Criza energetică – un prilej pentru un dialog pragmatic

Evenimentele din ultimele zile au demonstrat încă o dată cât de vulnerabil rămâne sistemul energetic al Republicii Moldova. Avertismentele privind posibilele deconectări de energie electrică, necesitatea achiziționării urgente a energiei de avarie și apelurile adresate populației de a reduce consumul ridică o întrebare simplă: a devenit Republica Moldova cu adevărat mai independentă din punct de vedere energetic sau o dependență critică a fost înlocuită cu alta?

Până în anul 2025, principala sursă de energie electrică pentru malul drept al Nistrului era Centrala Electrică de la Cuciurgan (MGRES). Astăzi, o parte semnificativă din energia necesară este achiziționată prin România și de pe piața europeană de energie electrică.

Formal, aceasta înseamnă acces la un sistem energetic vast, care reunește numeroase state, centrale electrice și furnizori. Însă criza actuală a demonstrat că existența unei piețe mari nu garantează, de una singură, continuitatea alimentării.

Atunci când, în aceeași perioadă, producția hidrocentralelor scade, apar limitări la centralele nucleare, consumul crește din cauza temperaturilor ridicate, iar rezervele de putere se reduc, statele ajung să concureze pentru aceeași cantitate limitată de energie. În plus, chiar și energia cumpărată trebuie transportată fizic în Republica Moldova printr-un număr limitat de interconexiuni.

Prin urmare, principala lecție a situației actuale nu este că direcția europeană este nesigură și nici că vechiul sistem era superior. Lecția este alta: orice dependență critică de o singură direcție externă face statul vulnerabil.

O dependență a fost înlocuită cu alta

În trecut, Republica Moldova depindea în principal de o singură centrală – MGRES, care funcționa în mare parte pe gaz rusesc.

Astăzi, țara depinde de importurile de energie electrică prin România și de capacitatea pieței europene de a furniza energia necesară la momentul potrivit și la un preț acceptabil.

Aceste două modele nu sunt identice.

În spatele României se află într-adevăr un sistem energetic european de mari dimensiuni, bazat pe energie nucleară, hidroenergie, centrale pe gaz, pe cărbune, precum și pe surse regenerabile – eoliană și solară. Totuși, accesul Republicii Moldova la această piață este limitat de infrastructura fizică, de capacitatea liniilor de interconexiune, de echilibrul regional dintre producție și consum și de posibilitatea financiară de a achita importurile.

Prin urmare, pe piața europeană există numeroase surse de energie, însă pentru Republica Moldova principala rută de acces rămâne limitată.

Dacă România însăși se confruntă cu un deficit de energie, este nevoită să importe electricitate sau este limitată de propriile rețele și de capacitatea de interconectare, existența a sute de centrale electrice în Europa nu garantează că energia necesară va ajunge imediat în Republica Moldova.

În plus, dependența externă nu are doar o dimensiune tehnică, ci și una financiară. Energia electrică trebuie nu doar găsită, ci și plătită. Dacă statul depinde de asistență financiară internațională, de credite externe și de programe de compensare a tarifelor, modificarea relațiilor politice cu partenerii externi poate influența și capacitatea de a achita importurile costisitoare.

Prin urmare, nici direcția estică și nici cea vestică nu oferă o garanție politică absolută. Orice partener extern poate, teoretic, să își modifice condițiile de cooperare. Diferă mecanismele și probabilitatea unor astfel de decizii, însă riscul dependenței rămâne.

MGRES rămâne cea mai importantă rezervă energetică

După încetarea achizițiilor regulate de energie electrică de la MGRES, centrala nu a dispărut.

Centrala Electrică de la Cuciurgan rămâne cel mai mare obiectiv energetic de pe teritoriul Republicii Moldova. Puterea sa instalată depășește considerabil consumul maxim de energie electrică al întregii țări.

Desigur, puterea instalată nu înseamnă că toate grupurile energetice pot fi puse imediat în funcțiune. O parte din echipamente sunt vechi, iar unele blocuri pot fi în reparație, în rezervă sau conservate.

Totuși, pentru acoperirea deficitului actual nu este necesară pornirea întregii centrale. Chiar și un singur grup energetic aflat în funcțiune sau creșterea sarcinii unui bloc existent ar putea furniza o putere comparabilă cu deficitul care apare în prezent pe malul drept în orele critice de seară.

