REPUBLICA MOLDOVA NU ARE NEVOIE DE NOI REGIUNI. ARE NEVOIE DE UN NOU SISTEM DE GESTIONARE A DEZVOLTĂRII
De ce modelul „o țară – o singură regiune de dezvoltare – asociații ale metropolelor și polilor de creștere” poate fi mai eficient decât crearea mai multor regiuni administrative
1. Întrebarea fundamentală a reformei: de ce să creăm noi regiuni?
În Republica Moldova continuă discuțiile privind reforma administrativ-teritorială. Printre soluțiile propuse se numără reducerea numărului de raioane existente, constituirea câtorva regiuni mari și crearea structurilor administrative corespunzătoare.
Însă, înainte de a stabili numărul regiunilor și de a trasa noi frontiere administrative, este necesar să răspundem la o întrebare mult mai importantă: ce problemă trebuie să rezolve această reformă?
Dacă obiectivul este creșterea eficienței guvernării, accelerarea dezvoltării economice, atragerea investițiilor și îmbunătățirea accesibilității serviciilor publice, atunci crearea mai multor regiuni noi nu reprezintă singura soluție și nici neapărat cea mai bună.
Mai mult decât atât, aceasta poate produce efectul opus: apariția unor structuri administrative suplimentare, dublarea funcțiilor autorităților centrale și locale, noi proceduri de coordonare și cheltuieli bugetare suplimentare.
Republica Moldova este o țară mică, cu o populație de aproximativ 2,5 milioane de locuitori. Dimensiunile sale permit examinarea unui model organizațional complet diferit:
O singură regiune națională de dezvoltare, asociații voluntare ale primăriilor în jurul centrelor reale de activitate economică și programe naționale pentru infrastructura strategică.
Un asemenea sistem nu necesită divizarea artificială a teritoriului în câteva unități administrative mari.
2. Experiența europeană: o țară poate constitui o singură regiune
Unul dintre argumentele invocate frecvent în favoarea creării unor regiuni mari este necesitatea alinierii la practicile europene și a obținerii finanțării din partea Uniunii Europene.
Experiența statelor europene demonstrează însă că aceasta nu este o condiție obligatorie.
În Uniunea Europeană funcționează clasificarea unităților teritoriale pentru statistică — NUTS (Nomenclature of Territorial Units for Statistics).
Aceasta prevede trei niveluri principale:
NUTS 1 — teritorii socioeconomice mari.
NUTS 2 — unități teritoriale de bază pentru politica regională și distribuirea statistică a sprijinului financiar.
NUTS 3 — unități teritoriale mai mici, destinate analizelor detaliate.
În același timp, o regiune statistică NUTS nu reprezintă neapărat o unitate administrativă independentă, cu propriile autorități publice.
Mai multe state ale Uniunii Europene constituie integral câte o singură regiune de nivel NUTS 2.
Exemplele Estoniei și Letoniei sunt deosebit de relevante. Ambele țări participă la politica europeană de coeziune, beneficiază de finanțare și implementează programe teritoriale fără a-și împărți teritoriul național în mai multe regiuni NUTS 2.
Lituania reprezintă un alt model: din 2018, aceasta utilizează două regiuni statistice NUTS 2 — regiunea capitalei și regiunea Lituaniei Centrale și de Vest. Dar și acest exemplu confirmă că delimitarea statistică nu impune crearea unui nou nivel al administrației publice.
Prin urmare, împărțirea Republicii Moldova în mai multe regiuni nu poate fi considerată, în sine, o condiție obligatorie pentru integrarea europeană.
Mult mai importante sunt existența strategiilor de dezvoltare, a unui sistem de indicatori, a unor mecanisme transparente de distribuire a fondurilor, a proiectelor bine pregătite și a organizațiilor capabile să le implementeze.
Desigur, Republica Moldova nu este încă stat membru al Uniunii Europene. Prin urmare, participarea la fondurile politicii de coeziune în condițiile aplicabile statelor membre va deveni posibilă doar după aderare și în conformitate cu regulile în vigoare la acel moment. Însă pregătirea pentru această etapă nu impune crearea anticipată a unor administrații regionale suplimentare.
