Analiză sintetică și principalele concluzii ale studiului „Studiul de fundamentare – Locuire” pentru noul PUG Chișinău.
Sensul principal al documentului
Studiul tratează locuirea nu ca o temă îngustă de construcții, ci ca unul dintre cadrele fundamentale ale orașului: simultan social, economic, cultural și spațial. În logica autorilor, PUG trebuie să reglementeze nu doar volumele de construcții, ci întregul fenomen al locuirii: accesibilitatea locuințelor, calitatea mediului urban, legătura locuirii cu serviciile, transportul, curțile, spațiile publice și viața cotidiană a locuitorilor.
Concluzia principală nr. 1: locuirea este privită ca drept și ca sistem, nu ca marfă
Documentul mută discuția dincolo de înțelegerea îngustă a locuinței ca simplă „suprafață locativă”. Se subliniază că o locuință adecvată include securitatea dreptului de locuire, accesul la utilități, condiții fizice adecvate, accesibilitate economică, amplasare bună față de locul de muncă și servicii, precum și adecvare culturală. Aceasta este o teză importantă: noul PUG trebuie să abordeze locuirea nu doar prin prisma dezvoltării imobiliare, ci și prin prisma demnității umane și a integrării sociale.
Concluzia principală nr. 2: în Chișinău locuirea reprezintă cea mai mare parte a țesutului urban
Studiul arată că teritoriile rezidențiale ocupă aproximativ 53% din suprafața urbană, iar fondul locativ constituie una dintre cele mai importante componente ale patrimoniului construit al orașului. După tipul locuințelor, în municipiu predomină apartamentele în blocuri locative — 62,7%; casele individuale reprezintă 35,2%, iar camerele din cămine — 2,1%. Aceasta înseamnă că politica locativă pentru Chișinău trebuie să fie în primul rând o politică pentru cartierele de blocuri și mediul lor urban, nu doar pentru construcțiile noi.
Concluzia principală nr. 3: cantitativ fondul locativ este mare, dar problemele calitative rămân
Studiul constată un volum semnificativ al fondului locativ: la 01.01.2025 în mun. Chișinău erau înregistrate 333 520 locuințe, cu o suprafață totală de 23,33 milioane m², dintre care suprafața locuibilă este de 17,06 milioane m². Gradul de asigurare cu locuințe este estimat la 24,6 m² suprafață totală pe locuitor. Totuși autorii subliniază că acest indicator nu este suficient pentru a concluziona asupra bunăstării locuirii. Contează și starea clădirilor, modul de administrare, dotarea cu utilități, amenajarea curților, calitatea spațiilor publice și adaptarea locuințelor la modul de viață contemporan.
Concluzia principală nr. 4: problema locuirii nu este doar construcția, ci și administrarea fondului existent
Unul dintre cele mai practice capitole ale studiului se referă la gestionarea fondului de locuințe colective. Autorii subliniază că, întrucât majoritatea locuitorilor trăiesc în blocuri locative, organizarea eficientă a administrării acestor clădiri influențează decisiv condițiile de viață. În același timp, cartierele existente au un potențial mare de îmbunătățire: amenajarea curților, trotuarelor, spațiilor verzi, terenurilor de joacă și sportive, mobilierului urban. Cu alte cuvinte, problema Chișinăului nu este doar „să construiască mai mult”, ci și „să administreze corect ceea ce există deja”.
Concluzia principală nr. 5: piața locuințelor este activă, dar evoluează fără o politică municipală suficientă
Documentul arată că Chișinăul traversează o perioadă intensă de dezvoltare imobiliară. În anul 2020 au fost date în exploatare 5 529 unități locative noi, iar orașul este descris ca un spațiu de expansiune activă, în pofida creșterii prețurilor, urbanizării haotice și decalajului dintre veniturile populației și costul vieții. Autorii notează și schimbarea modelului de achiziție a locuințelor: dacă până în 2024 aproximativ 30% dintre locuințe erau cumpărate prin ipotecă și 70% cu plată integrală, după 2024 raportul s-a inversat aproximativ la 65% ipotecă și 35% numerar. Totuși studiul afirmă clar că situația favorabilă de pe piață nu este susținută suficient de o politică publică coerentă în domeniul locuirii.
Concluzia principală nr. 6: sistemul existent de evidență a necesității de locuințe este depășit
Aceasta este una dintre cele mai importante concluzii instituționale ale studiului. Se arată că sistemul de evidență a persoanelor care au nevoie de îmbunătățirea condițiilor de locuit este învechit și nu reflectă realitatea actuală. Aceasta înseamnă că orașul nu vede clar care este necesitatea reală: cine are într-adevăr nevoie de sprijin, ce grupuri sociale sunt excluse de pe piața locuințelor, unde este necesar un fond locativ social sau accesibil și unde oferta pieței este suficientă. Fără actualizarea acestor date, PUG riscă să se bazeze pe o imagine socială incompletă.
Concluzia principală nr. 7: locuirea este legată de modelul orașului „de 15 minute”
Autorii corelează în mod repetat mediul rezidențial cu ideea unității de vecinătate, cu apropierea serviciilor și accesibilitatea cotidiană. Aceasta înseamnă că locuirea nu este privită ca un produs rezidențial izolat, ci ca parte a unei morfologii urbane integrate: stradă, curte, spațiu public, infrastructură socială, mici locuri de întâlnire comunitară. Aceasta este una dintre părțile puternice ale studiului: încercarea de a muta discuția despre locuire din logica strict imobiliară în logica urbanistică.
Concluzia principală nr. 8: studiul conține o critică implicită a extinderii necontrolate a orașului
În secțiunea de scenarii se menționează explicit că PUG trebuie să coordoneze și să reglementeze expansiunea teritorială. Autorii recunosc că dorința pentru casa individuală și viața suburbană este alimentată de stilul de viață, de prețurile locuințelor, de accesibilitatea terenurilor și de mobilitatea transportului. Totuși se subliniază că această expansiune duce frecvent la izolare, la creșterea distanțelor de deplasare și la costuri ecologice și sociale suplimentare. Acesta este un semnal important: o politică locativă fără controlul extinderii suburbane poate amplifica criza transportului și a mediului urban.
Concluzia generală asupra studiului
În esență, acest document transmite trei idei principale.
Prima: locuirea în Chișinău nu mai poate fi tratată doar ca o piață de construcții. Ea este o problemă de echitate urbană, de structură a vieții cotidiene și de calitate a țesutului urban.
A doua: principala rezervă de dezvoltare a orașului nu constă doar în construcții noi, ci și în modernizarea cartierelor rezidențiale existente, în special a marilor ansambluri de blocuri locative în care trăiește majoritatea populației.
A treia: fără o politică municipală reală în domeniul locuirii, noul PUG riscă să rămână doar o descriere a pieței imobiliare, și nu un instrument de corectare a acesteia. Studiul însuși sugerează această concluzie atunci când evidențiază caracterul depășit al sistemului de evidență a necesităților locative și lipsa unei politici publice suficiente în domeniul locuirii.
Комментариев нет:
Отправить комментарий