Istoria se repetă: de la Orașul de Sus al secolului al XIX-lea la Chișinău City al secolului XXI

Partea I. Piață mare, economie mică și riscul pierderii complexului de construcții

Întrebarea despre care se vorbește prea puțin

În Republica Moldova se pune frecvent întrebarea: ce se va schimba după aderarea țării la Uniunea Europeană?

De regulă, răspunsurile se referă la libera circulație a persoanelor, accesul la fondurile europene, creșterea investițiilor, îmbunătățirea infrastructurii și sporirea nivelului de trai. Toate acestea pot deveni, într-adevăr, parte a realității viitoare.

Totuși, în această dezbatere lipsește aproape întotdeauna o altă întrebare.

Ce se va întâmpla dacă Republica Moldova va adera la Uniunea Europeană simultan cu Ucraina?

La prima vedere, această întrebare pare secundară. Dar tocmai ea poate deveni una dintre cele mai importante pentru viitorul economiei moldovenești.

Astăzi, majoritatea discuțiilor se concentrează asupra relației dintre Moldova și Bruxelles. În realitate, după aderare, țara se va afla în interiorul unei piețe unice uriașe, unde va trebui să concureze nu doar cu Germania, Franța sau Italia, ci mai ales cu vecinii săi apropiați.

Iar principalul factor al acestei noi realități poate deveni Ucraina.

Mulți privesc integrarea europeană ca pe un proces prin care Moldova obține acces la o piață mare. Este adevărat. Dar, în același timp, piața mare obține acces la Moldova.

Tocmai aici se află diferența fundamentală dintre sloganul politic și realitatea economică.

Piață mare și economie mică

Chiar și după încheierea războiului, Ucraina va rămâne una dintre cele mai mari țări ale Europei.

Ea dispune de un teritoriu vast, resurse naturale importante, o agricultură puternică, un potențial industrial semnificativ, porturi maritime și o piață internă de zeci de milioane de consumatori.

Prin comparație, Moldova reprezintă o economie deschisă de dimensiuni reduse, cu mai puțin de trei milioane de locuitori și o cerere internă limitată.

Acest lucru nu este nici bun, nici rău.

Este pur și simplu o realitate obiectivă.

Prin urmare, întrebarea nu este dacă Ucraina poate concura cu Moldova.

Răspunsul este evident.

Întrebarea este alta:

Va putea Moldova să-și păstreze propriul rol economic într-un spațiu în care vor acționa jucători mult mai mari?

Astăzi asemenea preocupări există deja în unele state ale Uniunii Europene.

Cel mai vizibil exemplu este Polonia.

Fermierii polonezi se tem de concurența produselor agricole ucrainene. Și aceasta în condițiile în care Polonia însăși este o mare putere agricolă, cu aproximativ patruzeci de milioane de locuitori.

Dacă astfel de temeri există în Polonia, consecințele pentru Moldova pot fi mult mai sensibile.

Motivul este simplu.

Ucraina este capabilă să producă aproape toate bunurile tradiționale ale Moldovei în volume mult mai mari.

Cereale.

Floarea-soarelui.

Zahăr.

Carne.

Materiale de construcție.

Produse metalurgice.

Diverse produse industriale.

Servicii logistice.

Și nu este vorba doar despre mărfuri.

Este vorba despre capital, forță de muncă și inițiativă antreprenorială.

Ucraina este deja prezentă în Moldova

Este important să înțelegem că nu vorbim despre un viitor îndepărtat.

Multe dintre aceste procese au început deja.

Afacerile ucrainene sunt prezente în Moldova.

Antreprenorii ucraineni deschid companii.

Specialiștii ucraineni lucrează pe piața moldovenească.

Lanțurile logistice leagă tot mai strâns economiile celor două state.

După încheierea războiului, aceste procese se vor intensifica, cel mai probabil.

În realitate, aderarea la Uniunea Europeană nu va crea o situație nouă.

Ea va accelera doar tendințele existente.

Acesta este un aspect extrem de important.

Pentru că ne permite să vedem viitorul înainte ca el să devină realitate.

Astăzi observăm primele semne ale unor fenomene care pot deveni normale peste zece sau cincisprezece ani.

Dacă ignorăm aceste semnale, va fi mult mai dificil să reacționăm ulterior.

