Problemele abordării liniare în planificarea urbanistică
Când planificarea urbanistică se bazează pe principiile dezvoltării liniare, caracteristice fizicii clasice newtoniene, apar diverse probleme legate de impredictibilitatea și complexitatea orașelor moderne. Iată principalele probleme care pot apărea:
Subestimarea dinamismului și complexității sistemelor urbane Complexitatea interacțiunilor: Abordarea liniară nu ia în considerare interacțiunile complexe dintre diferitele elemente ale orașului, cum ar fi locuitorii, infrastructura, economia și ecologia. Orașele sunt sisteme deschise, unde o multitudine de factori influențează reciproc într-un mod neliniar.
Exemplu: Încercarea de a rezolva problemele de trafic doar prin extinderea drumurilor poate duce la efectul „cererii induse”, unde creșterea capacității drumurilor atrage mai multe mașini, ceea ce duce din nou la ambuteiaje.
Lipsa de flexibilitate și adaptabilitate Rigiditatea planificării: Planificarea liniară creează adesea structuri rigide, care sunt dificil de adaptat la schimbări. Acest lucru poate duce la scăderea rezilienței orașului în condiții de evenimente neprevăzute sau schimbări, cum ar fi crize economice, schimbări climatice sau fluxuri migraționale.
Exemplu: Incapacitatea de a adapta infrastructura urbană la schimbările climatice poate duce la o creștere a numărului de dezastre naturale și la scăderea calității vieții populației.
Lipsa de luare în considerare a factorilor sociali și culturali Inegalitatea socială: Planificarea liniară poate să nu ia în considerare diversitatea nevoilor și preferințelor diferitelor grupuri de populație, ceea ce duce la inegalitate socială și excluderea anumitor grupuri din spațiul urban.
Exemplu: Gentrificarea poate deplasa locuitorii cu venituri mici și micile afaceri din zonele centrale ale orașului, înrăutățind echilibrul social și crescând inegalitatea.
Limitarea în prognozare și gestionare Imprevizibilitatea: Abordarea liniară se bazează pe presupunerea că viitorul poate fi prezis și controlat cu exactitate, ceea ce nu corespunde dinamicii reale a orașelor. Efectele neliniare și proprietățile emergente ale sistemelor urbane fac imposibilă prognozarea exactă a dezvoltării viitoare.
Exemplu: Încercarea de a prezice exact dezvoltarea cartierelor urbane poate să nu țină cont de schimbările economice sau sociale neașteptate, cum ar fi schimbările bruște pe piața muncii sau fluxurile migraționale mari.
Problemele ecologice Gestionarea incorectă a resurselor: Abordarea liniară nu ține adesea cont de utilizarea durabilă a resurselor naturale, ceea ce poate duce la epuizarea lor și la degradarea situației ecologice.
Exemplu: Consumarea excesivă a apei și energiei fără a ține cont de limitările acestora poate duce la catastrofe ecologice, așa cum s-a întâmplat în unele regiuni afectate de deficitul de apă.
Concluzie Aplicarea unei abordări liniare, bazate pe principiile fizicii clasice newtoniene, în planificarea urbanistică poate duce la o serie de probleme, legate de lipsa de flexibilitate, inadvertența în luarea în considerare a interacțiunilor complexe și a diversității sociale, precum și limitarea în prognozare și gestionarea durabilă a resurselor. O abordare mai eficientă este aceea care ia în considerare aspectele neliniare și complexe ale sistemelor urbane, permițând crearea unor orașe mai adaptabile, reziliente și incluzive.
Predominanța abordărilor liniare în proiectarea urbanistică În ciuda numeroaselor dovezi privind necesitatea luării în considerare a aspectelor neliniare și dinamice ale dezvoltării urbane, abordările liniare, bazate pe principiile fizicii clasice newtoniene, domină încă practica proiectării urbanistice. Să analizăm de ce se întâmplă acest lucru și ce consecințe poate avea.
Cauzele dominanței abordărilor liniare Rădăcini istorice și tradiții:
Istoric, planificarea urbanistică s-a dezvoltat sub influența principiilor raționalității și determinismului, caracteristice fizicii clasice newtoniene. Acest lucru a condus la înrădăcinarea abordării liniare în teoria și practica urbanistică.
Conveniență și simplitate:
Modelele liniare sunt mai ușor de înțeles, planificat și gestionat. Ele oferă rezultate clare și previzibile, ceea ce le face atractive pentru planificatori urbani și politicieni.
Structuri instituționale și birocratice:
Multe organizații și instituții de planificare urbanistică funcționează conform unor standarde și protocoale stabilite, bazate pe abordări liniare. Schimbarea acestor structuri necesită eforturi și timp considerabile.
Limitări tehnologice:
Multe metode și instrumente tradiționale de planificare se bazează pe modele liniare, ceea ce limitează capacitatea de a lua în considerare procesele neliniare și dinamice.
Consecințele aplicării abordărilor liniare Ineficiența soluțiilor:
Modelele liniare nu iau în considerare interacțiunile complexe și proprietățile emergente ale sistemelor urbane, ceea ce poate duce la soluții ineficiente și depășite.
Probleme sociale și ecologice:
Abordările liniare pot ignora consecințele sociale și ecologice ale soluțiilor lor, conducând la creșterea inegalității și degradarea mediului.
Lipsa de flexibilitate și adaptabilitate:
Planurile liniare se dovedesc adesea rigide și incapabile să se adapteze la schimbări și evenimente neprevăzute.
Drumul înainte Pentru a depăși limitările abordărilor liniare și a îmbunătăți planificarea urbanistică, sunt necesari următorii pași:
Implementarea gândirii sistemice:
Utilizarea metodelor de analiză sistemică pentru a ține cont de interacțiunile complexe și proprietățile emergente ale sistemelor urbane.
Utilizarea datelor și a tehnologiilor:
Implementarea datelor mari și a tehnologiilor inteligente pentru monitorizarea și gestionarea adaptativă a sistemelor urbane.
Participarea comunității:
Implicarea cetățenilor în procesul de planificare pentru a lua în considerare nevoile și preferințele lor.
Concluzie Predominanța abordărilor liniare în proiectarea urbanistică se explică prin factori istorici, instituționali și tehnologici. Cu toate acestea, pentru o gestionare eficientă a sistemelor urbane complexe și dinamice, sunt necesare metode mai flexibile și adaptabile, care să ia în considerare proprietățile neliniare și emergente.
Din păcate, noul COD Nr. 434 din 28-12-2023 URBANISMULUI ȘI CONSTRUCȚIILOR
Publicat: 30-01-2024 în Monitorul Oficial Nr. 41-44 art. 61 este complet bazat pe abordarea liniară în proiectarea urbanistică, iar documente moderne de urbanism, cum ar fi master planul sau planul de amenajare a teritoriului Metropoliei (Aglomerării) lipsesc cu totul. Mi se poate replica că în cod există planul de amenajare a regiunilor de dezvoltare. Dar cum se poate elabora separat Planul de amenajare a regiunii de dezvoltare Centru și Planul de amenajare al Municipiului Chișinău? Și pe ce bază au fost definite de fapt granițele regiunilor de dezvoltare, în afară de faptul că acestea sunt convenabile pentru statistica europeană, dar nu au nimic de-a face cu granițele Metropoliilor?
Încă există o oportunitate pentru Moldova, dintre cele care se află la coada tuturor proceselor în acest domeniu, de a trece în lista liderilor pe care ceilalți i-ar urma. "... și cei de pe urmă vor fi cei dintâi..." ))))
Комментариев нет:
Отправить комментарий