Băile de sulf din Chișinău în secolul al XIX-lea: un complex dispărut de la poalele Colinei Măzărachi
Introducere
Istoria Chișinăului și a altor orașe din regiune arată că resursele de apă au jucat un rol esențial în dezvoltarea lor. În multe locuri izvoarele sulfuroase și minerale au devenit centre nu doar de practică balneară, ci și de formare a identității urbane. În acest context, istoria Chișinăului este plină de toponime uitate, pâraie dispărute și clădiri care au lăsat urme doar pe planurile vechi și în fotografii. Unul dintre aceste obiective a fost complexul băilor de sulf, existent în secolul al XIX-lea la poalele Colinei Măzărachi, lângă podul peste râul Bâc. Probabil că originile lor sunt mai vechi, și astfel de băi ar fi putut exista aici și anterior, folosindu-se de aceeași sursă naturală. În fotografiile din anii 1860 se vede doar pârâul, dar nu și băile. Pe planul din 1887 și pe panorama lui Kondratski din anii 1880, publicată în albumul din 1889, complexul este deja indicat. Aceasta permite să presupunem că a apărut după anii 1860. Mai mult, este posibil ca în panorama lui Kondratski să vedem chiar ultimele zile ale existenței acestor băi: pârâul pare să fi secat, iar clădirea tehnică a cazanului pare demontată în partea superioară, fără coș de fum. Urmele lui s-au păstrat în toponimie (strada Băii), pe planurile orașului și pe celebra panoramă a lui Kondratski de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Acest articol reconstituie imaginea băilor de sulf din Chișinău, arhitectura, organizarea și rolul lor în viața urbană, pe baza hărților, fotografiilor de epocă și a observațiilor moderne. Totodată, vom arăta că acest mic complex a fost o parte importantă a țesutului urban, iar dispariția sa a fost legată de schimbarea condițiilor naturale și sociale.
1. Locația și toponimele
Pe planurile din anii 1860, lângă râul Bâc este indicat complexul „Băile de sulf”. Aici ducea strada Băii, care se intersecta cu strada Botezatovskaia. Numele străzilor nu erau întâmplătoare — ele reflectau destinația reală a zonei. Strada Băii indica existența băilor, iar strada Botezatovskaia ducea la un nod de transport important — podul peste Bâc. Astfel, chiar și toponimele sunt cheia pentru înțelegerea istoriei acestui loc.
Coincidența planurilor cu panorama lui Kondratski arată că exact aici, lângă podul peste Bâc, se afla o curte împrejmuită cu clădiri de piatră. Sursele vizuale și toponimia se confirmă reciproc, creând o imagine completă a existenței băilor de sulf ale orașului.
2. Baza naturală: pârâul sulfuric
Băile de sulf nu puteau exista fără o sursă. Pe Colina Măzărachi s-a păstrat până astăzi o râpă — pe aici în secolul al XIX-lea curgea pârâul sulfuric, izvorât din vârful colinei (în zona bisericii Măzărachi). Acest pârâu se vărsa în râul Bâc exact lângă pod, acolo unde se aflau băile. Apa sa avea un miros și o compoziție specifice, ceea ce o făcea valoroasă pentru procedurile terapeutice. Tocmai prin acest fapt se explică lipsa altor construcții capitale în această parte a teritoriului.
Astfel, apa ajungea natural la complex, era folosită în cuve și apoi deversată în râu. Odată cu dispariția pârâului au dispărut și băile, care și-au pierdut fundamentul existenței. Acest fapt amintește cât de mult depindea viața urbană de factorii naturali: dispariția unui mic pârâu a dus la dispariția unei întregi instituții publice.
3. Caracteristici arhitecturale
În panorama lui Kondratski complexul apare ca o curte împrejmuită, cu clădiri joase sub un acoperiș comun. Elementul central erau două săli mari, simetrice, fiecare având propria lanternă de ventilație. Această organizare evidenția separarea în secții pentru bărbați și femei, caracteristică băilor din secolul al XIX-lea. Fațada era completată de câte două antreuri pentru fiecare sală, care serveau drept barieră termică și mijloc de separare a fluxurilor de vizitatori. În partea stângă a curții se aflau construcțiile tehnice — cazanul și rezervorul, care asigurau funcționarea întregului complex.
Aspectul exterior
Pe panorama lui Kondratski complexul apare ca o curte împrejmuită cu clădiri joase sub un acoperiș comun. Pe acoperiș se văd clar două lanterne de ventilație. Prezența gardului arată că teritoriul era separat de construcțiile din jur, conform cerințelor sanitare și pentru a asigura intimitatea.
Două săli simetrice
Sub același acoperiș erau situate două secțiuni identice. Una era destinată bărbaților, cealaltă — femeilor. Simetria și intrările separate subliniau folosirea distinctă. Această planificare era tipică pentru complexele de băi din secolul al XIX-lea, unde normele sociale cereau separarea strictă a sexelor.
Antreuri duble
Un element aparte al fațadei — câte două antreuri alăturate pentru fiecare secțiune. Rolul lor era multiplu:
barieră termică (protecție împotriva curenților de aer și păstrarea căldurii),
separarea fluxurilor (intrare și ieșire),
scopuri sanitare (ventilație și curățenie ușoară).
Această soluție făcea fațada unică și arăta atenția la funcționalitate.
