Propuneri privind introducerea unei metodologii adaptive de protejare a patrimoniului istorico-urban
În contextul consultărilor publice asupra proiectului Legii privind protejarea monumentelor istorice, 2026
I. Problema care necesită soluționare
În municipiul Chișinău, protejarea patrimoniului istorico-arhitectural se confruntă cu o problemă metodologică fundamentală: delimitările existente, statutul unor monumente și ansambluri, precum și restricțiile aplicate în centrul istoric necesită o evaluare sistematică a fundamentării lor științifice.
A fost inițiată elaborarea documentației istorico-arhitecturale de referință. Cercetările efectuate pot constitui o bază importantă pentru continuarea lucrărilor. Totuși, dacă etapa următoare va fi realizată exclusiv în cadrul concepției actuale de protejare, există riscul reproducerii restricțiilor și incertitudinilor existente.
Adoptarea unei legi noi trebuie să ofere posibilitatea reevaluării fundamentate a patrimoniului, nu să transforme automat situația existentă într-un sistem mai dificil de modificat.
Se propune ca legea să stabilească o metodologie generală, stabilă și adaptivă de identificare, evaluare, protejare și gestionare a transformărilor patrimoniului cultural.
II. Principiul identității istorice a localității
Identitatea istorică a unei localități nu se limitează la totalitatea clădirilor istorice păstrate.
Ea poate fi exprimată prin:
patrimoniul construit autentic;
memoria locului;
morfologia urbană istorică;
ansamblurile arhitectural-urbanistice formate în perioade diferite;
axele compoziționale și relațiile spațiale;
dominantele și perspectivele urbane;
silueta istorică și transformările acesteia;
valorile arheologice și peisajere.
În cazul Chișinăului, se propune cercetarea caracterului particular al continuității istorice, în care memoria locului și succesiunea transformărilor materiale pot avea un rol esențial.
Această particularitate trebuie demonstrată prin cercetări și nu trebuie confundată cu lipsa valorilor materiale autentice.
III. Introducerea noțiunii de „memoria locului”
Memoria locului reprezintă ansamblul semnificațiilor istorice, culturale și sociale asociate unui teritoriu, inclusiv evenimente, funcțiuni, trasee, denumiri, construcții dispărute, tradiții și etape succesive ale dezvoltării sale.
Legea trebuie să prevadă identificarea și documentarea memoriei locului, inclusiv în teritoriile în care construcțiile istorice au dispărut.
Recunoașterea memoriei locului nu determină automat clasarea terenului ca monument istoric și nici interdicția construirii.
Modalitățile de valorificare pot include conservarea vestigiilor, păstrarea toponimiei, marcarea amplasamentelor, interpretarea istorică și integrarea elementelor semnificative în noile proiecte urbane.
IV. Introducerea noțiunii de „morfologie urbană istorică”
Morfologia urbană istorică reprezintă structura spațială formată în evoluția localității: rețeaua stradală, configurația cvartalelor, parcelarul, aliniamentele, raporturile dintre spațiile construite și cele libere, axele și relațiile cu relieful.
Evaluarea acesteia trebuie să distingă între:
morfologia istorică autentică păstrată;
morfologia istorică parțial păstrată;
morfologia istorică documentată, dar dispărută;
structurile urbanistice valoroase formate în perioade ulterioare.
Absența continuității fondului construit istoric nu exclude existența unor valori istorico-morfologice.
Totodată, existența unui cvartal pe o hartă istorică nu justifică, prin ea însăși, instituirea unui regim de protecție asupra întregului cvartal.
V. Recunoașterea ansamblurilor istorice, multistratificate și contemporane
Ansamblul arhitectural-urbanistic reprezintă o compoziție spațială coerentă, alcătuită din clădiri, construcții, spații publice și elemente peisajere, care posedă o valoare culturală demonstrată.
Unitatea perioadei de construire, a stilului sau a autorului nu trebuie să constituie o condiție obligatorie pentru recunoașterea unui ansamblu.