Libertatea de circulație este o stradă cu dublu sens

În percepția publică, integrarea europeană este adesea privită ca un pachet de avantaje pentru Moldova.

Dar piața unică funcționează diferit.

Ea deschide oportunități pentru toți participanții în același timp.

Se deplasează liber:

• mărfurile;

• serviciile;

• capitalul;

• investițiile;

• specialiștii;

• companiile;

• forța de muncă.

Cu alte cuvinte, ușa se deschide în ambele direcții.

Da, antreprenorul moldovean obține acces la piețele europene.

Dar, în aceeași măsură, companiile europene și ucrainene obțin acces la piața moldovenească.

Da, cetățenii Moldovei pot lucra mai ușor în alte țări.

Dar și alte economii pot atrage mai ușor specialiști moldoveni.

Da, investițiile pot veni în Moldova.

Dar capitalul poate pleca acolo unde rentabilitatea este mai mare.

Pentru consumator, aceasta înseamnă mai multă alegere.

Pentru afaceri, mai multă concurență.

Pentru stat, necesitatea unei strategii proprii de dezvoltare.

Aici apare întrebarea esențială:

Ce va menține oamenii, companiile și capitalul în interiorul țării?

De ce construcțiile devin principalul indicator

Aceste procese se observă cel mai clar în sectorul construcțiilor.

Construcțiile sunt adesea percepute ca una dintre multele ramuri ale economiei.

În realitate, rolul lor este mult mai important.

Fiecare metru pătrat construit generează un întreg lanț de activitate economică.

Beneficiază de lucru:

• constructorii;

• arhitecții;

• inginerii;

• proiectanții;

• producătorii de materiale de construcții;

• industria mobilei;

• companiile de transport;

• băncile;

• furnizorii de echipamente;

• întreprinderile comunale.

De aceea, construcțiile reprezintă unul dintre cei mai puternici multiplicatori ai creșterii economice.

Atunci când sectorul construcțiilor se dezvoltă, se dezvoltă o mare parte a economiei.

Atunci când acesta încetinește, efectele se propagă treptat către zeci de domenii conexe.

Din acest motiv, starea complexului de construcții poate servi drept indicator al viitorului economic al țării.

Paradoxul pieței imobiliare din Moldova

Ultimii ani au scos la iveală o situație neobișnuită.

Numărul tranzacțiilor imobiliare a început să scadă.

Numărul cumpărătorilor se reduce.

Tot mai multe familii amână achiziția unei locuințe.

În același timp, prețurile rămân ridicate.

La prima vedere, acest lucru pare ilogic.

Dacă cererea scade, prețurile ar trebui să scadă și ele.

Dar piața imobiliară funcționează după mecanisme mai complexe.

Costurile construcției continuă să crească.

Materialele de construcție se scumpesc.

Terenurile se scumpesc.

Costurile de finanțare cresc.

Crește costul forței de muncă.

În paralel, prețurile locuințelor au crescut mai repede decât veniturile populației.

Astfel s-a creat o situație în care o parte semnificativă a cetățenilor nu își mai poate permite achiziționarea unei locuințe în condițiile existente.

Piața începe să fie limitată nu de lipsa ofertei, ci de insuficiența cererii solvabile.

Pentru companiile de construcții aceasta înseamnă mai puțini cumpărători.

Pentru economie — reducerea cererii interne.

Iar reducerea cererii interne împinge inevitabil afacerile să caute piețe noi.

Exodul a început deja

Particularitatea situației actuale este că nu vorbim despre viitor.

Acest proces este deja în desfășurare.

Astăzi, mulți constructori moldoveni lucrează în România.

Mulți arhitecți realizează proiecte pentru beneficiari români.

Mulți antreprenori din construcții caută contracte peste Prut.

Motivele sunt evidente.

În România există mai multe proiecte.

Mai multe investiții.

Mai multe programe publice.

Mai multe oportunități de dezvoltare.

În esență, Moldova concurează deja cu România pentru propriii săi specialiști.

Și nu este vorba doar despre muncitori.

Este vorba despre manageri de proiect.

Despre ingineri.

Despre arhitecți.

Despre companii de construcții.

Despre producători de materiale.

Despre antreprenori.

Din ce în ce mai des se poate auzi că perspectivele de creștere sunt asociate nu cu piața internă, ci cu România.

Acesta este un semnal extrem de important.

Pentru că economia nu pierde doar forță de muncă.

