Petricanii care au dispărut de două ori: istoria unui sat uitat de la periferia Chișinăului
Hărțile din 1860 și 1907, statisticile secolului al XIX-lea, închiderea bisericii Sfântul Gheorghe, strămutarea locuitorilor și apariția unei noi așezări pe locul celei dispărute
Studiu istorico-urbanistic. Octombrie 2026.
1. Totul a început de la o publicație a lui Ion Ștefăniță
Punctul de plecare al acestei cercetări a fost o publicație a lui Ion Ștefăniță, care a prezentat un plan de parcelare a moșiei Petricani din anul 1907, păstrat în arhive.
Documentul a fost întocmit de tehnicianul topograf și silvic S. E. Iaroșevici, în cadrul parcelării terenurilor moșiei achiziționate de Banca Funciară Țărănească de la N. N. Donici.
Pe plan sunt reprezentate parcelele agricole, drumurile, calea ferată, unele construcții și limitele proprietăților funciare.
Inițial, ne-au atras atenția amplasarea parcelelor și legătura acestora cu structura urbanistică actuală a zonei.
Dar apoi a apărut o întrebare neașteptată.
Unde a dispărut satul istoric Petricani?
Din documentele de arhivă știm că acesta exista încă în secolul al XVIII-lea. În anul 1802, aici a fost construită biserica de piatră cu hramul Sfântul Gheorghe. În 1874, biserica a fost închisă, iar parohia a fost alipită bisericii Sfinții Constantin și Elena din Visterniceni.
Cu toate acestea, pe planul detaliat de parcelare din 1907, așezarea istorică nu mai poate fi identificată.
Inițial, am presupus că satul se afla în afara teritoriului parcelat, posibil mai aproape de Visterniceni, în zona actualului PUZ Petricani.
Dar apariția unor noi materiale cartografice și statistice ne-a obligat să reconsiderăm această ipoteză.
S-a dovedit că în spatele denumirii „Petricani” se ascunde istoria a cel puțin două așezări succesive, existente pe teritorii apropiate, dar având structuri planimetrice diferite.
Și încă o istorie importantă — cea a Poștei Vechi, a cărei morfologie istorică s-ar putea să se fi păstrat pe teritoriul actualului PUZ.
2. Harta din jurul anului 1860: unde se aflau Petricanii Vechi
Documentul decisiv a fost o hartă a Chișinăului și împrejurimilor sale, datată aproximativ cu anul 1860.
Pe aceasta, la nord-vest de Chișinăul de atunci, la vest de Visterniceni, este indicată clar așezarea Petricani.
Sunt reprezentate construcțiile, drumurile, teritoriul înconjurător și semnul convențional al unei biserici.
Cel mai probabil, anume aici se afla satul istoric Petricani, cu biserica Sfântul Gheorghe.
Această descoperire modifică substanțial reconstituirea noastră inițială.
Anterior, presupuneam că Petricanii Vechi ar fi putut fi amplasați în zona actualului PUZ Petricani.
Acum, mărturia cartografică indică un alt teritoriu — zona actualului Cimitir Petricani și terenurile adiacente, dintre drumul istoric și coridorul feroviar.
Poziția semnului bisericesc de pe harta din jurul anului 1860 corespunde aproximativ zonei în care se află astăzi biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și semnul comemorativ asociat bisericii Sfântul Gheorghe.
Totuși, precizia hărții vechi nu permite stabilirea poziției altarului istoric cu o exactitate de câțiva metri.
De aceea, trebuie să distingem două concluzii.
Așezarea istorică Petricani poate fi acum localizată cu mult mai multă certitudine. Dar amplasamentul exact al bisericii sale necesită încă verificări.
3. Petricani în 1859: doar 35 de gospodării și o biserică proprie
În publicația „Lista localităților din regiunea Basarabia, potrivit datelor din anul 1859”, apărută în 1861, satul Petricani este menționat în secțiunea județului Chișinău, la numărul 124.
Sunt indicate următoarele date concrete:
35 de gospodării;
84 de bărbați;
71 de femei;
în total, 155 de locuitori;
o biserică ortodoxă.
Aceasta este o sursă extrem de importantă.
Ea confirmă că la mijlocul secolului al XIX-lea Petricani reprezenta o mică așezare rurală independentă.
Satul avea doar 35 de gospodării.
Prin urmare, nu vorbim despre o localitate mare, ci despre o comunitate compactă, a cărei evoluție ulterioară putea fi influențată considerabil chiar și de schimbări demografice și economice relativ mici.
Existența unei biserici ortodoxe corespunde informațiilor de arhivă privind biserica Sfântul Gheorghe.
Astfel, harta din jurul anului 1860 și lista statistică bazată pe datele din 1859 se completează reciproc.
4. Statistica anilor 1870–1875: satul a început să se micșoreze
Informații și mai interesante se găsesc în lucrarea lui A. N. Egunov, „Gubernia Basarabia în anii 1870–1875. Lista localităților”, publicată în 1878.
În tabelul de la pagina 30, Petricani figurează la numărul 18, în componența volostei Sireți.
Aici sunt prezentate date comparative pentru anii 1870 și 1875.
În cinci ani, numărul caselor s-a redus cu 19%, iar populația — cu 24%.
Deosebit de vizibilă este schimbarea efectivelor de animale.
Numărul bovinelor a scăzut aproape la jumătate, iar cel al oilor și caprelor — de aproximativ trei ori.
În același timp, numărul cailor a crescut puțin.
Aceasta poate indica nu doar reducerea populației, ci și modificarea caracterului activităților economice.
Este posibil să se fi redus utilizarea pășunilor, o parte dintre locuitori să fi trecut la alte ocupații, iar condițiile de folosire a terenurilor să se fi schimbat.
Desigur, reducerea efectivelor de animale putea avea și alte cauze, inclusiv vânzarea animalelor sau bolile acestora.
Dar schimbările în sine sunt confirmate documentar.
Perioada 1870–1875 devine esențială pentru înțelegerea destinului ulterior al Petricanilor Vechi.
5. Anul 1871: calea ferată schimbă geografia suburbiilor nordice
În anul 1871 a început circulația feroviară la Chișinău.
Din această perioadă datează și informațiile despre apariția stației feroviare Visterniceni.
Această împrejurare ar putea avea o legătură directă cu istoria Petricanilor Vechi.
Înainte de apariția căii ferate, viața economică a micului sat se baza în principal pe agricultură, creșterea animalelor și relațiile cu localitățile învecinate.