Compatibilitatea europeană este determinată de calitatea instituțiilor și a proiectelor, nu de numărul frontierelor administrative.
3. Metropole și poli de creștere în locul unor noi administrații regionale
Pentru dezvoltarea teritorială există un mecanism mult mai flexibil — asocierea autorităților administrației publice locale.
Aceste asociații se constituie în jurul centrelor economice reale, nu pe baza unor frontiere administrative stabilite în prealabil.
O metropolă nu este pur și simplu un oraș mare împreună cu localitățile din jurul său. Ea reprezintă un teritoriu funcțional, integrat prin deplasările zilnice ale populației, piața muncii, infrastructură, sistemul educațional, servicii și activitatea investițională.
Locuitorii unei primării pot lucra pe teritoriul alteia, pot utiliza transportul unei a treia și pot beneficia de servicii educaționale sau medicale într-o a patra localitate.
Tocmai aceste legături reale trebuie să determine organizarea dezvoltării comune.
Pentru Republica Moldova, centrele naturale ale unui asemenea sistem ar putea fi:
Metropola Chișinău. Capitala împreună cu localitățile și teritoriile învecinate, legate printr-o economie comună, transport și infrastructură.
Metropola Bălți. Principalul centru de dezvoltare economică din nordul țării, împreună cu orașele și satele din zona sa de influență.
Polii de creștere din sud. În primul rând Cahul, dar și Comrat și alte centre în jurul cărora se pot forma asociații teritoriale funcționale.
Teritoriile de frontieră și transfrontaliere. Ungheni–Iași, Cahul–Galați și alte direcții în care legăturile economice și de transport depășesc frontierele de stat.
O atenție aparte merită direcția Tighina–Tiraspol, care nu trebuie exclusă din planificarea spațială pe termen lung a țării din cauza circumstanțelor politice și administrative existente. Implementarea practică a proiectelor comune în această zonă depinde, bineînțeles, de condițiile de securitate și de reglementarea conflictului.
Asociațiile primăriilor pot gestiona în comun probleme privind transportul, rețelele edilitare, proiectele investiționale, planificarea teritorială, protecția mediului și atragerea finanțărilor.
În același timp, fiecare primărie își păstrează autonomia și responsabilitatea față de populație.
Diferența esențială față de noile administrații regionale constă în faptul că asociațiile sunt create pentru soluționarea unor probleme concrete, nu pentru instituirea unui nou nivel de autoritate publică.
4. România: zona metropolitană Cluj ca exemplu practic
Zona Metropolitană Cluj-Napoca reprezintă unul dintre cele mai interesante exemple pentru Republica Moldova.
Dezvoltarea acesteia este organizată printr-o asociație de dezvoltare intercomunitară (ADI) — Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj.
Conform informațiilor oficiale ale asociației, aceasta cuprinde municipiul Cluj-Napoca și 18 comune învecinate, în total 19 unități administrativ-teritoriale.
Acestea își reunesc resursele pentru realizarea unor obiective comune:
dezvoltarea și modernizarea transportului;
construirea infrastructurii și a rețelelor de utilități;
atragerea finanțării europene;
creșterea competitivității teritoriului;
îmbunătățirea mediului și a calității vieții populației.
În același timp, primăriile nu sunt desființate și nu devin subdiviziuni ale unui nou guvern regional.
Ele își păstrează propriile competențe, iar problemele comune sunt soluționate prin intermediul organizației pe care au constituit-o.
Aceasta reprezintă o abordare fundamental diferită a dezvoltării teritoriale.
În locul comasării administrative a localităților, se creează un mecanism de cooperare între ele.
Pentru Chișinău, Bălți și alte orașe ale Republicii Moldova, o asemenea experiență prezintă un interes practic direct.
5. Alte modele europene de cooperare
Experiența Clujului nu este o excepție.
Brno, Cehia. Teritoriul metropolitan utilizează instrumentul Integrated Territorial Investment (ITI) — Investiții Teritoriale Integrate.
Zona Metropolitană Brno cuprinde 184 de municipalități, cu o populație de aproximativ 700 de mii de locuitori. Ea este constituită pe baza legăturilor funcționale cotidiene, nu doar a frontierelor administrative.