Ea începe să piardă inițiativa antreprenorială.

Iar acest lucru este mult mai periculos.

Următoarea etapă – Ucraina

După încheierea războiului, factorului românesc i se poate adăuga și cel ucrainean.

Aici situația capătă o dimensiune strategică.

Ucraina va avea nevoie de cel mai amplu program de reconstrucție din istoria modernă a Europei.

Vor fi construite drumuri.

Poduri.

Cartiere rezidențiale.

Infrastructură energetică.

Obiective industriale.

Instituții sociale.

Va fi vorba despre sute de miliarde de euro investiții.

În consecință, va apărea o cerere uriașă de specialiști.

De companii de construcții.

De birouri de proiectare.

De producători de materiale.

De organizații inginerești.

De arhitecți.

De manageri de proiect.

Iar atunci Moldova se poate confrunta cu o situație complet nouă.

Astăzi sectorul construcțiilor este atras de piața României.

Mâine el poate fi atras simultan și de piața Ucrainei.

Țara se poate afla între două centre puternice de activitate în construcții.

Pe de o parte — România.

Pe de altă parte — Ucraina.

Pentru o economie mică, aceasta poate deveni una dintre cele mai mari provocări ale următoarelor decenii.

De ce este mai periculos decât pare

Problema nu constă doar în exodul specialiștilor.

Există un aspect mult mai important.

Odată cu oamenii încep să plece și companiile.

Antreprenorii generali și subcontractorii.

Investitorii.

Birourile de proiectare.

Companiile de inginerie.

Întreprinderile de producție.

Treptat, poate începe să se destrame un întreg cluster al construcțiilor.

Iar odată cu acesta, o parte semnificativă a ramurilor conexe ale economiei.

Dacă sectorul construcțiilor pierde specialiști și investiții, consecințele se răsfrâng asupra întregii economii.

Scade cererea pentru materiale de construcții.

Se reduce activitatea industriei mobilei.

Scade numărul proiectelor noi.

Se diminuează cererea pentru servicii de inginerie și proiectare.

Piața internă se slăbește.

De aceea, problema construcțiilor este mult mai amplă decât ar putea părea la prima vedere.

În realitate, este vorba despre capacitatea țării de a-și păstra propriul potențial economic.

Aici apare întrebarea fundamentală:

Cum poate fi făcut astfel încât, după deschiderea marii piețe europene, Moldova să nu piardă capitalul, antreprenorii și complexul său de construcții, ci dimpotrivă, să obțină un nou impuls de dezvoltare?

Istoria arată că o situație similară a existat deja cu mai bine de două sute de ani în urmă.

Iar atunci a fost găsit un răspuns extrem de interesant.

Partea a II-a. Răspunsul istoric și noul model de dezvoltare al Moldovei

Istoria a trecut deja printr-o situație similară

La prima vedere, s-ar putea crede că situația în care se află astăzi Republica Moldova nu are precedent istoric.

În realitate, există un precedent foarte apropiat.

Cu mai bine de două sute de ani în urmă, Basarabia s-a confruntat cu o provocare asemănătoare.

După anul 1812, teritoriul dintre Prut și Nistru a fost integrat într-un spațiu economic mult mai mare – Imperiul Rus.

Pentru a înțelege relevanța acestei comparații, trebuie să privim procesul din perspectivă economică.

În esență, ceea ce s-a întâmplat atunci seamănă cu ceea ce s-ar putea întâmpla după aderarea Moldovei la Uniunea Europeană.

Înainte de 1812 existau frontiere economice și administrative.

După 1812, o mare parte dintre aceste bariere au dispărut.

În fața Basarabiei s-a deschis o piață uriașă.

Mult mai mare decât propria sa economie.

Dacă am aplica logica temerilor actuale, am putea presupune că o provincie mică și slab populată ar fi trebuit să fie absorbită de economia mult mai puternică a imperiului.

Însă s-a întâmplat exact contrariul.

Chișinăul a început să crească rapid.

Populația s-a mărit.

Au apărut noi activități comerciale.

S-au construit instituții administrative.

S-au dezvoltat noi cartiere.

Capitalul și antreprenorii au început să vină în regiune.

Apare astfel întrebarea fundamentală:

De ce Basarabia nu a fost absorbită de un spațiu economic mult mai puternic?

Adevărata lecție a secolului al XIX-lea

Răspunsul este simplu.

