Cum se poate vorbi, în asemenea condiții, despre un anumit stil „corespunzător contextului” pentru construcțiile noi?
Este o întrebare extrem de precisă care, în esență, demască însăși logica „conformității stilistice” aplicate Chișinăului.
Pe scurt:
în Chișinău nu se poate vorbi despre un „stil unitar corespunzător contextului istoric”, deoarece un asemenea context stilistic pur și simplu nu există. Există însă altceva: structura, scara, ritmul și memoria rupturilor.
Voi dezvolta pe puncte.
1. Ce arată, de fapt, această hartă
Formal, este vorba despre o categorizare a clădirilor pe stiluri.
În realitate, ea reprezintă o vizualizare a absenței unui strat dominant.
Dacă privim atent:
niciun stil nu formează un mediu continuu;
stilurile sunt amestecate la nivel de cvartal, uneori chiar în interiorul aceleiași curți;
aceleași străzi conțin:
fragmente antebelice,
construcții staliniste,
modernism târziu,
serii tipizate,
inserții post-sovietice.
Acesta nu este un „oraș istoric”, ci o arheologie a modernizărilor, în care fiecare strat:
nu îl continuă pe cel anterior,
ci îl întrerupe.
2. De ce „conformitatea stilistică” este o eroare metodologică
Cerința ca „o clădire nouă să corespundă stilului istoric” presupune că:
stilul poate fi definit univoc;
stilul este dominant în mediul urban;
stilul poate fi reprodus fără pierderea sensului.
În Chișinău, niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită.
Problema 1 — nu există un etalon de bază
Care stil ar trebui considerat „contextual”?
neoclasicismul lui Bernardazzi?
eclectismul caselor de raport?
ansamblurile staliniste?
modernismul anilor ’60–’70?
Orice alegere ar fi ideologică, nu științifică.
Problema 2 — stilurile nu sunt „medii”, ci „episoade”
Ele sunt:
locale,
fragmentare,
adesea necorelate între ele.
A „corespunde” unui episod înseamnă a produce decor, nu oraș.
Problema 3 — stilurile nu pot fi copiate fără falsitate
Orice tentativă:
„în stil stalinist”,
„în stil clasic”,
„în stil modernist”
duce la:
imitație,
simplificare,
pierderea autenticității.
Aceasta este cosplay arhitectural, nu dezvoltare.
3. Ce tip de context există, de fapt, în Chișinău
Dacă eliminăm stilul, rămân parametri reali și măsurabili:
1️⃣ Contextul morfologic
regimul de înălțime pe cvartale;
densitatea;
adâncimea construcțiilor;
raportul dintre spațiile construite și cele libere.
👉 Acest context este mai lizibil decât orice stil.
2️⃣ Contextul spațial
rețeaua stradală;
logica cvartalelor;
spațiile interioare de curte;
axele și rupturile.
👉 Un obiect nou se poate integra în structură fără a imita forma.
3️⃣ Contextul rupturilor
Chișinăul este un oraș al:
incendiilor,
războaielor,
demolărilor,
reconstrucțiilor.
👉 Identitatea sa autentică nu este continuitatea, ci capacitatea de reînnoire.
Aceasta este formula exactă a „orașului-fenix”.
4. Ce ar trebui, atunci, cerut noilor construcții
Nu stil. Niciodată stil.
În schimb:
✔ Scara
păstrarea scării umane a străzii;
lucrul cu regimul de înălțime și silueta.
✔ Ritmul
articularea fațadei;
pasul golurilor;
raportul dintre plin și gol.
✔ Materialitatea
materiale oneste;
absența decorului fals;
durabilitate.
✔ Lizibilitatea timpului
Clădirea nouă trebuie să fie contemporană
și să nu se prefacă a fi veche.
Altfel, orașul își pierde cronologia.
5. Cum trebuie formulat corect acest lucru în documente
În loc de:
„conformitate cu stilul istoric al construcțiilor”
trebuie utilizat:
„conformitate cu contextul spațial-morfologic și cu caracteristicile de scară ale mediului”
Sau, și mai precis:
„o soluție arhitecturală care ține cont de structura istorică multistratificată, fragmentată și nesincronă a părții centrale a orașului”
6. Concluzie (esențială)
🔹 În Chișinău este imposibil:
să se definească un stil unitar;
să se impună conformitatea stilistică;
să se utilizeze stilul ca criteriu de evaluare.