Din punct de vedere inginereasc, MGRES rămâne cea mai evidentă rezervă energetică de mare capacitate aflată în interiorul sistemului electroenergetic al Republicii Moldova.

Principalele obstacole în utilizarea acesteia nu sunt atât de natură tehnică, cât politică, comercială și organizatorică:

• asigurarea centralei cu combustibil;

• prețul gazului sau al altui combustibil;

• starea tehnică și disponibilitatea grupurilor energetice;

• înțelegerile dintre Chișinău și Tiraspol;

• contractul dintre Energocom și MGRES;

• garanțiile de plată și de livrare;

• contextul internațional mai larg.

Însă tocmai aceste dificultăți ar trebui să devină subiectul negocierilor și nu un motiv pentru excluderea unei capacități energetice existente din sistemul de securitate energetică.

Gaz prin Moldova – energie electrică înapoi

Modelul practic poate fi relativ simplu.

Republica Moldova sau compania de stat desemnată achiziționează gaz de pe piața europeană. Gazul este transportat prin sistemul național de transport al gazelor naturale către malul stâng și apoi către MGRES.

Centrala utilizează acest gaz pentru producerea energiei electrice.

O parte din energia produsă este livrată pe malul drept în baza unui contract comercial, iar volumul necesar rămâne pentru consumatorii de pe malul stâng.

În formă simplificată, modelul arată astfel:

Gazul trece prin Republica Moldova către MGRES, iar energia electrică revine în sistemul energetic comun al țării.

Acest mecanism nu trebuie să reprezinte un ajutor gratuit și nici o revenire la vechiul model lipsit de transparență.

Dimpotrivă, el poate fi construit pe baze comerciale clare:

• costul gazului este calculat separat;

• serviciul de producere a energiei electrice este remunerat separat;

• se stabilește din timp volumul de energie destinat malului drept și malului stâng;

• se fixează prețul;

• se prevăd garanții privind executarea obligațiilor;

• regimul tehnic este coordonat cu Moldelectrica.

În esență, Republica Moldova ar putea furniza combustibilul necesar producerii energiei electrice într-o centrală deja existentă, fără a investi ani de zile și resurse financiare uriașe în construcția unei noi centrale termoelectrice de mare capacitate.

Energia de avarie – primul pas

În condițiile actualei crize energetice nu este neapărat necesară revenirea imediată la achiziții de amploare de energie electrică de la MGRES.

Se poate începe cu un model mai limitat și mai pragmatic – utilizarea centralei ca sursă de energie de avarie sau de rezervă.

Dacă, în anumite ore de seară, Republica Moldova se confruntă cu un deficit de putere, MGRES ar putea furniza un volum de energie electrică convenit în prealabil și utilizat exclusiv pentru acoperirea acestui deficit.

O asemenea soluție ar permite:

• reducerea riscului de deconectări în lanț;

• diminuarea necesității de a cumpăra energie de avarie foarte scumpă din statele vecine;

• reducerea presiunii asupra importurilor prin România în orele de consum maxim;

• verificarea, în practică, a posibilității unei noi forme de cooperare;

• crearea unui mecanism funcțional de colaborare energetică între cele două maluri ale Nistrului.

Un astfel de regim ar putea fi aplicat exclusiv în situațiile în care operatorul sistemului confirmă existența unui deficit real de putere.

Prin urmare, el nu ar crea o nouă dependență monopolistă de MGRES, ci ar adăuga încă un instrument de rezervă pentru securitatea energetică a țării.

Aceasta reprezintă diferența esențială față de modelul anterior, când cea mai mare parte a consumului de pe malul drept depindea practic de o singură centrală electrică.

Posibilitatea utilizării altor tipuri de combustibil

În ultimele decenii, principalul combustibil utilizat de MGRES a fost gazul natural. Totuși, centrala a fost proiectată inițial ca o centrală multifuel, capabilă să funcționeze și pe păcură sau cărbune.

Utilizarea cărbunelui sau a păcurii are dezavantaje evidente:

• costuri de producție mai ridicate;

• emisii poluante mai mari;

• logistică mai complicată;

• necesitatea constituirii unor rezerve de combustibil;

• solicitarea suplimentară a echipamentelor existente.

