Pentru a înțelege lucrurile complexe, trebuie să le reducem la lucruri simple.
Orașul este un organism viu. La fel de complex, stratificat și schimbător ca și corpul uman.
Să încercăm să privim orașul nu prin scheme și desene tehnice, ci prin comparația cu omul.
Se poate elabora un plan de tratament pentru o persoană pentru următorii câțiva ani?
Nici nu mai vorbim despre 15–20 de ani.
Evident că nu.
Este imposibil să știm dinainte:
de ce boli ar putea suferi o persoană;
care organe ar putea deveni cele mai vulnerabile;
ce metode de tratament vor apărea peste câțiva ani;
ce medicamente vor fi inventate;
ce tehnologii de diagnostic vor deveni disponibile;
ce posibilități financiare va avea pacientul în viitor.
Încercarea de a elabora un plan detaliat de tratament pentru o persoană pe decenii înainte ar părea absurdă. Niciun medic modern nu și-ar asuma o astfel de responsabilitate. Medicina a trecut demult de la schemele dogmatice la un sistem adaptiv de monitorizare, diagnostic și tratament.
Paradoxul este însă că exact așa continuăm să gestionăm dezvoltarea orașelor.
Planul general – o încercare de a prescrie tratamentul dinainte
Planificarea urbană contemporană, în multe țări, este construită pe ideea planurilor generale pe termen lung, a planurilor urbanistice zonale și a diferitelor scheme normative de dezvoltare.
În esență, aceasta reprezintă o încercare de a prescrie tratamentul unui organism viu dinainte — uneori pentru 20–30 de ani.
Astfel de documente presupun că putem prognoza cu exactitate:
numărul populației;
structura economiei;
necesitățile de transport;
necesitățile infrastructurii sociale;
schimbările tehnologice;
posibilitățile investiționale;
schimbările climatice;
crizele politice și sociale.
Însă istoria ultimelor decenii a demonstrat că niciuna dintre aceste variabile nu se supune unei logici lineare de dezvoltare.
Orașele traversează:
crize economice;
valuri migraționale;
revoluții tehnologice;
schimbări ale formelor de muncă;
schimbări ale modelelor de locuire;
schimbări climatice;
transformări energetice.
Fiecare dintre acești factori poate schimba complet traiectoria dezvoltării sistemului urban.
Cum sunt tratate, în realitate, organismele vii
Medicina este construită pe un principiu complet diferit.
Tratăm omul atunci când apare o problemă concretă.
Dacă apare o boală — se realizează diagnosticul.
Dacă situația este complexă — se convoacă un consiliu de specialiști.
Dacă există mai multe opțiuni de tratament — acestea sunt discutate cu pacientul.
Medicul ia în considerare:
starea actuală a organismului;
metodele de tratament disponibile;
posibilitățile financiare ale pacientului;
prognoza evoluției bolii;
riscurile posibile ale tratamentului.
Dacă resursele sunt limitate — se alege o variantă de compromis.
Dacă apare o nouă tehnologie — planul de tratament este ajustat.
Principiul fundamental al medicinei moderne este adaptivitatea.
De ce orașele sunt tratate altfel
În urbanism continuă să domine o logică opusă.
Încercăm să stabilim dinainte:
unde va fi locuința;
unde va fi businessul;
unde vor fi drumurile;
unde vor fi spațiile publice;
unde va fi industria.
Adesea, orice abatere de la aceste decizii este percepută ca o încălcare a legii.
Aceasta creează o situație paradoxală.
Orașul — organism viu — este obligat să se dezvolte conform unei scheme stabilite anterior, care devine depășită mai repede decât reușește să fie implementată.
Orașul fără medici
Abordarea modernă a planificării seamănă cu situația unui om care trăiește fără asistență medicală.
Medicii există, dar încearcă să-i prescrie tratamentul pentru următorii 15 ani și îi interzic să-l schimbe.
Atunci când apar probleme reale:
supraîncărcarea transportului;
deficitul infrastructurii sociale;
degradarea mediului urban;
lipsa locurilor de muncă;
crize ecologice;
orașul este nevoit să caute soluții alternative.
Uneori apar „vindecători” — decizii investiționale spontane, proiecte private, compromisuri temporare.
Uneori organismul orașului reușește să depășească problemele prin adaptare naturală — dar acest lucru se întâmplă haotic și adesea este însoțit de pierderea calității mediului urban.
Poate fi numit sănătos un astfel de oraș?
Orașul poate crește.
Orașul se poate dezvolta economic.
Orașul se poate extinde teritorial.
Dar aceasta nu înseamnă neapărat că este sănătos.
Un oraș sănătos nu este cel care doar crește în dimensiune.
Un oraș sănătos este un sistem capabil să se adapteze.
Tratarea orașului pe organe și sisteme
Dacă acceptăm metafora orașului ca organism, devine evident că managementul dezvoltării trebuie construit după logica medicală.
Orașul este format din numeroase sisteme — un fel de organe:
sistemul de transport;
sistemul locativ;
sistemul energetic;
sistemul hidrologic;
sistemul ecologic;
infrastructura socială;
sistemul economic;
mediul cultural.
Fiecare dintre ele are propriii indicatori de sănătate.