Construirea infrastructurii feroviare modifica geografia economică a teritoriilor din jur.
Stațiile feroviare creau noi posibilități pentru transportul mărfurilor, depozitare, comerț, deservirea călătorilor și a lucrătorilor feroviari.
În jurul nodurilor de transport puteau apărea treptat noi locuri de muncă.
Pentru locuitorii unei mici așezări agricole, asemenea schimbări puteau deveni un stimulent pentru mutarea domiciliului.
Deosebit de interesantă este succesiunea evenimentelor.
În 1870, în Petricani locuiau încă 165 de persoane.
În 1871 se dezvoltă circulația feroviară.
În 1874 este închisă biserica locală.
Iar în 1875, în sat mai rămân doar 125 de locuitori.
Această coincidență cronologică nu poate fi considerată o dovadă a unei relații cauzale.
Dar ea permite examinarea căii ferate drept unul dintre posibilii factori ai reducerii populației Petricanilor.
Locuitorii unei mici așezări rurale s-ar fi putut muta treptat mai aproape de noile centre de transport și activitate economică apărute la periferia nordică a Chișinăului.
6. Comerțul de lângă râul Bîc și Piața Visterniceni
Un alt factor ar fi putut fi activitatea comercială din zona Visterniceni, a trecerilor istorice peste Bîc și a drumului spre Orhei.
În partea de jos a orașului exista o zonă comercială legată de Visterniceni.
În descrierile istorice este menționată Piața Visterniceni, aflată la capătul de jos al actualei străzi Petru Rareș.
Pentru locuitorii satelor învecinate, apropierea de un asemenea loc comercial însemna posibilitatea de a vinde produse agricole, de a se ocupa cu transporturile, meșteșugurile și deservirea populației urbane.
Totuși, trebuie să distingem activitățile comerciale mai vechi din zona Bîcului de Piața Visterniceni de mai târziu, care a existat în secolul XX în zona actualei intersecții rutiere Petricani.
Anume relațiile comerciale istorice, și nu piața din perioada postbelică, ar fi putut influența locuitorii Petricanilor în anii 1870.
Dacă pe malul opus al râului se dezvoltau noi funcțiuni comerciale și de transport, mutarea domiciliului putea deveni atractivă din punct de vedere economic.
Este posibil ca o parte dintre locuitori să fi preferat să trăiască mai aproape de locurile de comerț și muncă, păstrând în același timp anumite terenuri agricole pe vechile lor proprietăți.
Un asemenea proces este caracteristic teritoriilor integrate treptat în sistemul economic al unui oraș aflat în creștere.
Tocmai combinarea căii ferate, a comerțului și a dezvoltării localităților învecinate ar fi putut modifica avantajele anterioare ale locuirii în Petricanii Vechi.
7. Anul 1874: închiderea bisericii Sfântul Gheorghe
Potrivit documentelor de arhivă citate de istoricul Dinu Poștarencu, biserica de piatră Sfântul Gheorghe a fost construită în Petricani în anul 1802.
În 1874, ea a fost închisă din cauza stării avansate de degradare.
Bunurile bisericești au fost transferate la biserica Sfinții Constantin și Elena din Visterniceni, iar parohia Petricani a fost alipită acesteia.
Anterior, acest eveniment putea fi considerat un episod separat al istoriei bisericești.
Dar acum îl putem compara cu statistica demografică și cu schimbările din sistemul de transport al suburbiilor nordice ale Chișinăului.
În 1870, populația Petricanilor era de 165 de persoane.
În 1875, mai rămâneau 125.
Biserica a fost închisă tocmai în această perioadă.
Apare întrebarea: ce a fost cauză și ce a fost consecință?
Motivul oficial al închiderii lăcașului a fost starea sa de degradare.
Dar de ce nu a fost restaurată biserica?
Posibil pentru că populația satului era deja în scădere, iar întreținerea unei parohii independente devenea tot mai puțin justificată.
În acest caz, închiderea bisericii nu ar fi fost cauza dispariției Petricanilor, ci una dintre consecințele schimbărilor demografice și economice.
În același timp, nu poate fi exclus nici efectul invers.
După alipirea parohiei la Visterniceni, locuitorii Petricanilor trebuiau să frecventeze biserica localității învecinate.
Aceasta putea consolida legăturile lor cu Visterniceni și favoriza mutarea ulterioară a domiciliului.
Închiderea bisericii, reducerea populației și schimbarea relațiilor economice s-au produs aproape simultan. Este posibil ca ele să fi reprezentat elemente interdependente ale aceluiași proces istoric.
Dar caracterul acestor legături rămâne, deocamdată, o ipoteză.
8. Ar fi putut proprietarul funciar Donici să accelereze strămutarea?
Există încă o posibilă explicație a dispariției Petricanilor Vechi — schimbarea politicii funciare a proprietarului moșiei.
În anul 1907, o suprafață întinsă de terenuri din Petricani se afla în proces de parcelare, după ce fusese achiziționată de Banca Funciară Țărănească de la N. N. Donici.
Totuși, încă înaintea acestei tranzacții, pe parcursul celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, ar fi putut avea loc schimbări importante în structura proprietății funciare.
Pentru o mare moșie agricolă, existența unei mici așezări în interiorul suprafețelor cultivate putea crea anumite dificultăți gospodărești.
Dacă o parte dintre locuitori arendau terenurile sau le foloseau în condiții dependente de proprietar, modificarea relațiilor de arendă ar fi putut contribui la eliberarea treptată a unor parcele.
Este posibil ca proprietarul să fi fost interesat de comasarea terenurilor agricole, eliminarea unor limite incomode sau modificarea modului de folosire a pământului.
În acest caz, mutarea locuitorilor putea avea loc treptat.
O parte dintre aceștia s-ar fi putut muta voluntar, profitând de noile oportunități economice oferite de Poșta Veche și Visterniceni.
Alții ar fi putut pleca în urma modificării condițiilor de arendă sau a unor înțelegeri cu proprietarul.
Nu poate fi exclusă nici oferirea unor parcele alternative.
Dar aici trebuie subliniată o împrejurare importantă.
Deținerea unei moșii boierești nu însemna automat dreptul de a evacua în mod arbitrar toți locuitorii satului aflat în apropierea sau în interiorul acesteia.
După reformele agrare din Imperiul Rus, țăranii puteau deține drepturi funciare independente, inclusiv loturi răscumpărate și diferite forme de folosință protejată a terenurilor.