Prin intermediul ITI sunt coordonate și finanțate proiecte de transport, infrastructură urbană, protecție a mediului și servicii sociale din fondurile europene.
Este deosebit de important faptul că această cooperare se desfășoară pe bază de parteneriat, fără constituirea unui nivel separat de autoritate publică metropolitană.
Lisabona și Porto, Portugalia. Teritoriile metropolitane sunt organizate prin mecanisme de cooperare intermunicipală, care permit coordonarea dezvoltării infrastructurii și a proiectelor comune.
Gent, Belgia. Structurile intermunicipale, inclusiv VENECO, sunt utilizate pentru cooperare în domeniul dezvoltării teritoriale și al infrastructurii.
Marea Geneva și Zürich, Elveția. Sunt utilizate structuri de coordonare care reunesc diferite teritorii administrative în baza unor interese funcționale comune.
Barcelona, Spania, și Greater Manchester, Regatul Unit. Acestea reprezintă modele mai instituționalizate de guvernanță metropolitană. Ele demonstrează posibilitățile unei integrări aprofundate, dar necesită instituții dezvoltate și resurse suplimentare.
Pentru Republica Moldova, în etapa inițială, cele mai potrivite par a fi modelele flexibile de cooperare, precum cele aplicate la Cluj și Brno.
Acestea permit trecerea de la proiecte municipale izolate la dezvoltarea coordonată a unor teritorii funcționale întregi, fără crearea unor structuri administrative suplimentare costisitoare.
6. Proiectele naționale de infrastructură nu trebuie să depindă de frontierele regiunilor
A doua componentă importantă a modelului propus o reprezintă programele naționale de dezvoltare strategică.
Căile ferate, rețelele energetice, coridoarele de transport, sistemele de gospodărire a apelor și proiectele ecologice majore nu pot fi limitate la frontierele câtorva regiuni convenționale.
De exemplu, modernizarea rețelei feroviare a Republicii Moldova trebuie examinată ca un obiectiv național unitar, conectat la direcțiile europene de transport, accesibilitatea porturilor, competitivitatea economică și reziliența sistemului de transport al țării.
Același principiu se aplică energeticii, aprovizionării cu apă, gestionării bazinelor râurilor Prut și Nistru, precum și proiectelor de infrastructură transfrontalieră.
Crearea mai multor administrații regionale nu facilitează, în sine, soluționarea acestor probleme.
Dimpotrivă, aceasta poate introduce proceduri suplimentare de coordonare interregională.
Proiectele naționale trebuie elaborate în cadrul unei strategii unitare, cu obiective măsurabile, responsabili clar desemnați și mecanisme de finanțare pe termen lung.
Metropolele și asociațiile municipale devin, în acest sistem, parteneri pentru implementarea componentelor concrete ale proiectelor.
Astfel apare o structură clară de repartizare a responsabilităților:
Nivelul național stabilește obiectivele strategice, proiectele majore de infrastructură și indicatorii generali de dezvoltare.
Asociațiile metropolelor și ale polilor de creștere coordonează teritoriile legate funcțional.
Primăriile asigură serviciile locale, amenajarea teritoriului și implementarea proiectelor în limitele competențelor proprii.
7. Frontierele dezvoltării trebuie determinate de legăturile reale, nu de harta administrativă
Una dintre problemele principale ale regionalizării teritoriale tradiționale constă în faptul că frontierele administrative sunt, de regulă, stabilite pentru perioade îndelungate, în timp ce legăturile economice și de transport se modifică permanent.
Construirea unei noi linii de cale ferată sau a unui coridor de transport rapid cu autobuze (BRT) poate extinde considerabil zona de influență a unui oraș.
Dezvoltarea unui nou centru industrial poate modifica direcțiile deplasărilor zilnice ale populației.
Apariția unui nod major de transport poate integra teritorii care anterior erau slab conectate între ele.
Din acest motiv, limitele metropolelor trebuie considerate funcționale și adaptive.
Ele pot fi ajustate pe măsura modificării accesibilității transportului, a economiei și a sistemului de așezări.
Mai mult decât atât, o anumită primărie poate participa la mai multe asociații, dacă dispune de legături reale cu centre diferite.
