DOCTRINĂ
Managementul spațial neliniar și planificarea urbanistică adaptivă
Introducere
Prezenta Doctrină formulează principiile și arhitectura tranziției de la planificarea teritorială liniară la un management spațial adaptiv, sistemic și neliniar. Doctrina se bazează pe recunoașterea schimbării fundamentale a condițiilor de dezvoltare a orașelor, satelor, aglomerațiilor urbane și a statelor în secolul XXI, precum și pe necesitatea alinierii practicilor de guvernanță urbană la această realitate.
Doctrina nu reprezintă un proiect de reformă a unui document izolat. Ea definește o nouă logică a întregului sistem de management spațial, în care documentele, instrumentele digitale, nivelurile de guvernanță și granițele teritoriale au roluri diferite, clar delimitate.
I. Realitatea de bază: neliniaritatea dezvoltării
Dezvoltarea contemporană a teritoriilor are un caracter neliniar. Procesele economice, demografice, de transport, tehnologice și infrastructurale:
evoluează asincron;
sunt supuse unor salturi bruște;
includ faze de creștere, stagnare și degradare;
depind de factori externi care nu pot fi previzionați la nivel local.
În aceste condiții, modelul clasic de planificare, bazat pe ipoteza unei creșteri stabile și previzibile, și-a pierdut viabilitatea practică. Încercările de a fixa viitorul sub forma unui desen spațial unic conduc la învechirea rapidă a documentelor, la conflicte cu realitatea și la proliferarea procedurilor de ocolire.
Doctrina pornește de la premisa că neliniaritatea este norma, nu excepția, și trebuie să stea la baza întregului sistem de management al teritoriului.
II. Renunțarea la planificarea liniară ca desen al viitorului
Doctrina afirmă o distincție fundamentală între:
planificarea ca prognozare a formei viitoare;
planificarea ca management al condițiilor, limitelor și scenariilor.
Renunțarea la planificarea liniară presupune abandonarea:
unui singur model de viitor;
unei logici secvențiale rigide de tipul „mai întâi – apoi – ulterior”;
dependenței stricte de granițe teritoriale.
În locul acestora se adoptă înțelegerea planificării ca proces de gestionare a unui sistem complex, în care:
viitorul nu este prezis, ci testat prin scenarii;
deciziile se iau pe baza stării actuale a sistemelor;
este permisă corectarea și reversibilitatea acțiunilor.
III. Planul general de tip nou
3.1. Statut și rol
Planul general de tip nou este conceput ca un document textual de lungă durată al principiilor de management spațial, fundamentat pe Habitat III / Noua Agendă Urbană și adaptat condițiilor locale.
Acesta îndeplinește rolul nivelului constituțional al sistemului urbanistic și nu reprezintă:
un proiect de dezvoltare;
un program investițional;
un scenariu spațial de creștere.
3.2. Conținutul planului general
Planul general de tip nou:
Stabilește:
principiile de bază ale managementului spațial;
prioritățile de protecție a teritoriului și populației;
ierarhia sistemelor urbanistice;
limitele modificărilor admisibile;
regulile de luare a deciziilor în condiții de incertitudine.
Nu stabilește:
zonificarea funcțională;
densități și regimuri de înălțime;
parametri de construire;
configurații spațiale detaliate.
Astfel, planul general încetează să mai fie un instrument de descriere a formei orașului și devine un document de guvernanță a incertitudinii.
IV. Regulamentul urbanistic și zonificarea funcțională
Zonificarea funcțională și parametrii de construire nu aparțin planului general, ci regulamentului urbanistic.
Regulamentul este conceput ca:
un sistem urbanistic autonom;
un instrument dinamic de management;
sursa principală de norme pentru autorizare.
Regulamentul:
este elaborat și gestionat în mediul GIS;
este actualizat continuu, pe măsura schimbării condițiilor;
se bazează pe datele sistemelor sectoriale (transport, infrastructură tehnico-edilitară, mediu, infrastructură socială).