Prin urmare, posibilitățile juridice ale lui Donici depindeau de structura concretă a proprietății.
În plus, deocamdată nu știm când a apărut intenția de a vinde moșia Băncii Funciare Țărănești.
Așadar, nu putem afirma că reducerea populației Petricanilor în anii 1870 era legată de pregătirea vânzării care a avut loc mult mai târziu.
Totuși, absența construcțiilor rezidențiale de pe planul din 1907 putea facilita parcelarea terenurilor agricole și vânzarea lor ulterioară.
Astfel, posibilul rol al lui Donici nu trebuie să fi constat neapărat într-o evacuare forțată.
El sau alte persoane care administrau terenurile ar fi putut influența condițiile de folosire a pământului, contribuind la schimbarea treptată a caracterului teritoriului.
Deocamdată, aceasta rămâne o ipoteză care necesită confirmare documentară.
9. De ce locuitorii s-ar fi putut muta la Poșta Veche
Dacă Petricanii Vechi se depopulau treptat, unde ar fi putut pleca locuitorii lor?
Una dintre direcțiile cele mai logice pare să fi fost Poșta Veche și localitatea învecinată Visterniceni.
În primul rând, această idee este sugerată de toponimie.
Pe teritoriul actualului PUZ Petricani și în apropierea acestuia s-au păstrat străzi și stradele cu denumirea Petricani.
Denumirea în sine nu dovedește strămutarea populației.
Ea putea apărea datorită direcției drumului către satul Petricani, datorită numelui fostei proprietăți funciare sau din alte motive.
Totuși, în combinație cu datele demografice și geografia istorică a zonei, aceasta devine un indiciu important pentru cercetare.
Poșta Veche se afla lângă drumul istoric spre Orhei.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, periferiile nordice ale Chișinăului erau integrate treptat în viața economică a orașului aflat în creștere.
Aici existau posibilități de comerț, transport, meșteșugărit și deservire a populației urbane.
Apariția circulației feroviare a modificat suplimentar structura relațiilor economice.
Putem presupune că anumite familii din Petricanii Vechi s-au mutat mai aproape de aceste centre economice.
Și nu este obligatoriu să fi fost vorba despre o strămutare organizată a întregului sat.
Este foarte posibil ca inițial să fi plecat doar câteva familii.
Apoi procesul ar fi putut continua, pe măsură ce condițiile de viață și de folosire a terenurilor se schimbau.
În consecință, vechea așezare s-ar fi micșorat treptat, iar locuitorii săi ar fi putut fi integrați în populația Poștei Vechi și a Visternicenilor.
Această ipoteză este compatibilă cu statistica cunoscută, dar nu este încă confirmată prin documente privind deplasarea unor familii concrete.
10. Poșta Veche nu este același lucru cu Petricanii Vechi
În etapa inițială a cercetării, am presupus că structura neregulată a străzilor din zona actualului PUZ Petricani ar putea reprezenta rămășițe ale vechiului sat Petricani.
Acum constatăm că satul istoric trebuie căutat în altă parte.
Dar acest lucru nu reduce valoarea istorică a teritoriului PUZ.
Poșta Veche reprezintă, la rândul său, o așezare istorică, legată de dezvoltarea periferiei nordice a Chișinăului și de vechiul drum spre Orhei.
Structura sa planimetrică neregulată s-ar fi putut forma cu mult înainte de apariția construcțiilor urbane contemporane.
Este posibil ca tocmai aici, în secolul al XIX-lea, să fi apărut gospodării noi ale unor familii mutate din Petricani.
În acest caz, denumirile străzilor Petricani ar putea reflecta legătura istorică dintre cele două așezări.
Dar acest lucru trebuie încă demonstrat.
Teritoriul actualului PUZ trebuie cercetat în primul rând ca posibil fragment al morfologiei istorice a Poștei Vechi, și nu ca nucleu deja stabilit al Petricanilor Vechi.
Aceasta nu anulează cerința noastră anterioară: înaintea adoptării unor decizii privind transformarea la scară largă a teritoriului, trebuie stabilite originea și valoarea istorică a rețelei stradale existente.
11. Planul din 1907: Petricanii Vechi nu mai sunt vizibili
Să revenim la documentul de la care a început cercetarea.
Planul de parcelare a moșiei Petricani din 1907 reprezintă un sistem detaliat al proprietăților agricole.
Totodată, pe acesta sunt indicate construcții izolate, drumuri, limite și alte obiecte.
Prin urmare, autorii nu s-au limitat exclusiv la reprezentarea loturilor agricole.
La compararea planului din 1907 cu harta din jurul anului 1860, observăm că în zona fostului sat Petricani nu mai sunt indicate construcțiile sale vechi.
Mai mult, teritoriul este inclus în sistemul parcelării agricole.
Dacă acceptăm suprapunerea hărților ca fiind suficient de exactă, apare un temei serios pentru a presupune că până în 1907 satul istoric dispăruse de pe amplasamentul său inițial.
Desigur, trebuie avute în vedere diferențele de scară și scopul diferit al hărților.
Dar în acest caz absența satului nu poate fi explicată simplu prin faptul că topograful nu reprezenta clădirile.
El reprezenta construcții izolate din vecinătate.
Prin urmare, dispariția Petricanilor Vechi între 1875 și 1907 devine o ipoteză istorico-cartografică bine argumentată.
Ultima etapă a existenței satului confirmată documentar în cercetarea noastră este anul 1875, când aici mai existau 30 de case și 125 de locuitori.
În 1907, vechea structură construită nu mai poate fi identificată pe planul analizat.
Data exactă a dispariției definitive rămâne necunoscută.
12. De ce ar fi putut dispărea un sat întreg
Acum putem propune o reconstituire istorică mai coerentă.
La mijlocul secolului al XIX-lea, Petricanii Vechi existau încă drept mică așezare agricolă, cu propria biserică.
La începutul anilor 1870 au început să se schimbe structura transporturilor și organizarea economică a suburbiilor nordice ale Chișinăului.
Apariția infrastructurii feroviare, dezvoltarea relațiilor comerciale și creșterea localităților învecinate creau noi posibilități economice.
În același timp, s-ar fi putut modifica și condițiile de folosire a terenurilor moșiei Petricani.
O parte dintre locuitori, posibil, se mutau mai aproape de Poșta Veche și Visterniceni.