De exemplu, un teritoriu de frontieră poate coopera simultan cu un centru de dezvoltare din Republica Moldova și poate participa la un proiect transfrontalier cu România.
Un asemenea sistem organizațional este considerabil mai flexibil decât o hartă administrativă rigidă.
Pentru planificarea spațială a Republicii Moldova, asemenea legături funcționale pot fi analizate pornind de la scheletul teritorial al Institutului de Cercetare în Planificare (Gudîm, Herzen), cu actualizarea ulterioară a structurii contemporane de transport și a relațiilor economice din țară.
Totuși, în primul rând trebuie definite obiectivele dezvoltării și indicatorii de realizare a acestora. Abia după aceea se aleg modelul organizațional, structura teritorială și instrumentele digitale necesare.
8. De ce nu trebuie redus numărul primăriilor
Crearea unor regiuni mari este adesea însoțită de o altă inițiativă — reducerea numărului administrațiilor locale.
Însă aceasta reprezintă o problemă complet diferită.
Primăria locală constituie nivelul administrației publice cel mai accesibil pentru cetățeni.
Desființarea acesteia sau îndepărtarea centrului administrativ poate reduce accesibilitatea serviciilor, în special pentru populația rurală și persoanele în vârstă.
Prin urmare, reducerea numărului de primării nu trebuie considerată, în sine, un indicator al succesului reformei.
Mult mai important este să fie extinse posibilitățile acestora de cooperare, de administrare comună a infrastructurii și de atragere a investițiilor.
În locul desființării primăriilor mici, pot fi reunite resursele acestora pentru îndeplinirea unor sarcini concrete.
În același timp, serviciile administrative rămân accesibile populației.
La fel de discutabilă este abordarea prin care comasarea primăriilor este stimulată prin acordarea unei prime financiare unice.
O plată unică nu creează o bază economică durabilă pentru dezvoltarea teritoriului.
Mult mai eficient este să fie create condiții în care cooperarea voluntară să aducă avantaje pe termen lung: acces la investiții, reducerea costurilor unitare ale infrastructurii, îmbunătățirea serviciilor și creșterea veniturilor proprii.
Obiectivul reformei trebuie să fie nu reducerea numărului autorităților administrației publice locale, ci creșterea performanței întregului sistem.
9. Ce avantaje obține Republica Moldova
Modelul „o singură regiune națională de dezvoltare + asociații ale metropolelor și polilor de creștere + programe naționale” prezintă o serie de avantaje importante.
Păstrarea centrelor economice în interiorul sistemului general de dezvoltare.
Chișinăul și Bălțiul nu sunt excluse din mecanismele de dezvoltare regională, ci devin principalele motoare ale dezvoltării teritoriilor învecinate.
Eliminarea necesității creării unui nou nivel birocratic.
Nu este necesară instituirea câtorva administrații regionale mari, care ar putea dubla funcțiile autorităților centrale și ale primăriilor.
Scurtarea procesului de luare a deciziilor.
Proiectele comune pot fi coordonate direct între primăriile interesate și instituțiile naționale competente.
Reducerea potențială a cheltuielilor administrative.
În locul întreținerii unor aparate administrative permanente suplimentare, pot fi utilizate structuri intermunicipale, echipe profesionale de proiect și mecanisme contractuale de cooperare.
Totuși, economiile nu apar automat: acestea trebuie demonstrate printr-o analiză comparativă a costurilor diferitelor modele.
Creșterea coerenței infrastructurale.
Sistemele de transport, energie și gospodărire a apelor sunt examinate ca rețele unitare, nu ca o sumă de obiective regionale separate.
Flexibilitatea dezvoltării spațiale.
Asociațiile sunt constituite în jurul legăturilor funcționale reale și se pot modifica odată cu evoluția teritoriului.
Compatibilitatea cu mecanismele europene.
Sistemul unei singure regiuni statistice nu contravine practicilor europene. Asociațiile intermunicipale pot deveni parteneri și implementatori ai proiectelor finanțate prin programele UE accesibile Republicii Moldova, cu respectarea cerințelor fiecărui program.
10. Ce trebuie schimbat în practică
Modelul propus nu înseamnă renunțarea la reforma administrației publice. Dimpotrivă, el presupune schimbări mult mai consistente decât simpla redesenare a hărții administrative.