Regulamentul nu este o anexă statică a planului general, ci funcționează în regim de actualizare permanentă.
V. Sistemele urbanistice ca bază a dezvoltării
Dezvoltarea teritoriului nu se realizează prin planul general, ci prin sisteme urbanistice distincte, fiecare având propria logică, ciclu de actualizare și instrumente analitice.
Aceste sisteme includ:
sistemul de transport;
sistemul tehnico-edilitar (energie, apă, canalizare);
sistemul infrastructurii sociale;
sistemul cadrului verde și natural;
sistemul de reziliență și riscuri.
Fiecare sistem:
se dezvoltă în funcție de necesitate;
are un orizont scurt de planificare;
este corelat cu bugetele și programele;
permite modelarea pe bază de scenarii.
VI. Geamănul digital ca mediu operațional
Toate datele spațiale și sistemice sunt consolidate într-un geamăn digital al teritoriului.
Geamănul digital este destinat:
gestionării planului de permanență;
modelării sarcinilor și avariilor;
simulării scenariilor de dezvoltare și degradare;
evaluării consecințelor deciziilor înainte de implementare.
Geamănul digital constituie mediul operațional de guvernanță, nu un instrument de vizualizare sau prezentare.
VII. Planul de permanență ca regim continuu
Doctrina pornește de la premisa că orașul și teritoriul se află permanent într-o stare de risc și schimbare potențială.
Planul de permanență:
nu este un document separat;
se realizează ca stare a geamănului digital;
reflectă nivelul curent de pregătire al sistemelor pentru șocuri și suprasolicitări.
Astfel, managementul nu se desfășoară în regim de criză punctuală, ci într-un regim de pregătire continuă.
VIII. PUZ și deciziile de proiectare
În cadrul Doctrinei:
planurile urbanistice zonale încetează să fie instrumente de ocolire a planului general;
acestea sunt tratate ca scenarii de implementare;
sunt validate prin simulări în geamănul digital.
Majoritatea deciziilor sunt luate fără modificarea documentelor de bază, pe baza stării actuale a sistemelor.
IX. Granițele teritoriale și scara de guvernanță
Granițele teritoriale:
nu constituie unitatea primară de planificare;
au rol juridic și administrativ;
sunt tratate ca parametri ai scenariilor.
Trecerea între nivelurile sat – oraș – metropolă – stat nu presupune schimbarea metodologiei.
Modificarea limitelor unei metropole ca urmare a dezvoltării transportului sau economiei reprezintă un scenariu, nu un nou început de planificare.
X. Neutralitatea de scară și punctele de intrare
Implementarea Doctrinei poate începe:
din orice localitate;
prin planul general al municipiului Chișinău;
prin elaborarea planurilor generale ale celor 293 de localități;
prin dezvoltarea unor sisteme urbanistice distincte.
Fiecare element realizat este integrat imediat în sistemul general și își păstrează valoarea indiferent de gradul de acoperire teritorială.
XI. Platforma națională de management spațial
Nivelul național se formează cumulativ, ca o agregare a geamănilor digitali compatibili.
Platforma națională:
nu este creată instantaneu;
nu necesită un „plan general național” separat;
evoluează pe măsura acumulării datelor și sistemelor.
XII. Formula finală a Doctrinei
Planul general este un text Habitat III adaptat local. Dezvoltarea se realizează prin sisteme urbanistice. Guvernanța are loc în geamănul digital. Granițele sunt parametri ai scenariilor. Scara de implementare este liberă. Platforma națională se construiește cumulativ.
Concluzie
Doctrina managementului spațial neliniar propune trecerea de la planificarea ca desen la guvernanța ca proces. Aceasta păstrează certitudinea juridică, reduce barierele de dezvoltare și creează baza pentru un management teritorial sustenabil într-un context de incertitudine permanentă.
Комментариев нет:
Отправить комментарий