Închiderea bisericii Sfântul Gheorghe în 1874 ar fi putut fi una dintre consecințele reducerii parohiei și slăbirii vieții comunitare independente a satului.
În deceniile următoare, acest proces probabil a continuat.
Până în 1907, vechea structură rezidențială nu mai poate fi identificată pe planul de parcelare.
În această reconstituire nu este necesar să presupunem distrugerea bruscă a așezării sau strămutarea forțată, într-un singur moment, a tuturor locuitorilor.
Petricanii Vechi ar fi putut dispărea ca rezultat al unei transformări îndelungate a structurii economice și funciare a suburbiilor nordice ale Chișinăului, în cursul căreia populația se muta treptat mai aproape de noile centre de activitate economică.
În același timp, participarea proprietarului moșiei, Donici, la acest proces rămâne o ipoteză posibilă, dar neconfirmată documentar.
13. Revenirea Petricanilor: o nouă așezare în secolul XX
Etapa următoare a istoriei se deschide datorită fotografiei aeriene din 1944.
În zona fostei așezări există din nou construcții rezidențiale.
Totuși, structura acestora diferă de cea identificabilă pe harta din jurul anului 1860.
Nu coincid amplasarea caselor, configurațiile curților și organizarea interioară a teritoriului.
În plus, noua construcție nu reproduce integral limitele regulate ale parcelelor agricole din 1907.
Aceasta oferă motive pentru a presupune că nu avem de-a face cu un sat vechi care a existat neîntrerupt, ci cu o nouă etapă de populare a teritoriului.
Convențional, această așezare poate fi numită Petricanii Noi.
Denumirea trebuie înțeleasă nu ca un toponim istoric confirmat, ci ca o desemnare a unei zone rezidențiale din secolul XX, diferită prin morfologia sa.
Când a început formarea acesteia?
Între 1907 și 1944.
Și aici apare o altă perioadă istorică importantă — evenimentele revoluționare din 1917–1918 și reforma agrară ulterioară.
14. Anii 1917–1918: o posibilă întoarcere pe pământurile satului dispărut
După prăbușirea Imperiului Rus, sistemul relațiilor funciare din Basarabia a trecut printr-o criză profundă.
Mișcările țărănești au fost însoțite de ocuparea neautorizată a terenurilor moșierești și a altor mari proprietăți funciare.
În unele cazuri, folosirea efectivă a pământului începea înainte de formalizarea juridică a noilor drepturi de proprietate.
Putem presupune că asemenea evenimente ar fi putut afecta și teritoriul fostei moșii Petricani.
Dar aici apare o împrejurare suplimentară.
Dacă Petricanii Vechi dispăruseră într-adevăr doar cu câteva decenii înaintea revoluției, memoria existenței lor putea fi încă păstrată în rândul populației locale.
Este posibil ca unele familii să-și fi amintit unde se aflau casele părinților sau bunicilor lor, pe unde treceau vechile drumuri, unde se afla biserica și unde erau înmormântați locuitorii.
De aceea, nu poate fi exclus faptul că, odată cu schimbarea relațiilor funciare, o parte a fostului teritoriu a fost ocupată din nou de persoane legate de Petricanii istorici.
Acestea puteau fi urmașii foștilor locuitori sau alte familii din localitățile învecinate.
În acest caz, noua populare putea fi percepută nu doar ca ocuparea unui teren liber, ci ca o întoarcere pe un teritoriu păstrat în memoria istorică locală.
Totuși, deocamdată, aceasta este doar o ipoteză.
Nu deținem documente care să confirme originea locuitorilor noii așezări sau legăturile lor de rudenie cu populația Petricanilor Vechi.
Nu este dovedit nici faptul ocupării neautorizate a acestor parcele concrete.
Cu toate acestea, o asemenea reconstituire explică de ce noua așezare a apărut în apropierea teritoriului fostului sat, fără a reproduce structura sa planimetrică inițială.
15. Reforma agrară din 1918–1923: posibila legalizare a noilor proprietăți
La 27 noiembrie 1918, Sfatul Țării a adoptat legea reformei agrare pentru Basarabia.
Ulterior, prevederile reformei au fost modificate, iar redistribuirea efectivă a terenurilor a continuat la începutul anilor 1920.
Reforma cuprindea mari suprafețe funciare și urmărea inclusiv reglementarea consecințelor perioadei revoluționare.
În cercetările istorice privind Basarabia se menționează că o parte a terenurilor ocupate anterior în mod neautorizat a fost inclusă ulterior în procesele de expropriere și distribuire către țărani.
Posibilul mecanism al apariției Petricanilor Noi ar fi putut fi următorul.
Mai întâi, în condițiile evenimentelor revoluționare, anumite familii ocupau parcele și construiau case.
Apoi, în cadrul reformei agrare sau al procedurilor funciare ulterioare, se realiza formalizarea juridică a unei părți dintre noile proprietăți.
După aceasta, așezarea continua să se dezvolte, formându-și treptat propriul sistem de drumuri de acces, curți și parcele gospodărești.
Tocmai astfel s-ar fi putut forma structura neregulată pe care o observăm în fotografia aeriană din 1944.
O importanță deosebită pentru verificarea acestei ipoteze o au materialele instituției Casa Noastră, implicată în aplicarea reformei agrare în Basarabia.
Trebuie stabilit ce terenuri ale fostei moșii Petricani au fost redistribuite și cui anume i-au fost atribuite.
Deocamdată, nu dispunem de asemenea documente.
Prin urmare, posibila legalizare a ocupărilor neautorizate de terenuri la Petricani trebuie privită ca o ipoteză de lucru, nu ca un eveniment istoric demonstrat.
16. Ce s-a întâmplat cu Petricanii Noi
Fotografia aeriană din 1975 arată că o parte considerabilă a noii așezări mai exista.
Se păstrau anumite case de locuit, curți și elemente ale structurii stradale interioare.
Dar, în același timp, avea loc dezvoltarea industrială a teritoriului.
Apareau construcții mari de producție, se modifica rețeaua rutieră și dispăreau unele proprietăți rezidențiale.
În deceniile următoare, acest proces a continuat.
Harta contemporană arată că cea mai mare parte a fostei zone rezidențiale a fost deja pierdută.
În locul său se află obiective industriale și edilitar-comunale.
Astfel, teritoriul a trecut prin cel puțin două transformări majore.
Prima — dispariția satului inițial între a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.
A doua — dispariția noii așezări rezidențiale în cursul dezvoltării industriale din secolul XX.