În primul rând, trebuie definite obiectivele naționale de dezvoltare teritorială pe termen lung și sistemul indicatorilor măsurabili.
Ulterior, trebuie formată structura spațială a țării, ținând cont de metropolele existente și potențiale, polii de creștere, coridoarele de transport, teritoriile de frontieră și infrastructura strategică.
Următorul pas trebuie să fie crearea condițiilor juridice pentru constituirea asociațiilor voluntare ale primăriilor, capabile nu doar să discute problemele comune, ci și să pregătească, să finanțeze și să implementeze proiecte.
De asemenea, este necesară asigurarea posibilității participării acestor asociații la programele europene, concursurile de proiecte și mecanismele investiționale, în limitele legislației în vigoare.
Pentru aceasta nu este obligatorie crearea unor aparate administrative permanente de mari dimensiuni. Asociațiile pot atrage specialiștii necesari în baza unor contracte și pot forma echipe pentru realizarea unor proiecte concrete.
O componentă importantă a reformei trebuie să fie actualizarea legislației privind dezvoltarea teritorială și administrația publică locală, inclusiv definirea juridică a metropolelor și a modului de interacțiune a acestora cu structurile naționale.
În sfârșit, digitalizarea trebuie să deservească un model funcțional de guvernare deja definit, nu să substituie strategia de dezvoltare.
11. Concluzie. Reforma trebuie să crească eficiența, nu să modifice harta de dragul modificării
Republica Moldova nu este obligată să creeze mai multe regiuni mari pentru a corespunde practicilor europene și pentru a gestiona eficient dezvoltarea teritorială.
Experiența Estoniei, Letoniei, Luxemburgului, Ciprului și Maltei demonstrează că o țară mică poate constitui o singură regiune statistică NUTS 2 și, în același timp, poate participa la politica europeană de coeziune.
Experiența Clujului și a orașului Brno demonstrează că dezvoltarea metropolelor poate fi organizată prin cooperare intermunicipală și instrumente de investiții integrate, fără constituirea unor guverne regionale suplimentare.
Pentru Republica Moldova, o alternativă rațională poate fi sistemul în care:
Țara păstrează un cadru național unitar de dezvoltare regională.
Metropolele și polii de creștere sunt organizate prin asociații voluntare ale primăriilor.
Proiectele strategice de infrastructură sunt realizate prin programe naționale.
Primăriile păstrează accesibilitatea administrației locale pentru populație.
Teritoriile funcționale sunt determinate de legăturile economice și de transport reale și se pot adapta modificărilor acestora.
O asemenea abordare permite renunțarea la concurența artificială dintre regiuni și orientarea principalelor resurse către dezvoltarea economiei, infrastructurii și creșterea calității vieții.
Desigur, alegerea definitivă necesită o evaluare comparativă a consecințelor financiare, juridice și organizaționale ale diferitelor modele.
Dar deja acum poate fi formulat principiul fundamental:
Nu trebuie create noi niveluri de autoritate publică acolo unde aceleași probleme pot fi soluționate mai eficient prin cooperarea autorităților existente.
Republica Moldova nu are nevoie de o nouă hartă administrativă, ci de un nou sistem de organizare a dezvoltării.
Iar eficiența acestui sistem trebuie măsurată nu prin numărul raioanelor desființate sau al regiunilor create, ci prin investiții, calitatea infrastructurii, accesibilitatea serviciilor și îmbunătățirea reală a vieții populației.
Surse și exemple europene
Eurostat — NUTS, clasificarea unităților teritoriale pentru statistică: https://ec.europa.eu/eurostat/web/nuts/overview
Eurostat — structura statistică a regiunilor NUTS 2024: https://ec.europa.eu/eurostat/web/nuts
Zona Metropolitană Cluj — site-ul oficial al asociației de dezvoltare intercomunitară: https://www.clujmet.ro/
Brno Metropolitan Area — Investiții Teritoriale Integrate: https://metropolitni.brno.cz/
Comisia Europeană — relațiile UE cu Republica Moldova: https://enlargement.ec.europa.eu/countries/moldova_en
25 octombrie 2026
Комментариев нет:
Отправить комментарий