Se vor evalua atât ansamblurile formate în baza unui proiect unitar, cât și cele constituite succesiv, prin integrarea clădirilor din epoci diferite.
Ansamblurile contemporane vor putea fi identificate și evaluate pe baza calității arhitectural-urbanistice, a semnificației culturale și a coerenței spațiale.
Recunoașterea valorii unui ansamblu și clasarea juridică a acestuia ca monument istoric vor constitui proceduri distincte.
VI. Silueta urbană și transformarea ei istorică
Legea trebuie să diferențieze între:
silueta și panoramele istorice documentate;
dominantele și relațiile vizuale istorice păstrate;
configurația volumetrică existentă, inclusiv construcțiile înalte;
teritoriile în care pot fi formate noi dominante și ansambluri contemporane.
În localitățile în care silueta istorică a fost modificată semnificativ, reglementările trebuie să protejeze valorile vizuale efectiv identificate și să permită gestionarea fundamentată a transformărilor viitoare.
Existența unor clădiri înalte nu justifică automat construirea altora și nici eliminarea protecției patrimoniului existent.
Evaluarea proiectelor cu impact asupra siluetei se va realiza pe baza modelării tridimensionale și a indicatorilor aprobați.
VII. Conținutul obligatoriu al Planului de referință istorico-arhitectural
Se propune ca legea să prevadă expres includerea următoarelor categorii de informații în Planul de referință:
Monumentele clasate, bunurile propuse pentru evaluare și zonele arheologice.
Elementele memoriei locului, inclusiv amplasamentele și construcțiile dispărute.
Morfologia urbană istorică și gradul real de păstrare a acesteia.
Ansamblurile istorice, multistratificate și contemporane.
Axele compoziționale istorice și cele formate ulterior.
Dominantele arhitecturale și urbanistice istorice și contemporane.
Punctele de belvedere, perspectivele, coridoarele vizuale și panoramele.
Silueta istorică documentată și silueta urbană actuală.
Teritoriile transformate semnificativ și caracteristicile lor actuale.
Evaluarea valorilor identificate și fundamentarea măsurilor de protecție.
Toate elementele vor fi reprezentate cartografic, în format digital georeferențiat.
Planul va diferenția explicit între elementele istorice păstrate, elementele istorice dispărute și structurile contemporane existente.
VIII. Fundamentarea și revizuirea statutului monumentelor și a limitelor centrului istoric
Clasarea monumentelor, recunoașterea ansamblurilor, delimitarea siturilor istorice și stabilirea zonelor de protecție trebuie să se bazeze pe criterii științifice publice.
Documentațiile de fundamentare vor identifica valorile culturale concrete, autenticitatea, integritatea, semnificația istorică și relațiile spațiale care justifică protecția.
Limitele centrului istoric trebuie să poată fi revizuite prin proceduri legale transparente, în baza cercetărilor noi și a principiilor internaționale UNESCO și ICOMOS.
Revizuirea poate conduce, după caz, la menținerea, extinderea, restrângerea sau diferențierea regimurilor de protecție, în funcție de rezultatele cercetărilor.
IX. Teritoriile de transformare urbană adaptivă
Planul de referință trebuie să identifice, pe lângă teritoriile care necesită conservare, și teritoriile în care sunt posibile intervenții de regenerare, reconstrucție, adaptare și construire contemporană.
Aceste teritorii nu reprezintă zone exceptate de la protejarea patrimoniului.
Regimul lor se stabilește în raport cu valorile culturale identificate, capacitatea infrastructurii, calitatea mediului urban și obiectivele dezvoltării localității.
Condițiile de construire trebuie integrate în documentațiile de urbanism aprobate.
X. Indicatori și criterii verificabile
Legea trebuie să stabilească obligativitatea elaborării unor indicatori pentru protejarea patrimoniului și gestionarea transformărilor urbane.