Și ambele procese au lăsat mult mai puține urme materiale decât ne-am fi putut aștepta.
17. Biserica Sfântul Gheorghe din 1802: un mic lăcaș rural și o clopotniță de lemn
Unde s-ar fi putut afla biserica
Harta Chișinăului și a împrejurimilor sale din jurul anului 1860 permite precizarea considerabilă a amplasamentului presupus al bisericii Sfântul Gheorghe.
Pe hartă este indicată așezarea istorică Petricani și apare semnul convențional al unei biserici.
La compararea cu hărțile actuale, acesta se află aproximativ în zona Cimitirului Petricani, lângă teritoriul bisericii contemporane Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Aceasta corespunde informațiilor istorice privind existența unei parohii ortodoxe proprii la Petricani.
Potrivit documentelor de arhivă citate de istoricul Dinu Poștarencu, biserica Sfântul Gheorghe a fost construită în 1802. Ea avea pereți din piatră, acoperiș din șindrilă și o clopotniță separată.
În anul 1874, lăcașul a fost închis din cauza stării avansate de degradare, iar parohia a fost alipită bisericii Sfinții Constantin și Elena din Visterniceni.
Dar cum arăta această biserică?
Dimensiunile satului ne permit să presupunem dimensiunile bisericii
În 1859, la Petricani existau doar 35 de gospodării și 155 de locuitori.
În 1870, aici locuiau 165 de persoane, iar în 1875 — 125.
Așadar, vorbim despre o mică parohie rurală.
Desigur, populația satului în 1802, când a fost construită biserica, ne este necunoscută.
Dar datele prezentate ne permit să presupunem că lăcașul putea avea dimensiuni foarte modeste.
Este posibil ca edificiul principal din piatră să fi avut o lățime de aproximativ 5–6 metri și o lungime de circa 10–12 metri, inclusiv partea altarului.
La asemenea dimensiuni, suprafața construită ar fi fost de aproximativ 50–70 m².
Aceste cifre constituie o ipoteză arhitecturală preliminară, nu rezultatul unor relevee istorice.
Pentru un sat mic, o asemenea construcție putea asigura condițiile necesare desfășurării slujbelor religioase.
Totodată, nu este obligatoriu să presupunem că biserica trebuia să-i adăpostească simultan pe toți locuitorii așezării.
Aspectul arhitectural: aproape ca o casă țărănească
Cel mai probabil, biserica reprezenta un mic lăcaș din piatră, cu o singură navă, de tip rural tradițional.
Volumul principal putea avea o formă dreptunghiulară simplă, cu o mică parte a altarului, orientată spre est.
Pereții din piatră erau probabil tencuiți și văruiți.
Deasupra volumului principal se afla un acoperiș din lemn, învelit cu șindrilă.
Forma lui putea fi considerabil mai simplă decât cea a construcțiilor bisericești mari.
Pentru un asemenea lăcaș nu erau obligatorii compozițiile dezvoltate de cupole, un turn înalt sau un decor arhitectural complex.
Dimpotrivă, aspectul său exterior putea fi apropiat de construcțiile rurale tradiționale de la începutul secolului al XIX-lea.
Principala deosebire față de o casă de locuit consta în destinația religioasă, organizarea spațiului interior, partea altarului și detaliile specifice bisericii.
Un analog din Moldova istorică: biserica din Icușeni
Un analog deosebit de interesant se află în satul Icușeni, județul Botoșani, România.
Mica biserică cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil a fost construită în jurul anului 1780.
Este un edificiu cu dimensiuni extrem de modeste, care amintește aproape de o casă țărănească obișnuită.
Pereții săi sunt realizați din bârne de lemn, tencuiți și văruiți.
Acoperișul este învelit cu șindrilă.
Ferestrele mici și compoziția simplă a volumelor subliniază caracterul rural al arhitecturii.
Biserica reprezintă un exemplu al construcțiilor tradiționale din Moldova istorică de la sfârșitul secolului al XVIII-lea — perioada imediat anterioară construirii bisericii Sfântul Gheorghe din Petricani.
Desigur, între ele există o deosebire importantă: la Icușeni pereții sunt din lemn, pe când biserica din Petricani, potrivit descrierii de arhivă, era din piatră.
Dar scara generală, simplitatea arhitecturală și caracterul învelitorii din șindrilă prezintă un interes considerabil pentru reconstituirea ipotetică.
Deosebit de semnificativ este faptul că, inițial, la Icușeni clopotul era agățat direct de un copac.
Abia în jurul anului 1900 a fost construită aici o clopotniță separată, din lemn.
Acest exemplu demonstrează cât de simple puteau fi instalațiile pentru tragerea clopotelor în micile parohii rurale.
Un analog din Basarabia: biserica din Palanca
Un alt exemplu important este biserica de lemn cu hramul Acoperământul Maicii Domnului din satul Palanca, raionul Călărași, Republica Moldova.
Istoria acestui lăcaș își are originile în secolele XVII–XVIII.
Construcția actuală a trecut prin modificări și restaurări, dar a păstrat caracteristici tradiționale ale arhitecturii bisericești rurale.
Un interes deosebit prezintă istoria mutării bisericii și existența acesteia în apropierea cimitirului.
Potrivit informațiilor istorice, în anul 1825, biserica a fost mutată pe teritoriul cimitirului din Palanca.
În documentele din 1942, dimensiunile bisericii, împreună cu altarul și pronaosul, erau de 15 metri în lungime și doar 4 metri în lățime.
Acesta este un exemplu extrem de important.
El arată că până și o biserică rurală funcțională, cu o istorie îndelungată, putea avea o lățime de numai câțiva metri.
Prin urmare, presupunerea noastră privind dimensiunile reduse ale bisericii Sfântul Gheorghe din Petricani nu contrazice practica de construire din regiune.
Pentru reconstituirea Petricanilor prezintă interes și tipul clopotniței simple, separate, din lemn, întâlnit în arhitectura bisericească basarabeană.
Clopotnița putea fi construită din trunchiuri obișnuite de copac
Mențiunea din arhivă despre o clopotniță separată merită o atenție specială.
Astăzi, cuvântul „clopotniță” ne sugerează de obicei un turn masiv.
Dar pentru o mică parohie rurală, o asemenea construcție nu era obligatorie.
Clopotnița putea reprezenta o instalație foarte simplă, din lemn.
