Planul general nerealizat al Chișinăului din 1800
Introducere
Planul Chișinăului din 1800, prezentat Divanului Moldovei, este un document unic care depășește simpla fixare a moșiilor mănăstirești. El reprezintă un exemplu rar de îmbinare a funcțiilor juridice, simbolice și urbanistice într-o singură sursă. În el vedem nu doar indicarea moșiei Mănăstirii Galata, ci și un proiect al noii organizări a spațiului urban — un fel de „Chișinău ideal”. Acest proiect, însă, nu a fost realizat în întregime, dar semnificația lui pentru înțelegerea istoriei orașului este uriașă.
Inscripția grecească și traducerea ei
«Μοναστήριον του Γαλάτα υπό τον Ἅγιον Σινᾶ»
Transliterare: Monastērion tou Galata hypo ton Hagion Sina
Traducere: Mănăstirea Galata sub jurisdicția Sfântului Sinai.
Deasupra este dată traducerea în limba rusă: „Moșia Buiucani a Mănăstirii Galata”.
Folosirea grecei se explică prin tradiția fanariotă și subordonarea mănăstirilor patriarhatelor orientale. Traducerea rusă reflectă influența Imperiului Rus, întărită după Pacea de la Iași din 1792. În acea perioadă, limba rusă devenea un intermediar între originalul grecesc și practica moldovenească. Imperiul Rus se pregătea de un nou război și avea nevoie de refacerea Chișinăului, deoarece orașul a servit întotdeauna ca bază militară a Imperiului în războaiele din Balcani. Limba română, deși era limba vorbită a populației, încă nu avea statut administrativ și nu era folosită în actele oficiale.
Dacă urmărim perioadele de aplicare a limbilor, până în secolul XVII în cancelaria domnească și în biserică domina slavona bisericească. În secolul XVII apar primele acte în moldo-română, dar fără statut oficial. Din 1711, în epoca fanariotă, limba principală devine greaca. Sfârșitul secolului XVIII se caracterizează prin folosirea paralelă a rusiei ca limbă de traducere și diplomație. Abia după 1821 româna se consolidează treptat în actele oficiale, înlocuind definitiv greaca și slavona până la mijlocul secolului XIX.
Caracteristicile unice ale planului din 1800
1. Un oraș nou după distrugeri
Sfârșitul secolului XVIII a fost catastrofal pentru Chișinău: războaie, jafuri și incendii au lăsat orașul aproape pustiu. Multe cartiere au ars din temelii, o parte din biserici au fost distruse sau au ajuns în paragină. În acest context a apărut necesitatea unei noi viziuni asupra organizării urbane. Pe planul din 1800 vedem de fapt proiectul unui oraș nou, unde se conturează clar dorința de ordine, regularitate și crearea unui nucleu central. Geometria regulată a cartierelor în jurul pieței centrale dovedește împrumutarea unor elemente din tradiția urbanismului occidental.
2. Două cetăți
Apariția a două cetăți este un fenomen unic pentru un oraș moldovenesc de dimensiuni modeste. Aceasta arată intenția de a redistribui centrele de putere și apărare. Se evidențiază cetatea lui Donici, care poate fi privită ca simbol al noii ordini politice și administrative. Introducerea a două centre de sprijin trebuia să consolideze controlul asupra spațiului urban și al moșiilor din jur. De menționat că acea fortificație de pământ care pe planurile de la sfârșitul secolului XVIII era desenată lângă biserica Sfinții Constantin și Elena, pe planul din 1800 nu mai apare.
3. Piața centrală
Piața centrală este pentru prima dată arătată înconjurată de o rețea regulată de cartiere. Această rețea de cartiere probabil indică extinderea orașului. O astfel de soluție arată dorința conștientă de a organiza viața comercială și de a-i conferi un aspect mai civilizat. Spre deosebire de piețele haotice de mai înainte, aici se vede ideea unei organizări clare a spațiului de schimb.
4. Mutarea vechii Catedrale
Pe planurile anterioare, Catedrala se afla în centrul pieței. Pe planul din 1800 este arătată lângă viitoarea cetate a lui Donici. În realitate, această mutare nu s-a realizat, iar Catedrala a rămas pe loc. Faptul intenției de a-i schimba amplasarea arată caracterul proiectiv al documentului și dorința de a schimba centrul sacru al orașului în favoarea unei noi logici administrative. De asemenea, pe toate planurile după 1800, Catedrala rămâne pe același loc. Însă pe planul din 1817 și pe cel din 1834 vedem pentru prima dată Bazarul Vechi cu formă pentagonală, care nu exista pe planul din 1800, ceea ce reflectă încercările ulterioare de a organiza mai bine centrul.
