De ce acuzațiile privind lipsa unui „plan” la Trump sunt metodologic greșite
Astăzi criticii afirmă că Donald Trump „nu are un plan” pentru oprirea războiului din Ucraina. Totuși, însăși formularea întrebării este eronată, deoarece presupune un model de management depășit — planificarea liniară, în care se elaborează din start un singur scenariu rigid ce trebuie urmat indiferent de reacția părților sau de schimbarea condițiilor externe.
Însă lumea contemporană, la fel ca și războiul modern, este construită neliniar. Este imposibil să prezicem în avans comportamentul tuturor participanților. De aceea, abordarea echipei lui Trump se bazează pe o logică diferită — adaptivă, „cuantică”, în care elementul central nu este „crearea unui plan ideal unic”, ci gestionarea dinamică a procesului, cu ajustarea continuă a traiectoriei.
Principiul adaptiv (modelul de guvernare cuantică)
În locul unui scenariu liniar, este utilizată o metodă care amintește de principiile fizicii cuantice:
Este stabilit obiectivul principal — încetarea războiului (un obiectiv aplicabil oricărui conflict, oriunde în lume).
Sunt formulate mai multe scenarii de soluționare fundamental diferite, nu un singur scenariu „ideal”.
La fiecare etapă a negocierilor, ținând cont de reacția participanților, se alege scenariul care se apropie cel mai mult de punctul de consens.
Ulterior, ajustarea se face pornind deja de la scenariul selectat, dar cu posibilitatea schimbării rapide a traiectoriei.
Procesul continuă până la atingerea rezultatului — încetarea războiului.
Acesta este un alt tip de abordare metodologică în gestionarea sistemelor complexe, unde nu există o singură linie stabilă de evoluție, ci o alegere permanentă între mai multe traiectorii posibile.
Paralelă cu gestionarea dezvoltării urbane
Același principiu este necesar astăzi și în planificarea urbană.
Planul urbanistic general tradițional este un produs al epocii industriale și al logicii de dezvoltare liniare:
presupune o prognoză pe 20–25 de ani;
fixează soluții bazate pe un singur scenariu;
consideră abaterea de la plan drept încălcare, nu adaptare;
obligă la „realizarea” unei imagini desenate anticipat, chiar dacă realitatea s-a schimbat.
O astfel de abordare face orașele greu de gestionat și conflictuale, iar sistemul — rigid.
DAUF — sistemul dinamic adaptiv de gestionare a dezvoltării urbane
Modelul DAUF (Dynamic Adaptive Urban Framework) pe care îl propun corespunde logicii secolului XXI la fel cum diplomația adaptivă corespunde conflictelor moderne:
sunt stabilite obiectivele principale, aliniate cu programul Habitat III;
se creează un sistem care permite luarea deciziilor în timp real, nu „pe baza unui plan general vechi de 20 de ani”;
fiecare nouă circumstanță este tratată ca un semnal, nu ca o „abatere”;
ajustările se fac rapid și transparent, printr-un ciclu permanent de analiză → negociere → decizie → monitorizare;
orașul evoluează nu pe o singură traiectorie, ci pe multiple traiectorii posibile, dintre care este aleasă în fiecare moment cea optimă.
Astfel, DAUF este analogul urbanistic exact al strategiei moderne de gestionare a conflictelor:
flexibilitate, pluralitatea scenariilor, alegerea continuă a celei mai bune traiectorii, viteza ajustărilor și atingerea unui obiectiv fix în condiții aflate în schimbare.
Concluzie
O astfel de comparație este pe deplin corectă:
Diplomația modernă și urbanistica modernă trec de la planuri liniare la sisteme adaptive de guvernare, bazate pe scenarii multiple, pe reacția participanților și pe luarea deciziilor în timp real.
Aceasta reprezintă o nouă metodologie, care în politică și în orașe funcționează mult mai eficient decât planurile rigide ale trecutului.
Комментариев нет:
Отправить комментарий