Aceștia pot include:
păstrarea caracteristicilor morfologice valoroase;
protejarea perspectivelor și a axelor semnificative;
impactul volumetric și vizual al construcțiilor noi;
gradul de afectare a atributelor autentice;
condițiile de integrare a noilor ansambluri;
accesibilitatea și calitatea spațiilor publice, în măsura relevanței lor pentru valorile protejate.
Valorile concrete ale indicatorilor se stabilesc prin documentațiile de specialitate și urbanism, nu prin prevederi uniforme ale legii pentru toate localitățile.
Avizele și refuzurile vor trebui motivate prin raportare la valori și criterii identificate, precum și la normele juridice aplicabile.
XI. Sistemul adaptiv de gestionare a patrimoniului
Se propune o metodologie organizată în patru niveluri:
Nivelul 1 — Obiective și indicatori. Stabilirea obiectivelor de protejare a identității istorice și a criteriilor de evaluare, cu participarea comunității.
Nivelul 2 — Structura spațială. Identificarea monumentelor, a memoriei locului, a morfologiei, a ansamblurilor, a perspectivelor și a teritoriilor cu regimuri diferențiate.
Nivelul 3 — Evaluarea proiectelor reale. Verificarea intervențiilor și a proiectelor majore în raport cu obiectivele și indicatorii aprobați.
Nivelul 4 — Intervenții concrete. Proiectarea, avizarea și realizarea măsurilor de conservare, restaurare, adaptare și construire compatibilă.
Sistemul va include monitorizarea rezultatelor și posibilitatea actualizării documentațiilor fără modificarea repetată a metodologiei generale stabilite prin lege.
XII. Dispoziții tranzitorii pentru documentațiile aflate în elaborare
Se propune ca legea să prevadă:
Posibilitatea utilizării cercetărilor istorice, cartografice și arhitecturale deja efectuate.
Completarea documentațiilor aflate în elaborare cu evaluarea memoriei locului, a morfologiei, a ansamblurilor, a siluetei și a teritoriilor de transformare.
Reevaluarea fundamentării limitelor și a regimurilor existente, potrivit unei proceduri și unor termene stabilite.
Menținerea protecției juridice existente până la adoptarea legală a unor decizii noi.
Publicarea documentațiilor, a indicatorilor și a motivării deciziilor.
XIII. Aplicarea metodologiei pentru municipiul Chișinău
Pentru municipiul Chișinău se propune elaborarea unui studiu special privind caracterul identității sale istorico-urbane.
Studiul va cerceta ipoteza potrivit căreia identitatea istorică a Chișinăului se exprimă în mare măsură prin memoria locului și prin succesiunea structurilor urbane, în condițiile transformării repetate a fondului construit.
Pe baza cercetărilor deja efectuate în prima etapă a Planului de referință istorico-arhitectural se vor putea realiza:
evaluarea individuală a monumentelor și ansamblurilor;
identificarea morfologiei istorice păstrate;
cartografierea memoriei locului;
analiza transformării siluetei și a compoziției urbane;
verificarea fundamentării limitelor centrului istoric;
identificarea teritoriilor de protejare și de transformare adaptivă;
elaborarea indicatorilor necesari pentru reglementarea intervențiilor.
Concluzie
Legea trebuie să protejeze identitatea istorică a localităților printr-o metodologie de cercetare, evaluare și gestionare a schimbărilor, nu prin perpetuarea automată a unor delimitări și restricții stabilite anterior.
Pentru Chișinău, această abordare permite valorificarea cercetărilor deja realizate și formularea unor concluzii noi, fundamentate științific, privind monumentele, memoria locului, morfologia urbană, ansamblurile, silueta și posibilitățile de dezvoltare contemporană.
Obiectivul este un sistem de protejare transparent, predictibil și adaptiv, în care valorile culturale sunt păstrate, iar transformările urbane sunt evaluate pe baza unor reguli cunoscute și verificabile.
Комментариев нет:
Отправить комментарий