Din acest motiv, aceste combustibile nu trebuie privite ca o soluție permanentă.

Însă într-o situație excepțională, folosirea unui grup energetic pe cărbune sau pe păcură poate fi justificată dacă alternativa o reprezintă întreruperi de lungă durată ale alimentării cu energie electrică.

România, confruntată recent cu un deficit de energie, a repus temporar în funcțiune o centrală pe cărbune cu o vechime de aproximativ 70 de ani. Acest exemplu demonstrează că, în perioade de criză, statele utilizează toate capacitățile disponibile, chiar dacă acestea sunt mai costisitoare și mai puțin favorabile din punct de vedere ecologic.

Republica Moldova ar trebui să procedeze la fel, pornind nu de la considerente ideologice privind sursa energiei, ci de la obiectivul principal: asigurarea funcționării continue a spitalelor, sistemelor de alimentare cu apă, comunicațiilor, transportului, întreprinderilor și gospodăriilor populației.

De la import la producerea energiei în interiorul țării

Utilizarea MGRES poate avea nu doar un rol de intervenție pe termen scurt, ci și o importanță strategică.

În prezent, o parte considerabilă din energia electrică este cumpărată în formă finală din afara Republicii Moldova. Aceasta înseamnă că țara plătește nu doar combustibilul, ci și costurile de producție, funcționarea centralelor din alte state și marja comercială aferentă.

Dacă gazul este achiziționat de pe piața europeană, iar energia electrică este produsă din acest gaz la MGRES, o parte importantă din valoarea adăugată rămâne în interiorul sistemului energetic al Republicii Moldova.

O astfel de abordare poate contribui la:

• reducerea dependenței de achiziționarea energiei electrice gata produse exclusiv de pe piața Uniunii Europene;

• creșterea ponderii energiei electrice generate pe teritoriul Republicii Moldova;

• diminuarea încărcării liniilor de interconexiune internaționale;

• crearea unei capacități suplimentare de producție controlabilă;

• asigurarea unei rezerve pentru orele de consum maxim;

• îmbunătățirea echilibrului dintre energia regenerabilă, dependentă de condițiile meteorologice, și producția termoelectrică stabilă.

Desigur, MGRES este amplasată pe malul stâng al Nistrului, iar aspectele privind proprietatea, controlul și statutul juridic al centralei rămân complexe.

Din acest motiv, este mai corect să vorbim nu despre o producție integral de stat, ci despre creșterea ponderii energiei electrice produse pe teritoriul Republicii Moldova și în interiorul sistemului său electroenergetic.

Chiar și în aceste condiții, avantajul este evident în comparație cu dependența aproape exclusivă de importul energiei electrice finite.

Într-un model contractual bine construit, Republica Moldova nu ar cumpăra pur și simplu energie electrică de la MGRES, ci ar utiliza centrala ca platformă de transformare a gazului achiziționat de pe piața europeană în energie electrică.

În acest fel, piața europeană ar furniza combustibilul, iar MGRES ar asigura producerea energiei în interiorul sistemului electroenergetic al Republicii Moldova.

O asemenea soluție nu contravine procesului de integrare europeană. Dimpotrivă, ea valorifică accesul la piața europeană a gazelor pentru consolidarea securității energetice și pentru utilizarea mai eficientă a infrastructurii energetice deja existente a Republicii Moldova.

Criza – un posibil punct de plecare pentru dialog

Relațiile politice dintre Chișinău și Tiraspol rămân complicate. Totuși, actuala criză energetică ar putea deveni tocmai acel subiect practic de la care merită început un nou dialog.

Energia electrică este necesară locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Gazul este, la rândul său, indispensabil populației, serviciilor comunale și întreprinderilor din regiunea transnistreană.

Prin urmare, există premisele unui schimb reciproc avantajos:

• malul drept poate contribui la asigurarea livrării combustibilului;

• malul stâng poate pune la dispoziție capacitatea de producere a energiei electrice;

• ambele părți beneficiază de o securitate energetică mai mare;

• decontările se realizează în mod transparent;

• acordurile au un obiect clar și limitat.

