar și la umbră.
Metode-cheie de terapie climatică:
1. Proiectarea umbrei
Folosirea de copertine verzi (liane, copaci, arcade vegetale);
Pavilioane temporare din materiale ușoare cu acoperiri reflectorizante;
Prelate transparente, perdele stradale, galerii de umbră între clădiri.
2. Evaporare și umiditate
Fântâni, sisteme de pulverizare fină a apei (mai ales în zone de așteptare);
Umezirea periodică a suprafeței străzii în orele de vârf;
Grădini cu funcție evaporativă (ferigi, mentă, mușchi, plante agățătoare).
3. Plantarea de arbori
Prioritate în zonele aglomerate (stații, trasee pietonale, intrări);
Specii cu coronament larg și rezistență la secetă;
Mini-păduri și alei verzi ca coridoare climatice.
4. Suprafețe
Înlocuirea asfaltului cu materiale deschise la culoare sau permeabile;
Înverzirea acoperișurilor copertinelor, stațiilor, pavilioanelor de umbră.
5. Orientarea și aerisirea fațadelor
Orientarea spațială a străzilor ținând cont de circulația aerului;
Eliminarea „barierelor termice” (ziduri oarbe înalte), crearea de arcade ventilate.
6. Spații climatice hibride
Cafenele în semi-umbră cu sistem de ceață fină;
Galerii cu plante umbroase;
Curți cu apă și mobilier urban în zone răcoroase.
Unde pot fi aplicate în Chișinău:
Recomandări pentru implementare:
Analiza microclimatului înainte de orice intervenție — hărți termice, observații corporale, interviuri cu grupuri vulnerabile;
Elaborarea unui catalog de soluții climatice — de la cele ieftine la intervenții majore;
Sprijinirea inițiativelor de cartier: copertine de umbră, umidificatoare stradale, arbori noi;
Zone pilot de terapie climatică — începeți cu 2–3 puncte critice și evaluați efectul.
B. Activarea scenei stradale
Analiză detaliată a acestui element-cheie din strategia de revitalizare urbană, aplicată la Chișinău:
Ce înseamnă:
Prin „scenă stradală” înțelegem ansamblul de evenimente cotidiene și spontane care au loc în spațiul urban deschis: comunicare, observare, comerț, relaxare, spectacole, deplasări, interacțiuni. Activarea scenei stradale înseamnă crearea condițiilor prin care strada devine vie, diversă și atrăgătoare.
Aceasta este ideea centrală a lui Jane Jacobs, Jan Gehl și Nicolae Alekseev — strada ca dramaturgie a cotidianului, unde suntem simultan actori și spectatori.
De ce este important:
Strada nu este doar un culoar de transport, ci principalul „organ” public al orașului;
O stradă activă creează legături sociale, sentiment de siguranță și identitate locală;
Acolo unde scena stradală este moartă apar izolarea, anxietatea și comportamentele deviante;
Activitatea locuitorilor este cheia durabilității, co-participării și economiei locale.
Semnele unei scene stradale active:
Funcțiuni mici: chioșcuri, ateliere, galerii, standuri, bănci;
Prezența oamenilor de vârste și activități diferite;
Fațade animate: ferestre, vitrine, intrări vizibile;
Spații de oprire și interacțiune: locuri de stat, vorbit, observat;
Elemente de imprevizibil: artă stradală, spectacole, târguri.
Ce slăbește scena stradală în Chișinău:
Fațade oarbe și monofuncționalitate (clădiri administrative, birouri);
Prevalența traficului și a parcărilor în detrimentul vieții pietonale;
Organizare deficitară a parterelor (lipsă de vitrine, „zone moarte”);
Lipsa de încredere în spațiul public — senzația că „strada nu e pentru mine”.
Metode de activare:
1. Programe de animare a parterelor
Chirie mică pentru cafenele, artizanat, funcții sociale;
Aducerea activității comerciale și culturale în spațiul stradal: vitrine, expoziții, colțuri de lectură.
2. Micro-intervenții scenariale
Artă stradală, galerii temporare, expoziții în aer liber;
„Invazii blânde”: spectacole improvizate, mese cu cărți, jocuri stradale.
3. Susținerea statului și observației
Instalarea de bănci, suporturi, pervazuri funcționale;
Spații de tranziție între clădiri și stradă — „margini moi” (Gehl).
4. Infrastructură pentru evenimente
Prize, scene mobile, corturi — tot ce face posibile activitățile temporare;
Regimuri legale pentru „masă publică”, „muzică de pe verandă”, festivaluri.