În cea mai simplă variantă — doi stâlpi din trunchiuri de copac, uniți printr-o grindă transversală, de care era suspendat clopotul.
O variantă puțin mai dezvoltată putea avea patru trunchiuri neprelucrate sau prelucrate grosier, unite prin grinzi din lemn.
Deasupra clopotelor putea fi realizat un mic acoperiș învelit cu șindrilă.
O asemenea construcție nu necesita ridicarea unui turn înalt, scări sau încăperi interioare speciale.
Clopotul era acționat cu ajutorul unei frânghii, iar clopotarul se afla direct la nivelul solului.
Întregul ansamblu putea fi realizat de meșteri locali, folosind materiale de construcție accesibile.
Pentru un sat cu aproximativ 150 de locuitori, o asemenea clopotniță reprezintă o soluție arhitecturală pe deplin posibilă.
Totuși, trebuie subliniat că materialul și structura clopotniței istorice din Petricani nu au fost încă stabilite documentar.
Reconstituirea ipotetică a ansamblului bisericesc
Pe baza informațiilor cunoscute și a analogiilor examinate, putem propune următorul aspect posibil al bisericii Sfântul Gheorghe din Petricani, în jurul anului 1802.
Un mic lăcaș din piatră, cu pereți tencuiți și văruiți.
Un plan apropiat de cel al unei case țărănești alungite, cu o mică parte a altarului.
Un acoperiș relativ jos, de formă tradițională, învelit cu șindrilă.
Ferestre mici.
Alături — o clopotniță simplă, separată, din lemn, pe stâlpi realizați din trunchiuri de copac.
Sub acoperișul de șindrilă al clopotniței era suspendat unul sau mai multe clopote.
În jur — un teritoriu bisericesc mic, împrejmuit, cu câteva morminte și cu gospodăriile satului în apropiere.
O asemenea compoziție nu ar fi reprezentat un ansamblu arhitectural monumental.
Ar fi fost un ansamblu bisericesc rural modest, corespunzător pe deplin caracterului micului sat Petricani.
Tocmai o asemenea imagine a stat la baza reconstituirii vizuale ipotetice pregătite de noi, folosind analogii arhitecturale din Icușeni și Palanca.
Imaginea nu reprezintă însă reproducerea edificiului istoric dispărut.
Este doar una dintre variantele posibile ale aspectului său arhitectural.
18. De ce dimensiunile reduse ale cimitirului corespund scării Petricanilor Vechi
Noile date statistice ne permit să examinăm într-o lumină nouă și istoria Cimitirului Petricani.
Până acum apărea întrebarea: de ce cimitirul istoric ocupă un teritoriu relativ mic?
Dacă ne imaginăm Petricani drept o așezare mare, cu o istorie îndelungată, dimensiunile cimitirului ar putea părea într-adevăr insuficiente.
Dar acum știm că la mijlocul secolului al XIX-lea existau aici doar 30–37 de case și aproximativ 125–165 de locuitori.
Aceasta reprezintă o scară cu totul diferită.
Pentru o mică parohie rurală, cimitirul putea ocupa un teritoriu foarte limitat.
Chiar și de-a lungul mai multor generații, numărul mormintelor păstrate și identificabile simultan putea rămâne relativ mic.
Sunt posibile reutilizarea unor locuri de înhumare, pierderea vechilor pietre funerare, modificarea limitelor cimitirului și dispariția treptată a semnelor funerare din lemn.
În plus, trebuie să ținem cont de faptul că suprafața actuală a cimitirului nu coincide neapărat cu limitele sale istorice.
Prin urmare, dimensiunile reduse ale cimitirului actual nu pot fi folosite nici ca dovadă a unei origini târzii, nici ca argument pentru negarea existenței aici a unei vechi parohii rurale.
Dimpotrivă, dimensiunile unui mic cimitir păstrat sunt perfect compatibile cu populația cunoscută a Petricanilor din secolul al XIX-lea.
Ar fi putut exista aici morminte din anul 1782?
În publicațiile de istorie locală apare informația despre o piatră funerară datată cu anul 1782.
Anterior, această dată ridica întrebări, deoarece biserica de piatră Sfântul Gheorghe a fost construită abia în 1802.
Dar succesiunea istorică pare pe deplin logică.
Satul Petricani exista înainte de construirea bisericii de piatră.
Prin urmare, locuitorii săi puteau avea propriul loc de înmormântare încă din secolul al XVIII-lea.
Apariția bisericii de piatră în 1802 nu însemna neapărat înființarea unui cimitir nou.
Este posibil ca biserica să fi fost construită lângă mormintele deja existente sau pe teritoriul unui centru comunitar și religios format anterior.
Nu poate fi exclusă nici existența unei biserici mai vechi din lemn sau a unui alt lăcaș de rugăciune, deși deocamdată nu există confirmări documentare.
În acest caz, piatra funerară din 1782 nu ar contrazice istoria cunoscută a așezării.
Ea ar putea demonstra că teritoriul era folosit pentru înmormântări încă înainte de construirea bisericii de piatră.
Dar aici trebuie să păstrăm prudența.
Însăși existența pietrei funerare datate cu anul 1782 necesită încă verificare.
Trebuie stabilit dacă piatra s-a păstrat, dacă data indicată se referă într-adevăr la înmormântare și dacă monumentul se află în poziția sa inițială.
Dacă aceste circumstanțe vor fi confirmate, piatra funerară ar deveni una dintre cele mai importante dovezi materiale ale existenței Petricanilor Vechi în secolul al XVIII-lea.
Era cimitirul legat de epidemii?
În unele publicații, originea Cimitirului Petricani este asociată cu epidemiile din secolul al XVIII-lea.
Dar aceasta rămâne o ipoteză separată.
Dacă cimitirul deservea într-adevăr o mică parohie rurală, pentru explicarea existenței sale nu este obligatoriu să presupunem o origine epidemică.
El putea fi cimitirul obișnuit al satului Petricani.
În același timp, prezența unor morminte ale victimelor epidemiilor este pe deplin posibilă.
Astfel, scenariul care pare astăzi cel mai coerent este următorul.
În secolul al XVIII-lea, la Petricani exista o mică comunitate rurală, care avea propriul loc de înmormântare.
În 1802, aici a fost construită biserica de piatră Sfântul Gheorghe.
Pe parcursul secolului al XIX-lea, cimitirul a continuat să deservească mica parohie.
După închiderea bisericii în 1874 și posibila mutare a unei părți dintre locuitori, utilizarea cimitirului s-ar fi putut reduce treptat.
