Recunoașterea politică a Transnistriei și crearea unui spațiu economic comun cu Moldova: modele posibile
Introducere
Transnistria există de facto ca o entitate de stat independentă, cu propriile instituții politice – președinte, parlament, guvern, monedă și sistem bancar. Deciziile administrative interne, impozitarea și politica economică sunt formate autonom, însă comerțul exterior, relațiile diplomatice și problemele de securitate depind în mare măsură de factori externi, cum ar fi relațiile cu Rusia și izolarea internațională. Totuși, statutul său internațional rămâne contestat, iar legăturile economice cu Moldova vecină nu sunt formalizate într-o structură unică. Într-un scenariu ipotetic în care principiul inviolabilității frontierelor își pierde din relevanță, se pot examina posibile modele de recunoaștere politică a Transnistriei, păstrându-și instituțiile actuale și creând un spațiu economic comun cu Moldova.
Modele de integrare și recunoaștere
Există mai multe modele potențiale care ar permite ambelor părți să mențină situația actuală, îmbunătățind în același timp interacțiunea economică și stabilitatea politică.
1. Model federal cu autonomie extinsă
Esența modelului: Transnistria devine un subiect al federației, rămânând parte a unui stat unic, dar cu o autonomie garantată extinsă.
Elemente cheie:
Statut special al Transnistriei garantat constituțional, păstrându-și propriile instituții politice.
Politică externă și apărare comună, dar gestionarea independentă a economiei, culturii, educației și politicii fiscale.
Spațiu economic comun cu un sistem vamal și comercial unificat.
Reglementare hibridă a sectorului financiar, cu posibilitatea utilizării a două monede (leul moldovenesc și rubla transnistreană).
Formarea bugetului:
Impozitele federale sunt distribuite între guvernul central și autoritățile regionale conform unei proporții convenite.
Transnistria administrează independent o parte din veniturile obținute din impozitele locale, taxele și veniturile vamale.
Finanțarea proiectelor de infrastructură și sociale este realizată prin programe federale comune.
Exemplu: Elveția și Liechtenstein, unde un stat mic își păstrează independența, dar este integrat în spațiul economic și administrativ al unui vecin mai mare.
2. Uniunea confederativă
Esența modelului: Moldova și Transnistria rămân state independente, dar semnează un acord bilateral pentru crearea unui spațiu economic comun.
Elemente cheie:
Păstrarea independenței politice a fiecărei părți.
Unificarea mecanismelor economice – zonă vamală unică, armonizare fiscală, programe de investiții.
Crearea unor organisme supranaționale comune pentru reglementarea comerțului, logisticii și infrastructurii.
Formarea bugetului:
Fiecare parte își formează propriul buget, dar contribuțiile la fondurile economice comune sunt distribuite proporțional cu PIB-ul și participarea economică. De exemplu, dacă economia Transnistriei reprezintă 20% din PIB-ul total al spațiului comun, contribuția sa la fondurile comune va fi proporțională. De asemenea, pot fi aplicate mecanisme de corecție, cum ar fi subvențiile compensatorii din partea Moldovei sau a fondurilor internaționale pentru echilibrarea diferențelor de dezvoltare a infrastructurii și programelor sociale.
Se creează fonduri comune pentru dezvoltarea infrastructurii, modernizarea industriei și programele sociale.
Veniturile vamale sunt distribuite în funcție de ponderea mărfurilor care tranzitează sistemul vamal al fiecărei părți.
Exemplu: Uniunea Europeană, unde statele își păstrează suveranitatea, dar își armonizează normele economice și juridice.
3. Integrare multistratificată
Esența modelului: Spațiul economic este creat treptat, începând cu sectoarele economice cheie.
Elemente cheie:
Zonă de liber schimb fără unificare politică, acoperind sectoare cheie precum producția, agricultura și serviciile. În același timp, sectoare strategice, cum ar fi sectorul financiar și industria de apărare, pot rămâne sub reglementare națională separată.
Armonizarea standardelor și reglementărilor tehnice.
Proiecte comune de infrastructură (poduri, coridoare de transport, sistem energetic).
Ulterior – discutarea extinderii integrării (de exemplu, crearea unei reglementări financiare comune).
Formarea bugetului:
Fiecare stat își păstrează independența în ceea ce privește bugetul, dar este instituit un fond de investiții comun pentru proiecte economice comune.
Finanțarea inițiativelor transfrontaliere este distribuită prin acord între părți, cu sprijin din partea donatorilor internaționali și a fondurilor de dezvoltare.
Posibilitatea unor mecanisme de stimulare fiscală și compensare pentru a încuraja cooperarea între antreprenorii ambelor părți.
Exemplu: Relațiile dintre UE și SEE, unde anumite state participă la o uniune economică fără a face parte dintr-o structură politică unificată. SEE (Spațiul Economic European) este un acord economic care permite țărilor din afara Uniunii Europene, precum Norvegia, Islanda și Liechtenstein, să participe la piața unică a UE, beneficiind de libertatea de circulație a bunurilor, serviciilor, capitalului și persoanelor, fără a face parte din structurile politice ale Uniunii.
Va fi necesară o frontieră?
Unul dintre aspectele cheie în implementarea oricărui model rămâne problema frontierei. Mecanismele tehnice posibile de gestionare a frontierei pot include sisteme electronice de monitorizare, proceduri vamale simplificate pentru participanții la spațiul economic comun și puncte de control comune. De asemenea, pot fi implementate mecanisme de schimb automatizat de date între serviciile fiscale și vamale ale ambelor părți pentru a minimiza întârzierile și costurile administrative. În funcție de gradul de integrare, sunt posibile următoarele soluții:
Frontieră administrativă deschisă în cadrul spațiului economic comun, cu un control simplificat (după modelul spațiului Schengen).
Puncte vamale și administrare comună a frontierei, dacă părțile păstrează diferențe în politica fiscală și economică.
Eliminarea completă a frontierei în cazul unei unificări economice profunde, unde organismele de reglementare comune controlează procesele de pe ambele părți.
Concluzie
Modelele de integrare dintre Moldova și Transnistria pot fi construite conform unor scenarii variate – de la structură federală la confederație și parteneriat economic. Totuși, fiecare dintre aceste modele implică riscuri și provocări: modelul federal ar putea întâmpina rezistență din partea autorităților centrale, confederația necesită mecanisme complexe de coordonare între organisme independente, iar integrarea multistratificată se poate confrunta cu probleme în reglementarea vamală și compatibilitatea economică. Fiecare variantă necesită o analiză detaliată, dar este evident că cooperarea economică poate deveni punctul de plecare pentru viitoarea reglementare a statutului regiunii.
Комментариев нет:
Отправить комментарий