Un asemenea dialog nu presupune rezolvarea imediată a tuturor aspectelor legate de reglementarea conflictului transnistrean.

Într-o primă etapă, părțile ar putea conveni exclusiv asupra unui mecanism tehnic și comercial destinat consolidării securității energetice.

Istoria demonstrează că numeroase conflicte politice complexe au început să fie depășite prin soluționarea unor probleme concrete – transportul, comerțul, apa, protecția mediului, comunicațiile sau energia.

Dacă cele două maluri vor reuși să coopereze pentru asigurarea alimentării cu energie electrică în perioadele de criză, acest lucru ar putea constitui un prim pas spre consolidarea încrederii reciproce.

Adevărata diversificare

Securitatea energetică nu trebuie redusă la alegerea între Europa și Rusia, între România și MGRES sau între malul drept și malul stâng.

Adevărata diversificare înseamnă utilizarea simultană a tuturor resurselor disponibile și raționale.

Pentru Republica Moldova, o astfel de strategie ar putea include:

• centralele de termoficare din Chișinău și Bălți;

• centralele fotovoltaice și eoliene;

• biogazul și microhidrocentralele;

• sistemele de stocare a energiei;

• rezerve strategice de gaz și combustibil lichid;

• importurile din România și de pe piața europeană;

• noi linii independente de interconectare;

• utilizarea MGRES ca sursă de rezervă și, atunci când condițiile sunt avantajoase, ca sursă de producție de bază;

• în perspectivă, dezvoltarea unor centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj.

Într-un asemenea model, niciun furnizor și nicio tehnologie nu ar trebui să domine întregul sistem.

România și piața europeană trebuie să rămână o direcție strategică importantă, dar nu singura.

MGRES poate deveni un instrument suplimentar de rezervă, fără a reveni la situația în care întreaga țară depinde aproape exclusiv de această centrală.

Energia regenerabilă trebuie dezvoltată în continuare, însă ea trebuie completată prin capacități de producție controlabile și sisteme moderne de stocare.

Nu alegerea unei singure direcții, ci combinarea inteligentă a tuturor resurselor disponibile oferă reziliență unui sistem energetic modern.

Concluzii

Actuala criză energetică demonstrează că transformarea sistemului energetic al Republicii Moldova nu este încă încheiată.

Țara și-a redus dependența de MGRES, însă nu a reușit încă să creeze suficiente capacități proprii de producție controlabilă și un mecanism complet de rezervă. Astfel, dependența de o singură centrală a fost în mare măsură înlocuită cu dependența de o singură direcție principală de import.

În aceste condiții, refuzul de a analiza posibilitatea utilizării capacităților existente ale MGRES nu pare a fi cea mai pragmatică abordare.

Nu este vorba despre revenirea la modelul anterior, despre schimbarea orientării geopolitice sau despre renunțarea la integrarea în sistemul energetic european.

Este vorba despre utilizarea rațională a tuturor resurselor disponibile în interesul securității energetice a Republicii Moldova.

Primul pas ar putea fi un acord privind furnizarea de energie electrică de avarie de la MGRES în perioadele în care operatorul sistemului confirmă existența unui deficit de putere.

Etapa următoare ar putea consta într-un mecanism simplu și transparent:

gazul achiziționat de Republica Moldova este livrat către MGRES, iar energia electrică produsă revine în sistemul energetic comun al țării.

În perspectivă, un asemenea model ar putea reduce dependența de achiziționarea energiei electrice finite exclusiv de pe piața europeană, ar crește ponderea energiei produse pe teritoriul Republicii Moldova și ar crea o capacitate suplimentară de rezervă de importanță națională.

Politica energetică a statului nu ar trebui să urmărească demonstrarea superiorității unei direcții geopolitice asupra alteia.

Obiectivul fundamental trebuie să rămână asigurarea alimentării continue cu energie electrică pentru cetățeni, funcționarea stabilă a economiei și consolidarea securității energetice a Republicii Moldova.

Adevărata independență energetică începe atunci când statul dispune de mai multe surse, mai multe rute de aprovizionare și mai multe opțiuni reale, astfel încât niciun partener extern să nu poată deveni un factor critic pentru funcționarea întregului sistem energetic.