Ulterior, odată cu noua populare a teritoriului în secolul XX, el ar fi putut fi utilizat din nou de locuitorii zonei.
Dar și această ultimă împrejurare necesită confirmare documentară.
Dimensiunea redusă a cimitirului și posibila existență a unui mormânt din 1782 nu se contrazic reciproc. Dimpotrivă, ele sunt compatibile cu istoria unei mici așezări rurale, care exista încă înainte de construirea bisericii de piatră din 1802.
19. Semnul comemorativ actual și biserica Sfântul Ioan Botezătorul
Astăzi, lângă Cimitirul Petricani există biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, ale cărei slujbe se desfășoară într-un spațiu provizoriu.
În apropiere se află un semn comemorativ pe care tradiția locală îl asociază cu biserica Sfântul Gheorghe.
Acesta reprezintă o compoziție din pietre, cu o cruce pe care este indicat anul 1905.
În publicația istoricului Dinu Poștarencu din 2016, acest loc este de asemenea desemnat drept amplasamentul fostei biserici Sfântul Gheorghe.
Totuși, compoziția comemorativă în sine nu poate fi considerată un fundament istoric autentic păstrat sau o rămășiță a altarului.
Crucea ar fi putut fi adusă din alt loc, iar construcția din piatră — realizată mult mai târziu.
De aceea, trebuie să distingem între localizarea ansamblului bisericesc istoric și stabilirea locului exact al clădirii.
Harta din jurul anului 1860 întărește considerabil argumentele în favoarea amplasării vechii biserici în această zonă.
Dar coordonatele exacte ale edificiului rămân necunoscute.
În același timp, dimensiunile reduse presupuse ale lăcașului au și ele o importanță deosebită.
Dacă edificiul ocupa într-adevăr doar câteva zeci de metri pătrați, iar clopotnița reprezenta o construcție ușoară din lemn, dispariția lor completă după încetarea utilizării este explicabilă.
La începutul secolului XX, dintr-un asemenea ansamblu puteau să nu se mai păstreze practic construcții vizibile la suprafața solului.
Aceasta este o altă împrejurare care trebuie luată în considerare la analiza planului din 1907.
20. Ce înseamnă istoria Petricanilor pentru PUZ și Planul Urbanistic General Chișinău 2040
Cercetarea noastră a început de la întrebarea privind valoarea istorică a teritoriului actualului PUZ Petricani.
Inițial, presupuneam că aici s-ar fi putut afla nucleul Petricanilor Vechi.
Noile materiale cartografice ne permit să renunțăm la această identificare.
Dar problema urbanistică principală rămâne.
Pe teritoriul PUZ se păstrează o structură neregulată a străzilor și parcelelor, caracteristică așezărilor istorice.
Acum, aceasta trebuie cercetată în primul rând în legătură cu istoria Poștei Vechi.
Mai mult, posibila mutare a unei părți dintre locuitorii Petricanilor spre Poșta Veche deschide o temă suplimentară: cum s-a modificat structura spațială a suburbiilor nordice ale Chișinăului în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Nu poate fi exclus ca străzile și stradelele care păstrează numele Petricani să reprezinte una dintre urmele acestor procese.
Dar acest lucru trebuie verificat prin planuri istorice, documente de proprietate funciară și cercetarea istoriei toponimelor.
În anul 2023, Institutul Municipal de Proiectări Chișinăuproiect a elaborat un studiu de justificare privind inițierea unui PUZ pentru teritoriul cuprins între străzile Doina, Calea Orheiului, Petricani, stradela 2 Petricani și Poștei.
Beneficiarul documentației a fost întreprinderea Nelimot-Com SRL.
Documentul prevede transformarea funcțională a unei părți a teritoriului și schimbarea caracterului utilizării sale, cu păstrarea unor sectoare de locuințe cu regim redus de înălțime.
Dar problema de principiu nu se referă doar la zonificarea funcțională sau la înălțimea noilor clădiri.
Putem oare adopta decizii privind transformarea unei structuri formate istoric fără a-i fi stabilit în prealabil originea și valoarea?
În opinia noastră, nu.
Este necesară cercetarea morfologiei istorice a Poștei Vechi, identificarea eventualelor elemente păstrate ale planificării neregulate vechi, stabilirea originii străzilor și a limitelor parcelelor.
Numai după aceea se poate decide, în mod argumentat, ce elemente ale teritoriului trebuie conservate și care pot fi transformate.
În cadrul sistemului adaptiv de planificare urbanistică pe patru niveluri, această activitate trebuie să înceapă cu definirea obiectivelor de protejare a patrimoniului și a indicatorilor corespunzători.
La al doilea nivel se stabilește structura spațială a teritoriilor istorice, incluzând monumentele recunoscute, teritoriile potențial valoroase și zonele care necesită cercetări suplimentare.
La al treilea nivel, proiectele concrete de transformare sunt verificate din perspectiva corespunderii lor cu obiectivele și restricțiile stabilite.
La al patrulea nivel se adoptă soluțiile detaliate de proiect, se identifică obiectivele concrete de protecție și se stabilesc condițiile modificărilor admisibile.
O asemenea abordare va permite ca protejarea patrimoniului istoric să nu fie opusă dezvoltării orașului.
Dimpotrivă, va permite dezvoltării să țină cont de istoria autentică a teritoriului.
Concluzie. Petricanii care au dispărut de două ori
În urma comparării hărților din jurul anilor 1860 și 1907, a materialelor statistice din 1859–1875, a fotografiilor aeriene din 1944 și 1975 și a structurii spațiale contemporane, am obținut o nouă imagine istorică.
La mijlocul secolului al XIX-lea, Petricanii Vechi reprezentau un mic sat independent.
În 1859, aici existau 35 de gospodării și 155 de locuitori și funcționa o biserică ortodoxă.
În 1870, populația era de 165 de persoane.
Până în 1875, mai rămăseseră 125 de locuitori și 30 de case.
În 1871 a început circulația feroviară la Chișinău, iar informațiile istorice plasează în această perioadă apariția stației Visterniceni.
În același timp, se dezvoltau relațiile comerciale ale periferiilor nordice ale orașului, inclusiv în zona râului Bîc și a drumului istoric spre Orhei.
Aceste schimbări puteau crea noi posibilități economice și puteau favoriza mutarea locuitorilor din micile sate învecinate.