Dezvoltarea nu a fost generată de simpla dispariție a frontierelor.

Dezvoltarea a fost generată de stimulentele care au însoțit deschiderea pieței.

Statul a creat condiții speciale pentru atragerea populației, a antreprenorilor și a capitalului.

Au fost oferite facilități.

Au fost distribuite terenuri.

Au fost introduse avantaje fiscale.

Cu alte cuvinte, statul a făcut ca investițiile în Basarabia să fie mai atractive decât în multe alte regiuni ale imperiului.

Aceasta este lecția esențială.

Deschiderea piețelor nu garantează automat dezvoltarea.

Fără mecanisme suplimentare, o regiune poate deveni periferie.

Poate pierde populație.

Poate pierde capital.

Poate pierde inițiativă antreprenorială.

Pentru a deveni un centru de creștere este nevoie de stimulente speciale.

Exact acestea au existat în Basarabia secolului al XIX-lea.

Orașul de Sus – primul proiect de capitalizare teritorială

Un exemplu deosebit de interesant este dezvoltarea Orașului de Sus al Chișinăului.

Astăzi privim centrul istoric ca pe ceva firesc.

Însă la începutul secolului al XIX-lea acesta a fost un proiect major de dezvoltare urbană.

Au fost trasate străzi noi.

Au fost create piețe.

Au fost construite clădiri administrative.

Au apărut cartiere rezidențiale.

Au fost dezvoltate funcții comerciale și publice.

Orașul de Sus a devenit spațiul în care s-a concentrat capitalul.

Acolo se investea.

Acolo se construia.

Acolo se crea noua valoare urbană.

În esență, putem spune că Orașul de Sus a fost primul mare proiect de capitalizare a Chișinăului.

Statul oferea terenuri și stimulente.

Capitalul privat construia.

Iar rezultatul era creșterea valorii întregii regiuni.

Provocările secolului XXI necesită răspunsuri noi

Astăzi Republica Moldova se află din nou în pragul deschiderii unui spațiu economic mult mai mare.

În același timp însă, țara riscă să piardă o parte importantă din propriul său potențial economic.

Acest lucru este vizibil mai ales în sectorul construcțiilor.

Vânzările de locuințe încetinesc.

Deficitul de specialiști crește.

Companiile caută proiecte peste hotare.

O parte dintre profesioniști lucrează deja în România.

În viitor, același fenomen poate apărea și în raport cu Ucraina.

Dacă nu se intervine, logica pieței va funcționa inevitabil.

Capitalul va merge acolo unde există piețe mai mari.

Companiile vor merge acolo unde există mai multe proiecte.

Specialiștii vor merge acolo unde există salarii mai mari.

Prin urmare, întrebarea principală devine:

Cum poate Moldova să păstreze capitalul și capacitatea sa economică în interiorul țării?

Impozitul zero pe profit – util, dar insuficient

În prezent se discută despre menținerea cotei zero pentru profitul reinvestit.

Aceasta este, fără îndoială, o măsură benefică.

Ea încurajează dezvoltarea întreprinderilor existente.

Permite acumularea de capital.

Favorizează investițiile în echipamente și modernizare.

Dar această măsură are o limită.

Ea ajută în principal afacerile existente.

Nu creează însă un mecanism amplu de dezvoltare teritorială.

Iar tocmai această dimensiune devine crucială pentru Moldova.

Capitalizarea impozitelor – un nou instrument de dezvoltare

Poate că a venit momentul să revenim la logica ce a funcționat în Basarabia secolului al XIX-lea, adaptând-o însă la realitățile secolului XXI.

Imaginați-vă următorul mecanism.

Antreprenorul este scutit de anumite impozite în primii cinci ani.

Dar există o condiție esențială.

Suma echivalentă trebuie investită în crearea de active materiale pe teritoriul Republicii Moldova.

Aceasta reprezintă diferența fundamentală față de simpla cotă zero pentru profit.

Nu mai este vorba doar despre dezvoltarea propriei întreprinderi.

Este vorba despre dezvoltarea teritoriului.

Antreprenorul poate construi:

• blocuri locative;

• case de raport;

• hoteluri;

• centre de afaceri;

• complexe logistice;

• hale industriale;

• obiective turistice;

• infrastructură;

• spații publice.

În acest model, statul oferă o alegere.