5. Suport digital și feedback
Hartă online a punctelor active;
Crowdsourcing de evenimente, cereri pentru spații, navigație mobilă.
Unde poate fi aplicat în Chișinău:
Efect potențial:
Creșterea implicării locuitorilor și a micilor afaceri;
Creșterea siguranței prin prezența umană;
Întărirea identității locale și mândriei de cartier;
Consolidarea viabilității economice a străzilor.
C. Terapia culturală a modurilor de viață
Analiză detaliată a unei strategii esențiale pentru revitalizarea umană și conștientă a mediului urban:
Ce este:
Terapia culturală a modurilor de viață (układurilor) este o abordare a dezvoltării urbane care nu distruge formele de viață existente, ci le recunoaște, le susține și le reconstruiește — ancorându-se în istorie, cultură și cotidian. Este un fel de „vindecare a mediului” prin respect față de memorie, ritualuri și logica spațială a vieții locale.
La baza acestui concept stau ideile lui Amos Rapoport, Pavel Riabinin și Viacheslav Glazychev:
Orașul nu se proiectează, ci se îngrijește, se susține și se însoțește — dacă vrei să-i păstrezi sufletul.
De ce este important pentru Chișinău:
Diversitate de układuri istorice: evreiesc, moldovenesc, armenesc, starover, sovietic;
Pierderea semnelor vizibile ale acestor układuri (arcade, curți, ateliere, anexe gospodărești) → sărăcirea mediului;
Tendința de uniformizare duce la pierderea identității cartierelor — acestea își pierd chipul, vocea și sensul;
Majoritatea proiectelor de reabilitare ignoră logica vieții cotidiene, bazându-se doar pe forme normative.
Ce include terapia culturală:
1. Identificarea modului de viață (układului)
Analiza ritualurilor zilnice, structura familiei, trasee, comportamente gospodărești;
Interviuri, observație, surse de arhivă și mărturii orale.
2. Însoțirea materială a układului
Conservarea curților, arcadelor, scărilor, balcoanelor;
Reintroducerea elementelor arhitecturale proprii fiecărei culturi.
3. Însoțirea spațială a układului
Susținerea zonelor de întâlnire, uscat rufe, joacă, ateliere;
Spații umbroase, comerț informal, trasee religioase.
4. Programare culturală
Trasee ale memoriei, audioghiduri ale localnicilor, QR cu istorii, murale;
Comunități care recompun țesătura urbană: meșteri, artiști, bătrâni, copii.
5. Suport legal
Programe de reproducere a układului, nu doar de restaurare;
Reglementări flexibile care permit evoluția, nu înghețarea tradiției.
Unde se poate aplica în Chișinău:
Principiile abordării terapeutice:
Nu impune, ci readu și sprijină;
Nu „ca înainte”, ci în spiritul a ceea ce a fost;
Respectă diversitatea vie, nu impune o normă;
Construiește împreună cu purtătorii de układ, nu pentru ei.
D. Planificare scenarială și participare
Analiză detaliată a uneia dintre componentele-cheie ale abordării urbane adaptative și umaniste:
Ce este:
Planificarea scenarială nu este o previziune sau un proiect în sensul clasic, ci crearea unor imagini posibile ale viitorului, bazate pe scenarii cotidiene, nevoi reale, ritmuri și dinamica vieții urbane. În acest model, participarea locuitorilor și utilizatorilor spațiului nu este opțională, ci esențială.
Viacheslav Glazychev: „Orașul nu se desenează — el se compune.”
Diferențe față de proiectarea clasică:
Componentele planificării scenariale:
Observare
Studierea vieții cotidiene: trasee, ritmuri, tipuri de interacțiuni;
Percepție corporală și emoțională a spațiului.
Cartografierea scenariilor
Ce se întâmplă și unde: dimineața, seara, în zile lucrătoare, în weekend;
Cine și cum folosește spațiul.
Formarea „nucleelor scenariale”
Spații unde se intersectează activități, culturi, generații.
Elaborarea variantelor de dezvoltare
Împreună cu locuitorii, antreprenorii, utilizatorii spațiului;
Scenarii pentru creștere, scădere, schimbare de preferințe.
Zonare scenarială
Nu după funcții, ci după tipuri de activitate și regimuri: diurne, nocturne, sezoniere.
Reguli flexibile și corectabilitate
Nu un plan rigid, ci un sistem viu de feedback;
Posibilitatea ajustărilor fără reluarea întregului proces.
Metode de participare:
Ateliere și chestionare de stradă;
Hărți ale emoțiilor și percepției corporale;
Jocuri de scenarii: cum ar arăta spațiul în diferite versiuni;
Dialoguri prin graffiti, post-it-uri, hărți de idei;
Platforme online pentru observații și propuneri;
Prototipare in situ: scenarii temporare pentru testare.
