Istoria Chișinăului în secolul al XVII-XVIII-lea: Dezvoltare și Influența Factorilor Externi

Biserica de Piatră și Evoluția Socială a Chișinăului

La mijlocul secolului al XVII-lea, domnitorul moldovean Vasile Lupu a adus o contribuție semnificativă la dezvoltarea așezării Chișinău, oferindu-i o biserică de piatră. Acest eveniment are o semnificație mult mai mare decât pare la prima vedere și ne deschide perspective interesante asupra evoluției sociale și demografice a Chișinăului din acea perioadă.

La începutul secolului al XVII-lea, Chișinăul trebuia să asigure armata de iarnă a domnitorului moldovean Radu Mihnea Vodă cu provizii și tot ce era necesar.

Acest lucru indică indirect o populație suficientă pentru a îndeplini astfel de sarcini. Ținând cont de dimensiunea armatei, care era de 500-2000 de oameni, se poate presupune că populația așezării era de aproximativ 1200-1800 de persoane. Aceasta includea țărani și meșteșugari, capabili să producă și să furnizeze resursele necesare. Atunci apare întrebarea firească: de ce a fost nevoie să se ridice o a doua biserică, și încă una de piatră? Răspunsul la această întrebare poate arunca lumină asupra unor factori importanți care indică indirect numărul populației, nivelul său economic și influența religioasă.

În primul rând, este important de menționat că construirea unei biserici de piatră indică o creștere a populației. Acest lucru sugerează, de asemenea, o creștere a statutului și a importanței așezării. Bisericile de lemn erau de obicei construite în așezări mici, unde oamenii nu își puteau permite clădiri capitale, precum și în cazurile în care era nevoie de construcții rapide. Apariția unei a doua biserici, mai solide și mai durabile, de piatră, indică faptul că în Chișinău, la mijlocul secolului al XVII-lea, locuiau între 700 și 1000 de persoane, ceea ce necesită un alt loc pentru slujbele religioase.

În al doilea rând, biserica de piatră este un simbol al prosperității economice și al semnificației sociale. Construcția din piatră necesita resurse și muncă semnificative, ceea ce indică o creștere economică și un sprijin social din partea atât a populației locale, cât și a autorităților centrale. Un astfel de gest din partea lui Vasile Lupu ar fi putut fi nu doar un cadou, ci și o recunoaștere a statutului Chișinăului ca centru important în regiune.

În plus, însăși construcția unei biserici de piatră vorbește despre importanța spirituală a așezării. Vasile Lupu, cunoscut pentru patronajul său față de ortodoxie și dezvoltarea culturală a Principatului Moldovei, probabil a văzut în Chișinău un potențial pentru influența religioasă ulterioară și a dorit să consolideze pozițiile ortodoxe în această zonă.

Astfel, construcția bisericii de piatră în Chișinău, la mijlocul secolului al XVII-lea, nu este doar un act de evlavie din partea domnitorului, ci și un indicator important al dinamicii sociale, al numărului populației și al creșterii economice a așezării.

Creșterea Chișinăului în secolul al XVIII-lea

Dacă în secolul al XVIII-lea existau deja șase biserici de piatră în Chișinău, acest lucru indică o creștere și o dezvoltare semnificativă a orașului, ceea ce sugerează o populație destul de mare pentru acea perioadă. Istoricii estimează de obicei numărul populației pentru astfel de așezări pe baza numărului de biserici și a capacității lor, luând în considerare factori sociali, economici și politici.

Estimările aproximative ale populației pentru un oraș cu șase biserici de piatră în secolul al XVIII-lea ar putea varia între 5.000 și 10.000 de locuitori. Acest interval se explică prin următorii factori: creștere socială, prosperitate economică și sprijin din partea autorităților centrale.

Dacă în secolul al XVIII-lea în Chișinău exista o mare sinagogă de piatră și o frăție funerară evreiască înregistrată cu 144 de membri, acest lucru poate indica suplimentar o populație evreiască semnificativă în oraș, care ar fi putut varia între 800 și 1.500 de persoane. Numărul total al populației, în acest caz, ar fi putut fi între 6.000 și 12.000 de locuitori.

