Anatolie Gordeev: Stilurile bisericilor Sf. Nicolae din Bălinești, Sf. Dumitru din Orhei și Sf. Nicolae din Chișinău

воскресенье, 7 сентября 2025 г.

Stilurile bisericilor Sf. Nicolae din Bălinești, Sf. Dumitru din Orhei și Sf. Nicolae din Chișinău – continuitate și revenirea tradiției

Introducere

Arhitectura Moldovei din secolele XV–XVII demonstrează un exemplu rar de durabilitate a tradiției, în același timp integrând influențe noi. Bisericile Sf. Nicolae din Bălinești (sfârșitul secolului al XV-lea), Sf. Dumitru din Orhei (mijlocul secolului al XVII-lea, dar al lui Vasile Lupu, existentă și astăzi) și Sf. Nicolae din Chișinău (tot mijlocul secolului al XVII-lea, construită de Vasile Lupu) ilustrează acest proces. În ciuda diferenței de epoci, ele sunt legate prin „revenirea” la aspectul de piatră inițial al bisericilor, după perioada intermediară a fațadelor pictate din secolul al XVI-lea (epoca lui Petru Rareș). Această evoluție nu a fost liniară: a inclus faze de adaptare, împrumuturi și reveniri la fundament.

În acest eseu va fi analizată genealogia stilului: de la tipul „ștefanian” din secolul al XV-lea, prin stratul pictural „rareșean” din secolul al XVI-lea, până la limbajul decorativ de piatră al secolului al XVII-lea. O atenție specială va fi acordată analizării interioarelor, portalurilor, volumelor și semnificației simbolice a bisericilor domnești ca markeri ai puterii și continuității.

1. Biserica Sf. Nicolae din Bălinești (1494–1499)

Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești

Biserica „Sfântul Nicolae” din Bălinești este o biserică ctitorită de logofătul Ioan Tăutu în perioada anilor 1494-1499 în satul Bălinești (ținutul Dorohoiului, astăzi în comuna Grămești din județul Suceava, România). Această construcție este un monument reprezentativ al epocii lui Ștefan cel Mare (1457-1504).

Biserica din Bălinești este înălțată pe un teren mai înalt, care domină valea Siretului, aflându-se la o distanță de 12 km de orașul Siret. Ea a avut rolul de biserică de curte boierească și necropolă a familiei logofătului Tăutu, diplomat al domnitorilor Ștefan cel Mare (1457-1504) și Bogdan al III-lea (1504-1517). Logofătul avea în zonă moșii întinse și o curte boierească.

Biserica a suferit în decursul timpului mai multe profanări cauzate de turci și austrieci. Turcii au dat foc bisericii în incursiunile lor din perioada 1581-1711 și au împuns ochii sfinților cu sulițele, producând degradări ale picturii și zidului. Biserica a fost multă vreme arsă și neacoperită. Austriecii au folosit lăcașul de cult ca magazie.[7] Biserica a fost reparată în 1721 prin grija episcopului Calistru de Rădăuți și a starostelui Dimitrie Macri, fiind refăcute acoperișul, ușa și mobilierul și construindu-se și scara de acces la clopotniță. O serie de lucrări de reparații au fost efectuate la 1763.

Elementul care evidențiază biserica este turnul clopotniță de plan pătrat, mai înalt decât corpul bisericii, atașat la partea sudică a pronaosului. El a fost adăugat mai târziu la corpul bisericii, acest lucru fiind dovedit de prezența frizei de rotocoale și cărămizi aparente care continuă sub zidăria turnului alipit.

Construită ca necropolă a logofătului Ioan Tăutu, biserica Sf. Nicolae din Bălinești aparține perioadei de domnie a lui Ștefan cel Mare. Ea combină planul tradițional moldovenesc cu structura clasică în trei părți — pronaos, naos și altar — și elemente gotice adăugate mai târziu, precum și turnul cu clopotniță:

Proporții: volum compact cu absidă semicirculară.
Decor: medalioane ceramice smălțuite sub cornișă.
Pridvor: galerie vestică cu arcade ogivale — influență gotică evidentă.
Material: zidărie masivă de piatră, subliniind „ascetismul”.

Astfel, Bălinești reflectă tipul „inițial” al bisericii de piatră moldovenești de la sfârșitul secolului al XV-lea: masă severă, decor exterior minim, stabilitate accentuată a formelor. Această biserică a devenit un fel de etalon pentru generațiile următoare de arhitecți și ctitori.