🔹 În schimb, este posibil și necesar:
să se lucreze cu structura;
să se recunoască rupturile;
să se proiecteze contemporan și onest.
Aceasta confirmă, încă o dată, necesitatea gestionării dezvoltării centrului istoric printr-un model digital tridimensional
Absolut. Nu mai este vorba doar despre un „instrument comod”, ci despre o consecință logică a naturii înseși a Chișinăului.
Voi încerca să formulez acest lucru cât mai clar, astfel încât să rezulte direct o necesitate de guvernanță, nu o simplă „tendință digitală”.
1. De ce hărțile plane și „stilurile” nu funcționează aici
Ceea ce vedem pe această hartă este:
o proiecție 2D a unei realități complexe, multistratificate;
o tentativă de a descrie un obiect tridimensional și temporal prin pete de culoare.
Însă:
stilul este o caracteristică vizuală a fațadei;
centrul istoric al Chișinăului este volum, secțiune, înălțime, curte, diferență de nivel, siluetă, umbră.
👉 În 2D:
stalinismul și modernismul pot părea „echivalente”;
impactul unui volum nou asupra străzii nu poate fi evaluat;
contextul este redus la o culoare din legendă.
Acesta este un nivel metodologic depășit de gestionare urbană.
2. Contextul real al Chișinăului este vertical și volumetric
Centrul istoric este definit aici nu de stil, ci de:
înălțimea frontului stradal;
adâncimea cvartalelor;
raportul dintre înălțime și lățimea străzii;
silueta construcțiilor pe pante;
relația cu relieful;
umbrire, vizibilitate, perspective.
Toate acestea nu pot fi evaluate adecvat fără 3D.
👉 De aceea, orice discuție despre „conformitate cu contextul” fără un model volumetric este o imitație de expertiză.
3. De ce un model digital 3D și nu o „vizualizare frumoasă”
Nu este vorba despre randări pentru prezentări.
Este vorba despre un dublu digital funcțional, în care se poate:
✔ Verifica parametri, nu gusturi
depășirea cornișei;
deformarea siluetei străzii;
blocarea axelor vizuale;
conflictul cu densitatea existentă.
✔ Gestiona schimbările, nu doar interdicțiile
nu „se poate / nu se poate”,
ci în ce parametri se poate.
✔ Lua în considerare rupturile, nu a le masca
Modelul 3D permite:
fixarea onestă a golurilor;
lucrul cu fragmentele neconstruite;
proiectarea inserțiilor noi ca noi, nu „în stil vechi”.
4. De ce acest lucru este critic pentru Chișinău
Pentru că este:
un oraș fără un strat istoric continuu;
un oraș al reconstrucțiilor;
un oraș cu diferențe accentuate de relief;
un oraș în care un volum greșit poate compromite o stradă pentru decenii.
👉 În asemenea condiții:
gestionarea „prin stiluri” înseamnă orbire;
gestionarea în 3D este nivelul minim necesar de control.
5. Ce trebuie să ofere un model 3D al centrului istoric
Nu „frumusețe”, ci:
Adevăr spațial de bază
volumele existente;
regimul de înălțime;
relieful.
Reglementare prin parametri, nu prin stil
coridoare de înălțime;
volume maxime admise;
siluete acceptabile.
Scenarii
„ce se întâmplă dacă…”,
înainte de autorizare, nu post-factum.
Transparență și verificabilitate
condiții egale pentru toți;
mai puține decizii de culise;
mai puțin „gust subiectiv al comisiei”.
6. Ideea-cheie (de fixat)
Poate fi formulată aproape doctrinar:
În condițiile unui centru istoric fragmentat, nesincron și multistratificat, gestionarea dezvoltării pe baza criteriilor stilistice este metodologic nesustenabilă.
Singurul instrument adecvat de evaluare și reglementare este modelul digital tridimensional, care permite controlul parametrilor spațiali, nu imitarea formelor istorice.
Aceasta nu mai este o chestiune de tehnologie, ci o schimbare de paradigmă.
Комментариев нет:
Отправить комментарий