În 1874 a fost închisă biserica Sfântul Gheorghe, construită încă în 1802, iar parohia a fost alipită celei din Visterniceni.
Este posibil ca o parte dintre locuitorii Petricanilor Vechi să se fi mutat treptat spre Poșta Veche și Visterniceni.
Denumirile străzilor Petricani ar putea păstra memoria acestor legături, deși istoria apariției lor necesită verificări suplimentare.
Nu poate fi exclusă nici influența politicii funciare a proprietarului moșiei, Donici.
Modificarea condițiilor de folosire a terenurilor ar fi putut contribui la eliberarea treptată a suprafețelor agricole de construcțiile rezidențiale.
Dar nu există încă dovezi directe privind participarea proprietarului la strămutare.
Pe planul detaliat de parcelare din 1907, vechea structură construită a satului nu mai poate fi identificată.
Aceasta oferă motive serioase pentru a presupune că între 1875 și 1907 Petricanii Vechi au dispărut de pe amplasamentul lor inițial.
Reconstituirea arhitecturală a bisericii Sfântul Gheorghe ne permite să înțelegem mai bine caracterul așezării.
Este posibil să fi fost un mic lăcaș rural, cu pereți din piatră, acoperiș din șindrilă și o clopotniță simplă, separată, din lemn.
Analogii istorice din Icușeni, Palanca și alte localități ale Moldovei arată că asemenea construcții puteau avea dimensiuni foarte modeste.
Clopotnița separată putea reprezenta o simplă structură din lemn, sprijinită pe stâlpi din trunchiuri de copac.
Aceasta ajută la explicarea faptului că, după închiderea bisericii în 1874, ea ar fi putut dispărea fără să lase urme vizibile pe planul din 1907.
Cimitirul de dimensiuni reduse corespunde, de asemenea, scării unui sat format din doar câteva zeci de gospodării.
În același timp, este pe deplin posibil să se fi păstrat aici unele morminte din secolul al XVIII-lea, inclusiv piatra funerară datată cu anul 1782, menționată în publicațiile de istorie locală.
Dacă datarea sa va fi confirmată, aceasta va deveni o dovadă importantă a existenței cimitirului încă înainte de construirea bisericii de piatră din 1802.
În prima jumătate a secolului XX, pe teritoriul fostelor terenuri agricole a apărut o nouă așezare, clar vizibilă în fotografia aeriană din 1944.
Formarea sa ar fi putut fi legată de ocuparea neautorizată a terenurilor după evenimentele revoluționare din 1917–1918 și de formalizarea ulterioară a proprietății în cadrul reformei agrare.
Este posibil ca o parte dintre noii locuitori să fi avut legături cu populația vechilor Petricani și să fi păstrat memoria satului dispărut.
Dar, deocamdată, aceasta este o ipoteză.
Apoi și noua așezare a dispărut — de această dată, ca rezultat al dezvoltării industriale a teritoriului în perioada sovietică.
Astfel, observăm istoria dispariției succesive a două structuri rezidențiale diferite pe același teritoriu.
Petricanii Vechi au dispărut, probabil, la cumpăna secolelor XIX–XX. Petricanii Noi au apărut în secolul XX și, ulterior, au dispărut și ei aproape complet.
Dar această cercetare are încă un rezultat.
Am descoperit că morfologia istorică din zona actualului PUZ Petricani, pe care inițial o asociam cu satul vechi Petricani, necesită o atribuire istorică independentă, ca posibil patrimoniu al Poștei Vechi.
Prin urmare, nu este vorba despre un singur strat istoric, ci despre mai multe straturi ale părții nordice a Chișinăului.
Și fiecare dintre ele trebuie examinat separat.
Orașul se schimbă permanent. Clădirile sale dispar, locuitorii se mută, funcțiunile economice se transformă, iar teritoriile vechi primesc denumiri noi.
Dar memoria istorică se poate păstra chiar și acolo unde construcțiile inițiale nu mai există de mult.
În numele unei străzi.
În curba unui drum vechi.
În limita unei parcele de teren.
Într-un mic cimitir rural.
În locul unde cândva se afla o biserică atât de modestă, încât după un secol nu au mai rămas urme vizibile ale acesteia.
Și uneori — într-o hartă veche, descoperită după un secol și jumătate.
Principala lecție a istoriei Petricanilor constă în faptul că, înainte de a transforma un teritoriu format istoric, trebuie să stabilim ce anume urmează să modificăm.
Pentru că uneori, odată cu o stradă neînsemnată, cu o veche limită de cartier sau cu câteva pietre funerare uitate, poate dispărea ultima urmă materială a unei întregi localități.
Principalele surse ale cercetării
Harta Chișinăului și a împrejurimilor sale, aproximativ 1860 — amplasamentul așezării istorice Petricani și semnul convențional al bisericii.
Lista localităților din regiunea Basarabia, potrivit datelor din 1859. Sankt Petersburg, 1861. Județul Chișinău, înregistrarea nr. 124 — Petricani.
A. N. Egunov. Gubernia Basarabia în anii 1870–1875. Lista localităților. Chișinău, 1878, p. 30, înregistrarea nr. 18 — Petricani.
Planul moșiei Petricani, achiziționată de Banca Funciară Țărănească de la N. N. Donici. Autor S. E. Iaroșevici, 1907.
Dinu Poștarencu. Visterniceni. Din istoria localității — informații despre biserica Sfântul Gheorghe din 1802, închiderea acesteia în 1874 și alipirea parohiei la Visterniceni.
Informații istorice privind circulația feroviară a Chișinăului și stația Visterniceni în ultima treime a secolului al XIX-lea.
Informații istorice privind comerțul din zona Visterniceni și a râului Bîc.
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Icușeni, județul Botoșani, România, aproximativ 1780 — analog arhitectural al unui mic lăcaș rural cu acoperiș tradițional.
Biserica Acoperământul Maicii Domnului din Palanca, raionul Călărași, Republica Moldova — analog al unui mic ansamblu bisericesc rural.
Informații istorice privind Cimitirul Petricani, inclusiv relatările despre morminte din secolul al XVIII-lea — necesită confirmare prin surse primare.
Fotografii aeriene ale teritoriului Petricani, 1944 și 1975.
Materiale cartografice contemporane și suprapuneri ale planurilor istorice, pregătite de autor.
Studiu de justificare privind inițierea PUZ, Chișinăuproiect, 2023 — teritoriul Doina–Calea Orheiului–Petricani–Poștei.