Completare: Portalurile ca marker al continuității

Compararea interiorului bisericii Sf. Nicolae din Bălinești (sfârșitul secolului al XV-lea) și bisericii Sf. Dumitru din Orhei (mijlocul secolului al XVII-lea, construită de Vasile Lupu) arată durabilitatea tradiției. Ambele portaluri dintre pronaos și naos au compoziții apropiate, cu profile ornamentale și nișe decorative. La Bălinești portalurile sunt mai elegante și mai apropiate de gotic, pe când la Orhei sunt mai masive și mai plastice, reflectând tranziția către secolul al XVII-lea și noile accente artistice. Aceasta confirmă că meșterii lui Lupu s-au sprijinit conștient pe modelele vechi, dezvoltându-le în spiritul timpului lor. Probabil, un portal asemănător exista și la biserica Sf. Nicolae din Chișinău, creând o legătură vizuală directă între monumentele secolelor XV și XVII. Portalul devine astfel nu doar un element arhitectural, ci și unul simbolic.

2. Epoca lui Petru Rareș și transformarea stilului (1530–1540)

Fiul lui Ștefan, Petru Rareș, introduce o nouă etapă — „bisericile pictate”. Pe fațadele bisericilor (Voroneț, Moldovița, Sucevița, Bălinești după 1535) apar picturi policrome.

Aceasta schimbă radical percepția:

Fațada devine program iconografic — scene biblice, cicluri simbolice, ansambluri narative.
Piatra încetează să fie materialul expresiv principal: acum biserica se „citea” ca un covor pictural.
Pictura devine principalul purtător de sens, vizualizând ideologia domnului și a Bisericii.

Pentru Bălinești aceasta a însemnat adăugarea picturii exterioare peste nucleul sever de piatră. Astfel, peste structura de secol XV s-a suprapus stratul decorativ al secolului al XVI-lea, care timp de două secole a schimbat percepția bisericilor moldovenești. Este important de subliniat că tocmai atunci se formează ideea bisericii ca „carte în culori”, deschisă pentru toți credincioșii.

Completare: Identitatea volumelor inițiale

Compararea aspectului exterior al bisericii Sf. Nicolae din Bălinești (secolul al XV-lea) și al bisericii Sf. Dumitru din Orhei (secolul al XVII-lea, epoca lui Vasile Lupu) demonstrează identitatea aproape completă a volumelor lor inițiale. Ambele construcții au plan tripartit cu pronaos, naos și altar, corp dreptunghiular masiv cu absidă și acoperiș în două ape. Clopotnițele ulterioare au fost adăugate doar în secolele XVIII–XIX, fără să afecteze nucleul construcțiilor. La Bălinești s-au păstrat medalioane decorative și arcaturi, la Orhei — o profilare asemănătoare a portalului și compoziția fațadei. Aceasta arată că biserica din Orhei continuă direct tradiția Bălinești și permite presupunerea că biserica Sf. Nicolae din Chișinău, construită în aceeași perioadă de Vasile Lupu, avea un volum similar. Identitatea aceasta indică faptul că arhitecții și ctitorii conservau și transmiteau în mod conștient soluțiile tradiționale.

Exemplu separat: Biserica Sf. Dumitru din Orhei

Biserica Sf. Dumitru din Orhei este un monument unic, legat direct de numele lui Vasile Lupu. Este unul dintre rarele cazuri în care o biserică din acea vreme s-a păstrat până astăzi într-o formă relativ neschimbată. Construită la mijlocul secolului al XVII-lea ca dar al domnitorului pentru orașul Orhei, biserica reflectă toate trăsăturile „stilului lupu”:

plan tripartit (pronaos, naos, altar);
corp masiv de piatră cu absidă;
absența picturii exterioare;
decor al portalurilor și deschiderilor ferestrelor, înrudit cu tradiția secolului al XV-lea, dar executat într-o manieră mai masivă și mai plastică.

Compararea Orheiului cu Bălinești arată uimitoarea stabilitate a tradiției: în ciuda unui decalaj de două secole, ambele biserici au volume aproape identice. Biserica din Orhei devine un fel de „cheie” pentru înțelegerea modului în care ar fi putut arăta biserica Sf. Nicolae din Chișinău. Tocmai prin ea putem judeca aspectul exterior, planimetria și interiorul bisericilor domnești din secolul al XVII-lea. Ea oferă de asemenea o imagine a felului în care elementele arhaice se combinau cu procedeele decorative noi.

3. Vasile Lupu și arhitectura mijlocului de secol XVII

Vasile Lupu (1634–1653) a căutat să sublinieze puterea prin construcția de biserici. Proiectele sale principale — mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, biserica Precista din Galați, alte biserici domnești. Pentru acestea este caracteristic:

renunțarea la pictura exterioară,
bogat decor sculptat în piatră (brâuri, nișe, arcaturi),
combinația tradiției locale cu influențe bizantino-balcanice și baroce poloneze.