Conform recensământului populației din 1774, adică la sfârșitul conflictelor militare, în partea centrală a orașului târgul Chișinău erau 162 de contribuabili, ceea ce ar putea indica o populație totală a părții centrale a orașului între 800 și 1.000 de persoane, ținând cont de familii și dependenți. În cealaltă parte a orașului cu același nume, care a fost complet distrusă, nu mai existau locuitori. În două părți denumite Buiucani și Visterniceni locuiau câte 50 de contribuabili, ceea ce ar putea indica o populație de 250-400 de persoane pentru fiecare așezare. În Găcioani erau înregistrați 182 de contribuabili, ceea ce corespunde unei populații de aproximativ 900-1.000 de persoane. Astfel, populația totală a Chișinăului și a împrejurimilor sale, inclusiv partea centrală târgul Chișinău, ar fi putut fi între 2.500 și 3.500 de persoane în această perioadă. Acest lucru indică o recuperare treptată și dezvoltarea infrastructurii după distrugeri, precum și o schimbare semnificativă a populației în comparație cu perioada de dinainte de război.

Campania de pe Prut și Influența Rusiei asupra Regiunii

La începutul secolului al XVIII-lea a avut loc așa-numita Campanie de pe Prut, în timpul căreia armata rusă, condusă de Petru I, s-a aflat într-o situație extrem de dificilă.

Acest eveniment a devenit una dintre pietrele de hotar ale războaielor ruso-turce din acea perioadă. În 1711, împăratul rus Petru I a întreprins o campanie împotriva Imperiului Otoman, încercând să-și consolideze pozițiile în regiune și să obțină sprijinul domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir, care promisese sprijin și alianță. Cu toate acestea, campania s-a desfășurat fără succes: trupele turcești s-au dovedit a fi mai numeroase, iar în scurt timp armata rusă a fost înconjurată pe malul râului Prut.

Situația armatei ruse era complicată de lipsa proviziilor și de condițiile dificile de aprovizionare. Petru I a fost aproape să fie capturat, și doar datorită eforturilor diplomatice și negocierilor purtate de Ecaterina I, viitoarea împărăteasă, s-a reușit încheierea unui tratat de pace. Prin Tratatul de la Prut, Rusia a fost nevoită să renunțe la Azov și la alte teritorii cucerite, precum și să se abțină de la implicarea în treburile Poloniei și Moldovei. Acest eveniment a devenit o lecție importantă pentru Petru I și Rusia, subliniind necesitatea întăririi armatei și căutării unor aliați mai de încredere.

Astfel, Campania de pe Prut din 1711 a demonstrat atât ambițiile, cât și deficiențele politicii ruse pe Balcani și în regiunea Moldovei, ceea ce a dus la schimbări semnificative în strategia militară a Rusiei și a forțat-o să-și revizuiască planurile pentru Balcani și să-și consolideze pozițiile în viitor.

Influența Rusiei asupra Moldovei la sfârșitul secolului XVIII - începutul secolului XIX

La sfârșitul secolului XVIII - începutul secolului XIX, domnitorul Moldovei a fost Alexandru Moruzi, a cărui curte era plină de spioni ruși, ceea ce demonstra influența enormă a Rusiei asupra regiunii. Planul de dezvoltare al Chișinăului din 1800 avea chiar și o traducere în limba rusă, ceea ce sublinia gradul de control și interes al Rusiei față de dezvoltarea acestui oraș.

În secolul al XVIII-lea, pe teritoriul Moldovei au avut loc patru războaie ruso-turce: 1710-1711, 1735-1739, 1768-1774 și 1787-1792.

Aceste războaie au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării regiunii și au adus numeroase schimbări în structura populației și infrastructura acesteia.

În timpul ultimului război, la Chișinău a fost construită o cetate de pământ, în care se afla o garnizoană și care, ca urmare a retragerii trupelor ruse dincolo de Nistru în conformitate cu următorul tratat de pace, a fost distrusă.

De asemenea, există informații că generalii ruși, în timpul campaniilor, capturau uneori localnici pașnici pentru a-i vinde ca iobagi în Rusia.

Această practică a fost treptat eliminată spre sfârșitul secolului al XIX-lea, datorită reformelor și schimbărilor în administrarea Rusiei.

Concluzie

Aceste evenimente au marcat începutul unui nou capitol în istoria orașului, care ulterior a devenit unul dintre cele mai mari centre culturale și religioase ale regiunii.