Unde se aplică în Chișinău:
Rezultat:
Orașul nu este înghețat, ci viu și schimbător;
Planul nu este un document închis, ci un cadru deschis pentru acțiune și ajustare;
Apare orașul ca scenă — cu roluri, spectatori și evenimente care se schimbă;
Fiecare locuitor devine coautor, nu doar utilizator al spațiului.
E. Zone pilot de terapie
Analiză detaliată a unui mecanism-cheie pentru testarea și implementarea abordării adaptative în revitalizarea mediului urban — înainte de extinderea la nivelul întregului oraș.
Ce este:
Zonele pilot de terapie sunt fragmente urbane mici, alese drept laboratoare experimentale pentru a testa noi metode de dezvoltare urbană: terapie culturală, adaptare climatică, planificare scenarială și participare comunitară.
Ele funcționează ca module de experimentare vie, în care:
se testează eficiența ideilor în condiții reale,
se adaptează metodele la contextul local,
se oferă rapid un rezultat vizibil și convingător.
Nu este o utopie de tip „oraș inteligent”, ci un punct viu de pornire pentru o transformare sistemică a țesutului urban.
Obiectivele unei zone pilot:
Testarea metodelor (układ, climă, scenă stradală, participare);
Demonstrarea rapidă a unui rezultat vizibil pe o suprafață restrânsă;
Obținerea feedback-ului din partea locuitorilor – ce funcționează și ce nu;
Creșterea încrederii în schimbare prin co-participare și efect local;
Elaborarea de instrumente pentru scalare și replicare.
Semnele unui pilot reușit:
Existența unor provocări clare (supraîncălzire, izolare, spații goale);
Existența unei comunități implicate;
Diversitate de funcțiuni și scenarii (locuire, comerț, plimbare);
Identitate arhitecturală sau culturală ce poate fi susținută.
Unde pot fi zone pilot în Chișinău:
Etapele realizării unei zone pilot:
1. Cercetare
chestionare, observație, hărți termice, interviuri;
identificarea „durerilor” și a potențialului.
2. Prototipare
construcții temporare, pavilioane, zone de test;
testare în stradă: bănci, grafică, iluminat.
3. Participare
ateliere deschise, întâlniri, co-design cu locuitorii;
crowdsourcing de idei și luarea deciziilor împreună.
4. Implementare
adaptarea soluțiilor în funcție de context;
implementare flexibilă, cu posibilitate de ajustare.
5. Documentare și scalare
rapoarte vizuale, kituri de replicare;
transpunerea experienței în scenarii pentru alte cartiere.
Rezultatul:
Creșterea încrederii între locuitori, arhitecți și administrație;
Formarea unei experiențe reale de planificare adaptativă;
Crearea de modele replicabile în alte părți ale orașului;
Revitalizarea spațiului — acesta devine loc de viață, nu doar de tranzit.
🧩 Abordarea hibridă: îmbinarea funcționalității cu umanismul
Hibridizarea abordărilor funcționaliste și umaniste poate deveni cheia dezvoltării urbane durabile și vii, în special în orașe precum Chișinău. Iată cum poate fi structurată această idee:
📌 De ce o singură abordare nu este suficientă:
Funcționalismul oferă structură, dar poate genera un mediu inert dacă ignoră practicile cotidiene, cultura și percepția umană asupra spațiului.
Abordarea umanistă oferă sens, face orașul viu și perceptibil, dar fără sprijin instituțional și infrastructural solid, poate deveni instabilă sau marginalizată.
⚙️ + ❤️ = Succes
Abordarea funcționalistă oferă:
conectivitate în transport;
fiabilitate inginerească;
repere normative;
previzibilitate.
Abordarea umanistă aduce:
confort corporal;
viață urbană stradală;
bogăție de scenarii;
ancorare culturală și participare.
🔄 Cum pot fi combinate:
🛠 Instrumente pentru abordarea hibridă:
gemen digital pentru integrarea infrastructurii și percepției;
reglementări flexibile: nu zonare rigidă, ci regimuri de scenarii;
proiectare colaborativă: profesioniști + purtători ai modului de viață;
zone pilot ca „modele” de echilibru între formă și viață.
✅ Avantajele abordării hibride:
durabilitate (infrastructură) + vivacitate (scenarii);
încredere (participare civică) + fiabilitate (soluții inginerești);
adaptabilitate în fața schimbărilor;
păstrarea identității în procesul de modernizare.
Комментариев нет:
Отправить комментарий