Lanterne de ventilație
Hidrogenul sulfurat este mai greu decât aerul, de aceea fără ventilație permanentă șederea în interior ar fi fost periculoasă. Lanternele de pe acoperiș erau folosite pentru evacuarea gazelor și iluminatul natural. Prezența lor demonstrează cât de gândită era construcția: chiar și o instituție urbană mică ținea cont de particularitățile apei sulfuroase.
Zona tehnică
În partea stângă a curții se aflau construcțiile tehnice — cazanul și rezervorul, unde apa din pârâu era încălzită și distribuită în cuve. Această parte poate fi considerată inima complexului: aici se asigura funcționarea întregului sistem.
4. Organizarea interioară
Prin analogie cu alte băi de sulf din regiune (Caucaz, România, Ucraina) se poate reconstrui organizarea interioară:
vestiare la intrare, unde vizitatorii se schimbau;
sala principală cu bazin sau mai multe cuve, sub cupolă și lanternă;
cuve individuale pe margini pentru cei care doreau intimitate;
zona tehnică cu cazan și rezervor în partea din spate a curții;
curtea interioară pentru odihnă și nevoi gospodărești.
Atmosfera interioară era deosebită: vizitatorii erau întâmpinați de un aer cald și umed, plin de miros de sulf, pereții se acopereau cu condens, iar temperatura era mult diferită de cea de afară. Pentru mulți chișinăuieni baia devenea un adevărat ritual — de la scufundări scurte până la șederi mai lungi în cuvele fierbinți. Aceste senzații transformau vizita la băi nu doar într-un tratament, ci și într-o experiență aparte.
Lângă complex se afla casa pentru oaspeți — o mică pensiune cu bufet, precum și un cabinet medical și o farmacie. Aici se puteau caza oameni din satele și orașele din jur, veniți la tratament. Existența farmaciei și a medicului accentuează caracterul medical al instituției: nu era doar o baie, ci și un mic centru terapeutic.
5. Importanța socială
Băile de sulf din Chișinău nu erau doar un loc de igienă. Ele reprezentau un spațiu pentru:
tratament (reumatism, boli de piele, afecțiuni articulare),
prevenție și menținerea sănătății,
socializare între localnici și vizitatori.
Veneau oameni și din alte locuri — de aceea în apropiere a apărut o casă pentru oaspeți, ceea ce transforma zona într-un mic complex balnear. Aici se întâlneau țărani, orășeni și intelectuali, ceea ce făcea din băile de sulf un adevărat spațiu social, unde oamenii din diferite straturi erau uniți de aceeași dorință: grija pentru sănătate.
Ca și în stațiunile din Caucaz sau din Iași, astfel de băi făceau parte din cultura urbană. Ele creau o tradiție aparte de petrecere a timpului și de medicină populară, integrată în viața cotidiană.
6. Urme contemporane
Astăzi complexul nu s-a păstrat, dar memoria lui încă există:
pe planurile vechi este notat „Băile de sulf”,
pe panorama lui Kondratski se văd clădirile cu lanterne,
râpa de pe Colina Măzărachi există și azi, fixând traseul fostului pârâu sulfuric,
strada Băii a dispărut, dar amintirea ei s-a păstrat în traseul actualei Albisoara.
În ultimele decenii, localnicii și cercetătorii au menționat acest loc ca un element important al rețelei hidrografice istorice a orașului. În unele rapoarte arheologice se amintesc fragmente ceramice și materiale de construcție găsite lângă râpă, ceea ce confirmă indirect existența aici a unei infrastructuri din secolul al XIX-lea. Aceste date completează tabloul și îl fac mai credibil.
Astfel, în memoria urbană au rămas urme geografice, arhitecturale și arheologice, care pot fi interpretate ca dovezi ale existenței complexului.
7. Reconstrucție
Pe baza discuțiilor și a datelor se poate reconstitui aspectul complexului:
Plan: două săli simetrice cu vestiare și antreuri, cazan și rezervor în spate.
Secțiune: cupole cu lanterne de ventilație, bazine interioare, alimentare cu apă din pârâu și deversare în Bâc.
Fațadă: patru intrări (câte două pentru secțiunea de bărbați și pentru cea de femei), simetrie și ferestre arcuite simple.
Completare: lângă complex — casa pentru oaspeți, cu rol de pensiune, bufet și cabinet medical.
Această reconstrucție permite să vedem cum arăta ansamblul dispărut din oraș. Nu era doar o baie, ci și un mic centru medical și social.
Concluzie
Istoria băilor de sulf din Chișinău în secolul al XIX-lea arată clar cum condițiile naturale determinau dezvoltarea vieții urbane. Pârâul cu apă sulfuroasă a stat la baza apariției unui complex balnear unic, iar dispariția lui a dus inevitabil la declinul băilor. Soarta acestui loc a fost astfel strâns legată de factorul natural, care influența direct mediul social și cultural.
Băile explică originea străzii Băii, leagă Colina Măzărachi de râul Bâc și se înscriu în tradiția băilor terapeutice din Europa de Est. Este posibil ca astfel de construcții să fi existat aici și mai devreme, iar secolul al XIX-lea doar le-a consfințit în peisajul urban. Astăzi hărțile, fotografiile și reconstrucțiile ajută la reconstituirea imaginii ansamblului dispărut, iar râpa de pe colină rămâne o amintire vie a felului în care natura și omul s-au împletit în istoria orașului.
.jpg)
.png)
Комментариев нет:
Отправить комментарий