5. Planificarea geometrică a cartierelor
Rețeaua clară de cartiere, fără analogii pe planurile anterioare și ulterioare ale orașului, arată că acest proiect a fost conceput ca un experiment urbanistic. Aici se observă schema clasică a orașului medieval, caracteristică pentru orașele și târgurile transilvănene: cetate, oraș fortificat cu piață și târg (posadă). Este posibil ca la elaborarea acestui plan să fi participat specialiști din Transilvania. El demonstrează că la cumpăna secolelor XVIII–XIX în Moldova existau deja concepții despre un oraș regulat, chiar dacă ele nu au fost puse în aplicare.
Compararea tradițiilor de planificare urbană
Realizare parțială și catastrofe
Planul din 1800 nu a rămas doar pe hârtie. A început să fie realizat: acest lucru este confirmat de apariția unor străzi pe perimetrul „carreului” proiectat. Totuși, punerea în aplicare a fost împiedicată de mai multe evenimente catastrofale.
1802 — Marele cutremur care a distrus aproape toate bisericile orașului. Doar biserica Sfinții Constantin și Elena, aflată pe celălalt mal, a supraviețuit. Dezastrul a aruncat din nou orașul înapoi, anulând începuturile construcției regulate.
1806–1812 — un nou război ruso-turc. În această perioadă partea centrală a Chișinăului a fost supusă unei construcții haotice. Oamenii ridicau case unde se putea, fără a urma planurile anterioare. Aceasta a făcut imposibilă realizarea planului din 1800 și a determinat necesitatea unor planuri generale noi.
Astfel, combinația dintre catastrofa naturală și distrugerile de război a făcut ca orașul să evolueze pe calea dezvoltării spontane. Încercarea de a-l ordona prin proiectul din 1800 a eșuat, dar experiența a rămas importantă. Trebuie spus că aproape niciun plan de oraș din istorie nu a fost realizat integral, iar acest plan nu a făcut excepție. Este încă un exemplu al inutilității de a elabora astfel de planuri, pentru că nu ne este dat să prezicem viitorul.
Planuri noi în secolul XIX
După anexarea Basarabiei la Rusia în 1812 a apărut o nevoie urgentă de reorganizare urbanistică. Autoritățile ruse vedeau în Chișinău viitorul centru administrativ al regiunii, iar aspectul orașului trebuia să corespundă noilor obiective.
Planul din 1817 (V.I. Geste folosind materialele topografului local Ozmidov) — primul „plan general” oficial al Chișinăului. El includea propuneri de construire a unor noi teritorii și în același timp încerca să ordoneze construcția haotică a centrului, moștenită de la începutul secolului XIX.
Planul din 1834 — dezvoltarea ulterioară a ideilor urbanistice. El era destinat structurării orașului și reglementării părții de jos, unde haosul construcției era deosebit de evident. Aceste planuri au rămas valabile până la mijlocul secolului XIX și au determinat în mare măsură aspectul modern al orașului.
Călătorii europeni care au vizitat Chișinăul la sfârșitul primei jumătăți a secolului XIX remarcau dualitatea mediului urban. Pe de o parte, se păstrau urmele încercărilor de planificare regulată, pe de altă parte, predomina construcția haotică, moștenită din perioada 1806–1812. Această combinație de ordine și dezordine crea o atmosferă aparte, unde trecutul și viitorul coexistau.
Concluzie
Planul Chișinăului din 1800 nu este doar o fixare juridică a moșiilor mănăstirești, ci un plan general nerealizat al orașului, care reflectă dorința ambițioasă de a crea un nou centru cu planificare regulată. El combina:
funcția juridică (confirmarea drepturilor Mănăstirii Galata),
funcția simbolică (mutarea centrului, crearea unor „cetăți” noi și formarea schemei europene clasice în trei părți: cetate, oraș fortificat cu piață și posadă),
funcția urbanistică (cetatea împreună cu biserica domnească în nucleul cel mai protejat al așezării, rețeaua de cartiere, noua piață centrală).
Realizarea parțială a planului a fost întreruptă de catastrofe — cutremurul din 1802 și războiul din 1806–1812. În consecință, orașul s-a dezvoltat spontan, ceea ce a determinat necesitatea unor planuri generale noi în 1817 și 1834. Aceste planuri au devenit baza dezvoltării Chișinăului în secolul XIX, dar deja pe alte principii.
Astfel, planul din 1800 rămâne o mărturie unică a unei încercări timpurii de regândire urbanistică a Chișinăului. A fost primul „proiect general” al orașului, care nu a fost dus până la capăt, dar a lăsat o urmă vizibilă în structura străzilor, în memoria istorică și în tradițiile urbanistice ale regiunii. El poate fi considerat simbolul trecerii de la planificarea haotică medievală la noile concepții despre ordine, care s-au consolidat definitiv abia în secolul XIX.
![]() |
Așa ar fi putut arăta Chișinăul conform planului din 1800 |
![]() |
Un fragment dintr-una dintre străzi conform planului din 1800 |
![]() |
Planul din 1800 suprapus cu străzi moderne |
![]() |
Amenajarea clasică a unui oraș medieval |
![]() |
Un fragment dintr-una dintre străzile laterale conform planului din 1800 |