Biserica Sf. Nicolae din Chișinău (dar al lui Lupu pentru oraș) aparținea acestui cerc. Deși nu s-au păstrat imagini directe, prin analogie se poate reconstrui aspectul ei: structură de piatră, posibil împodobită cu brâuri sculptate sau alternanță de piatră și cărămidă. O confirmare suplimentară este imaginea acestei biserici pe planul Chișinăului din 1800, unde se constată corespondența soluției sale volumetrice cu bisericile din Bălinești și Orhei. Această mărturie este deosebit de valoroasă, deoarece leagă sursele scrise și cartografice de tradițiile arhitecturale.

Completare: Proiect tipic al bisericilor domnești

Compararea bisericilor din Bălinești, Orhei și probabil Chișinău permite ipoteza existenței unui fel de standard sau, în limbaj modern, a unui proiect tipic al bisericilor domnești. Caracteristicile lor se repetă: plan tripartit, corp dreptunghiular compact cu absidă, acoperiș în două ape și portal decorativ bogat. Diferențele apar la nivelul tratării decorative, dar nucleul rămâne neschimbat. Acest set repetabil de soluții putea fi o politică conștientă a domnitorilor, care doreau să sublinieze continuitatea și stabilitatea puterii printr-un limbaj arhitectural recognoscibil, tocmai pentru ca bisericile domnești să fie ușor de recunoscut și asociate cu autoritatea.

4. Compararea celor trei etape

Etapă	Timp	Caracter	Exemplu
Ștefaniană	Sfârșitul sec. XV	Ascetism de piatră, accente gotice	Bălinești (1494–1499)
Rareșeană	1530–1540	Pictură exterioară, fațadă picturală	Voroneț, Moldovița, Bălinești după pictare
Lupoviană	Mijlocul sec. XVII	Decor de piatră și cărămidă, ornamente sculptate	Trei Ierarhi (Iași), Precista (Galați), Sf. Nicolae din Chișinău

Astfel, linia de dezvoltare arată ca o „buclă”: de la nucleul de piatră al secolului XV → la fațada pictată a secolului XVI → înapoi la aspectul de piatră al secolului XVII, dar deja cu un ornament arhitectural mai complex. Acest ciclu demonstrează nu stagnare, ci o evoluție creativă cu păstrarea tradiției.

5. Revenirea la aspectul de piatră

Se poate afirma că stilul mijlocului de secol XVII a fost un fel de „revenire” la aspectul inițial al bisericilor de tip Bălinești, mai ales comparând cu biserica Sf. Dumitru, atât prin volum, cât și prin elementele de interior păstrate. Totuși, nu este o simplă repetare:

În secolul XV — piatră ascetică.
În secolul XVII — piatră ca material decorativ, ornamentată cu sculpturi și zidărie complexă.

Aceasta este o „revenire prin dezvoltare”: baza rămâne, dar se îmbogățește cu un conținut nou. Piatra redevine principalul mijloc de expresie al limbajului arhitectural, dar acum îmbogățit cu un vocabular artistic nou.

6. Semnificația pentru Chișinău

Biserica Sf. Nicolae din Chișinău, dar al lui Lupu, probabil combina, ca și biserica existentă Sf. Dumitru din Orhei:

tradiția planimetrică a secolului XV (corp dreptunghiular + absidă),
absența picturii exterioare (spre deosebire de secolul XVI),
brâuri decorative și decor sculptat în piatră, asemănător bisericilor lui Lupu din Iași și Galați.

Astfel, se poate vedea legătura genetică: biserica din Chișinău a fost un descendent direct al tradiției Bălinești și analogă bisericii Sf. Dumitru din Orhei, dar trecând prin experiența intermediară a bisericilor „pictate”. Aceasta o plasează în centrul discuției despre evoluția arhitecturii moldovenești din secolul al XVII-lea și o face un obiect important al reconstrucției istorico-arhitecturale.

Concluzie

Istoria bisericilor Sf. Nicolae din Bălinești, Sf. Dumitru din Orhei și Sf. Nicolae din Chișinău arată o „buclă a tradiției” unică. Începând cu ascetismul de piatră al secolului al XV-lea, arhitectura moldovenească a adoptat în secolul al XVI-lea un aspect pictural, iar în secolul al XVII-lea s-a întors la decorul de piatră, dar într-o formă mai complexă și ornamentată. Fiecare dintre aceste etape a adăugat noi accente de sens: de la severitate și stabilitate la bogăția imaginilor și din nou la monumentalitatea pietrei, simbolizând soliditatea puterii.

Această dinamică subliniază rezistența și flexibilitatea tradiției arhitecturale moldovenești. Biserica Sf. Nicolae din Chișinău a lui Vasile Lupu poate fi considerată un „descendent târziu” al Bălinești: nu o copie, ci o continuare directă a liniei, unde fiecare epocă și-a lăsat stratul ei. O astfel de privire permite o înțelegere mai profundă nu doar a formelor arhitecturale, ci și a contextului cultural-politic în care acestea au apărut și s-au dezvoltat.