Ori plătești impozitul.

Ori transformi valoarea acelui impozit într-un activ nou pe teritoriul Moldovei.

Astfel apare mecanismul capitalizării impozitelor.

De ce construcțiile devin elementul central

Cel mai mare efect al unei asemenea politici poate apărea tocmai în sectorul construcțiilor.

Construcțiile au o caracteristică unică.

Ele transformă capitalul în active pe termen lung.

Fiecare clădire nouă creează valoare pentru decenii.

Fiecare proiect generează locuri de muncă.

Fiecare investiție pune în mișcare zeci de domenii economice conexe.

De aceea, pierderea complexului de construcții ar însemna pierderea unuia dintre principalele motoare ale economiei naționale.

Iar consolidarea lui ar putea genera un nou ciclu de dezvoltare.

De la Orașul de Sus la Chișinău City

Dacă în secolul al XIX-lea Orașul de Sus a fost spațiul de concentrare a investițiilor și al dezvoltării urbane, în secolul XXI un rol similar îl poate juca proiectul Chișinău City.

Nu este vorba doar despre construirea unui nou cartier.

Este vorba despre crearea unei noi platforme de acumulare și multiplicare a capitalului.

Așa cum Orașul de Sus a devenit nucleul noului Chișinău de după 1812, Chișinău City poate deveni nucleul unei noi etape de dezvoltare economică.

Acolo poate fi aplicat mecanismul capitalizării impozitelor.

Acolo pot fi concentrate investițiile private.

Acolo poate fi creat un nou pol de creștere.

Proprietarii de terenuri trebuie să devină parteneri

Există însă o diferență esențială între secolul XIX și secolul XXI.

Astăzi există proprietari de terenuri și întreprinderi.

Ei nu trebuie tratați ca obstacole în calea dezvoltării.

Dimpotrivă.

Ei trebuie transformați în parteneri ai proiectului.

În locul exproprierii sau al conflictului, poate fi aplicat principiul participării.

Terenul devine aport la capital.

Întreprinderea devine aport la capital.

Proprietarul primește o cotă din valoarea viitoare creată.

Poate participa la:

• proiecte rezidențiale;

• spații comerciale;

• venituri din chirii;

• infrastructură;

• companii de administrare.

În acest fel, dezvoltarea teritoriului devine un proiect comun.

Un proiect național de dezvoltare

Chișinău City nu ar trebui privit doar ca un proiect imobiliar.

Nici doar ca un proiect municipal.

El poate deveni un instrument de politică economică națională.

Dacă Moldova va intra într-un spațiu economic comun cu Ucraina și restul Uniunii Europene, va avea nevoie de propriile mecanisme de retenție a capitalului.

Va avea nevoie de propriile mecanisme de susținere a construcțiilor.

Va avea nevoie de propriile mecanisme de păstrare a specialiștilor.

Exact această funcție o poate îndeplini combinația dintre capitalizarea impozitelor și proiectul Chișinău City.

Istoria se repetă, dar la un alt nivel

Istoria rareori se repetă identic.

Dar adesea repetă aceleași mecanisme.

După 1812, Basarabia a primit acces la o piață uriașă.

Dar, în același timp, a primit și stimulente pentru atragerea capitalului și dezvoltarea teritoriului.

Rezultatul a fost transformarea Chișinăului într-un centru regional de creștere.

Astăzi Moldova se apropie din nou de momentul deschiderii unei piețe mari.

În același timp, apar și riscuri.

Pierderea forței de muncă.

Pierderea companiilor.

Pierderea capitalului.

Pierderea complexului de construcții.

Mai ales într-un context în care România și Ucraina pot deveni simultan poli puternici de atracție.

Prin urmare, întrebarea principală nu este dacă Moldova va adera la Uniunea Europeană.

Întrebarea principală este dacă va avea propriul proiect de dezvoltare înainte ca granițele economice să dispară.

Dacă un asemenea proiect nu va exista, țara riscă să devină periferia unor economii mai mari.

Dacă însă mecanismul capitalizării impozitelor va fi combinat cu un proiect de dezvoltare teritorială precum Chișinău City, atunci integrarea europeană poate deveni nu o amenințare, ci începutul unei noi etape de creștere.

Poate că aceasta este cea mai importantă lecție pe care Basarabia secolului al XIX-lea o transmite Moldovei secolului XXI.