Și fiecare poate necesita tratament în momente diferite.
Consiliile de specialiști în locul dogmelor
Când problema este complexă, medicina convoacă un consiliu de specialiști.
În mod similar, gestionarea orașului trebuie să includă:
autoritățile;
mediul de afaceri;
locuitorii;
experții;
investitorii;
comunitatea științifică.
Deciziile nu trebuie luate o singură dată pentru decenii înainte, ci în mod regulat, pe măsură ce situația evoluează.
Noua abordare: management în locul predicției
Principala eroare a planificării tradiționale este încercarea de a prezice viitorul.
Sistemele complexe moderne nu pot fi prognozate cu precizie ridicată.
Dar ele pot fi gestionate.
Managementul se bazează pe:
monitorizare permanentă;
analiză de date;
modelarea scenariilor;
luarea flexibilă a deciziilor.
Orașul ca pacient, nu ca desen tehnic
Dacă percepem orașul ca un desen tehnic — încercăm să-l aducem la o formă prestabilită.
Dacă percepem orașul ca un pacient — sarcina noastră este să-i menținem viabilitatea.
Acestea sunt două filozofii fundamental diferite.
De la planuri generale la sisteme adaptive de management
Viitorul urbanismului, probabil, nu este legat de renunțarea la planificare, ci de transformarea acesteia.
Planurile generale trebuie să devină:
dinamice;
scenariale;
bazate pe date;
actualizate periodic.
Astfel de sisteme pot semăna cu fișa medicală a pacientului, care este completată permanent cu noi investigații.
De ce tranziția este inevitabilă
Ritmul schimbărilor lumii moderne face documentele tradiționale de planificare tot mai puțin eficiente.
Tehnologiile digitale, big data și modelarea sistemelor complexe permit trecerea la gestionarea orașului în timp real.
Întrebarea finală
Dacă o persoană se tratează doar atunci când boala devine critică — medicina consideră aceasta o situație neglijată.
Astăzi, multe orașe se dezvoltă exact în acest mod.
Ele cresc fără diagnostic sistemic, fără tratamentul la timp al sistemelor urbane și fără monitorizarea permanentă a stării lor.
Și întrebarea principală care stă în fața urbanismului contemporan este:
Dacă orașul continuă să crească fără un tratament corect, poate fi el numit sănătos?
Concluzie: primii pași spre tratarea orașului — și alegerea încă nerezolvată
Este interesant că în Chișinău au început deja să apară semnele tranziției către o abordare mai vie și mai adaptivă a managementului urban.
De fapt, orașul începe treptat să trateze organe și sisteme separate pe măsură ce apar probleme concrete.
Astăzi sunt implementate în paralel proiecte care nu sunt orientate spre prognoze abstracte ale viitorului, ci spre soluționarea provocărilor reale, deja existente.
Simultan cu elaborarea noului Plan General de dezvoltare a orașului până în anul 2040, se pregătește un plan separat de mobilitate durabilă. Acest document este menit să răspundă supraîncărcării reale a transportului, modificării structurii deplasărilor locuitorilor și noilor cerințe ale economiei urbane.
Separat sunt dezvoltate proiecte legate de râul Bîc. Scopul acestora este soluționarea problemelor legate de starea ecologică a râului, creșterea rezilienței mediului urban și reducerea riscurilor posibile de inundații. Aceasta reprezintă deja o încercare de a trata un sistem concret al orașului — cel hidrologic și ecologic.
Astfel de exemple demonstrează că practica începe treptat să se îndepărteze de planificarea dogmatică pe termen lung și se orientează către soluționarea problemelor reale pe măsură ce acestea apar.
Totuși, orașul continuă, în același timp, să mențină două modele opuse de management.
Pe de o parte — tratamentul adaptiv al sistemelor individuale.
Pe de altă parte — elaborarea unor documente strategice de amploare, care încearcă să prezică viitorul pentru decenii înainte.
Această stare duală amintește de un pacient care încearcă simultan să se trateze prin metode moderne de medicină, dar continuă să urmeze strict prescripții vechi, elaborate cu mulți ani în urmă.
În consecință, resursele semnificative ale orașului — timpul, potențialul intelectual al specialiștilor și mijloacele financiare — continuă să fie consumate pentru încercări de a anticipa ceea ce, prin natura sa, nu poate fi prezis.
Apare o întrebare firească.
Nu a venit timpul să facem o alegere conștientă?
Nu a venit timpul să renunțăm la încercările costisitoare și, în mare parte, inutile de a ghici viitorul și să trecem la tratarea sistemică, profesională și continuă a orașului ca organism viu?
La o tratare bazată pe:
diagnostic permanent al stării sistemelor urbane;
dialog deschis între autorități, mediul de afaceri și locuitori;
alegerea flexibilă a soluțiilor în funcție de condițiile reale;
utilizarea instrumentelor digitale moderne de monitorizare și modelare;
formarea consiliilor de experți pentru soluționarea problemelor complexe.
Orașul, la fel ca omul, nu poate fi perfect sănătos permanent. Dar poate fi rezilient, adaptiv și capabil să reacționeze la timp la problemele care apar.
Aceasta devine astăzi principalul criteriu al sănătății unui oraș modern.
Комментариев нет:
Отправить комментарий