Centrul Chișinăului 1524 - 1834
Descoperiri arheologice: o nouă perspectivă asupra istoriei orașului
De aproape un an se desfășoară săpături arheologice pe teritoriul vechiului centru istoric al orașului, care ne dezvăluie pagini unice ale trecutului și ne ajută să înțelegem mai bine cum s-a format Chișinăul. Aceste săpături au o importanță enormă pentru restaurarea patrimoniului cultural, cum ar fi vechile construcții bisericești și mormintele nobilimii, și pentru formarea unei imagini complete a dezvoltării orașului nostru. În acest timp au apărut multe surprize, se poate spune descoperiri, care ne permit să privim procesul de formare a nucleului centrului istoric al orașului dintr-o nouă perspectivă.
Nu voi intra în detaliile descoperirilor arheologice — acestea vor fi descrise mai bine de arheologii conduși de Sergiu Musteață. Totuși, deja putem menționa descoperirea rămășițelor primei biserici de lemn și urmele unui vechi cimitir, care ne oferă detalii importante pentru înțelegerea istoriei timpurii a Chișinăului. Voi prezenta doar viziunea mea actualizată asupra acestui proces, bazată pe ipoteza de lucru pe care am avansat-o și anterior, și anume că nucleul centrului orașului s-a format în jurul primei biserici de lemn și a altor construcții religioase ulterioare, care au jucat un rol esențial în organizarea vieții urbane.
Formarea centrului orașului
Bazându-mă pe rezultatele săpăturilor, adică pe fapte incontestabile, harta corectată pentru anul 1524 ar putea arăta astfel (fig. 1).
În perioada 1524 - 1642 centrul orașului se afla în zona primei biserici de lemn. În anul 1642, la indicația lui Vasile Lupu, a fost construită biserica domnească Sf. Nicolae într-un nou loc (actualmente — teatrul Eugen Ionescu), posibil deja din piatră. Vasile Lupu a decis să mute biserica pentru a-i consolida importanța strategică și pentru a o face mai accesibilă locuitorilor orașului, reflectând astfel dorința sa de a dezvolta partea centrală a Chișinăului. Această decizie a fost luată pentru a întări poziția bisericii centrale și a-i spori importanța pentru cetățeni, astfel încât centrul s-a mutat într-un nou loc, deoarece biserica a fost construită pe un teren liber, în afara zonei de construcție (fig. 2).
Perioade de distrugere și restaurare
În perioada 1524 - 1642 prima biserică de lemn a fost incendiată, iar cimitirul a fost abandonat. De-a lungul anilor, deasupra acestuia s-a format un strat gros de nămol. După anul 1642, nobilii orașului au continuat să fie înmormântați lângă biserica domnească Sf. Nicolae. În 1789, nucleul centrului istoric a fost incendiat din nou, iar contururile străzilor arse pot fi văzute pe harta acelor vremuri. Nucleul se afla sub cenușă, așa cum ne povestește von Raan. Totuși, cel mai probabil, biserica domnească de piatră a fost restaurată, iar în 1792, lângă ea a fost construită clădirea vechii Mitropolii sub conducerea lui Gavriil Bănulescu-Bodoni.
Planul de dezvoltare a orașului și cutremurul din 1802
În anul 1800, sub conducerea arhitecților și urbaniștilor, posibil invitați din Transilvania, a fost elaborat un plan de dezvoltare a orașului, care a jucat un rol crucial în formarea sa ulterioară și este considerat semnificativ datorită organizării sistematice și progresive a străzilor și spațiilor publice. Rețeaua principală de străzi, care a fost planificată și parțial realizată, poate fi văzută în figura următoare (fig. 3).
Acest plan prevedea construirea unei noi catedrale, în locul celei distruse, lângă castel (casa Donici), așa cum se făcea în toate orașele europene — în cea mai fortificată parte a orașului.
Marele cutremur din 1802 a schimbat toate planurile. Orașul a suferit distrugeri semnificative: majoritatea clădirilor, inclusiv toate bisericile de piatră, au fost grav avariate sau complet distruse, cu excepția bisericii Sfinților Constantin și Elena, care a rezistat cumva. Acest eveniment catastrofal a dus la necesitatea revizuirii multor proiecte de urbanism și a încetinit considerabil dezvoltarea orașului.
Războiul ruso-turc și construcțiile haotice
În 1806 a început un nou război ruso-turc, care s-a încheiat în 1812. Aceasta a fost o perioadă de construcții haotice, în urma căreia a fost nevoie, începând cu anul 1813 și până la mijlocul secolului al XIX-lea, de aproximativ 40 de ani pentru a organiza ceea ce fusese construit în acei ani (fig. 4).
Tot în această perioadă s-a format și Vechiul Bazar în forma pe care o putem vedea pe toate hărțile de după 1812. Pe toate hărțile cunoscute de până atunci acesta lipsea. Acest lucru este, de asemenea, confirmat de rezultatele săpăturilor în acest loc cu un an înainte, când au fost descoperite rămășițe ale vechilor structuri și artefacte care atestă existența pieței în acea perioadă. Sub teritoriul pieței Vechiului Bazar au fost descoperite morminte ale nobilimii, evident lângă acea primă biserică de lemn. În același timp, la suprafața acestei piețe a fost descoperită o monedă de la sfârșitul secolului XVIII — începutul secolului XIX, ceea ce poate indica perioada formării sale.
Concluzie
Deocamdată, asta este tot. Dar, poate în curând vor apărea noi descoperiri și noi hărți, care ne vor ajuta să înțelegem și mai bine cum s-a dezvoltat orașul nostru! Ce părere aveți despre aceste descoperiri? Împărtășiți-vă gândurile în comentarii!
Комментариев нет:
Отправить комментарий