Introducere. De la descrierea trecutului la gestionarea viitorului
Planul de referință istorico-arhitectural (PRIA) este perceput în mod tradițional ca un document menit să fixeze trecutul orașului: stilurile sale, monumentele, etapele de formare și gradul de conservare a fondului construit istoric. În această logică, PRIA devine fie un catalog extins al obiectelor de patrimoniu, fie un instrument de restricții de protecție, având ca scop principal prevenirea schimbărilor.
Totuși, o asemenea abordare a fost elaborată în principal pentru orașe caracterizate printr-o dezvoltare istorică continuă, prin suprapunerea straturilor urbane și prin existența unui nucleu istoric concentrat într-un centru unitar. În condițiile reale ale municipiului Chișinău, ca oraș cu o dezvoltare fragmentată, marcat de distrugeri repetate și de procese succesive de reasamblare a țesutului urban, aceste premise inițiale sunt, în mare măsură, inaplicabile și nu răspund întrebării fundamentale care se pune inevitabil: cum poate orașul să se dezvolte mai departe, fără a distruge memoria, dar și fără a se transforma într-un muzeu conservat.
Prezenta lucrare pornește de la o poziție principial diferită: PRIA este un document analitic, a cărui misiune nu constă în reproducerea sau descrierea trecutului, ci în interpretarea informației colectate și formularea unor concluzii, pe baza cărora poate fi construit un sistem coerent de reglementare urbanistică ulterioară. PRIA nu reprezintă finalul procesului, ci constituie fundamentul intelectual și metodologic pentru etapa următoare, în primul rând pentru elaborarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ).
Teza principală care traversează întregul text este următoarea: toate instrumentele analitice și de reglementare din zona istorică a orașului trebuie orientate nu spre conservarea trecutului, ci spre definirea principiilor de dezvoltare și creștere.
1. Necesitatea analizei și a concluziilor ca funcție-cheie a PRIA
1.1. Descrierea și analiza – niveluri diferite de responsabilitate
Orice PRIA începe cu colectarea informațiilor: date istorice, hărți, liste de monumente, tipologii de edificare, periodizări etc. Aceste lucrări sunt realizate la un nivel profesional înalt și constituie o bază factuală valoroasă, bine structurată. Totuși, la acest nivel se încheie doar etapa pregătitoare a demersului. Existența informației în sine nu reprezintă un rezultat. Rezultatul real constă în analiza acestei informații și în formularea unor concluzii.
Absența unui capitol de concluzii analitice transformă PRIA într-un simplu material de referință, lipsit de valoare operațională pentru procesul decizional. Dimpotrivă, existența unor concluzii clar formulate permite utilizarea PRIA ca instrument de fundamentare a deciziilor urbanistice.
1.2. Concluziile analitice ca bază a reglementării
Analiza datelor istorico-arhitecturale ale municipiului Chișinău, în condițiile unui țesut urban fragmentat, conduce inevitabil la o serie de concluzii fundamentale:
în oraș nu există un context stilistic istoric unitar și continuu;
mediul istoric este reprezentat de fragmente disparate aparținând unor epoci diferite;
continuitatea se manifestă nu prin forme arhitecturale, ci prin structură, scară și organizare funcțională;
dezvoltarea orașului a avut caracterul unor rupturi și reasamblări succesive, și nu al unei evoluții liniare.
Aceste concluzii, și nu inventarierea epocilor sau a obiectelor, trebuie să constituie nucleul de conținut al PRIA.
2. PRIA ca bază inițială pentru elaborarea PUZ
2.1. Transferul responsabilităților între etape
PRIA nu trebuie să substituie Planul Urbanistic Zonal. Rolul său este de a pregăti cadrul pentru PUZ, prin transmiterea către etapa următoare a următoarelor elemente:
concluzii analitice;
interpretarea regularităților spațiale;
limitele de aplicabilitate ale anumitor criterii;
un model obiectiv al stării existente a orașului.
În mod deliberat, PRIA nu realizează zonarea și nu stabilește parametri de edificare. Aceste atribuții revin exclusiv competenței PUZ.
2.2. Necesitatea unui model digital tridimensional al situației existente
Un element-cheie al transferului de informație de la PRIA către PUZ îl constituie modelul digital tridimensional al situației existente. Importanța acestuia este esențială.
Planurile bidimensionale tradiționale nu pot reflecta în mod adecvat:
relațiile reale de înălțime;
conflictele volumetrice și spațiale;
influența edificării asupra percepției monumentelor;
scara și densitatea țesutului urban.
Modelul tridimensional fixează orașul așa cum este el în realitate, fără interpretări și fără ipoteze de proiectare. Acesta nu modelează viitorul, ci servește drept bază analitică neutră, pe care elaboratorii PUZ pot testa soluții și pot fundamenta reglementări.
3. Ce trebuie să rezolve Planul Urbanistic Zonal (PUZ)
3.1. PUZ ca etapă a deciziilor de proiectare
Dacă PRIA răspunde la întrebarea „ce avem și ce înseamnă aceasta”, atunci PUZ răspunde la întrebarea „ce și cum se poate face mai departe”.
Printre atribuțiile PUZ se numără:
delimitarea zonelor cu regimuri diferite de dezvoltare;
stabilirea parametrilor de edificare;
definirea scenariilor admisibile de transformare;
echilibrarea intereselor de protecție, dezvoltare și economie urbană.
Toate aceste decizii trebuie să se bazeze pe concluziile analitice ale PRIA, fără a fi deduse mecanic din acestea.
3.2. Separarea principială între analiză și reglementare
Separarea clară a rolurilor dintre PRIA și PUZ permite evitarea substituției analizei cu decizii de gust sau de natură ideologică. PRIA formulează premisele, iar PUZ adoptă decizii normative în limitele acestora.
4. Rolul monumentelor de arhitectură în condițiile unui mediu fragmentat
4.1. Problema numărului de monumente
În municipiul Chișinău, ca oraș cu un mediu istoric pierdut sau profund fragmentat, numărul monumentelor individuale este disproporționat de mare. Aceasta nu reprezintă un indiciu al existenței unui țesut istoric coerent, ci rezultatul încercării de a conserva cel puțin fragmente izolate ale trecutului.
Utilizarea monumentelor ca substitut al contextului istoric pierdut generează probleme sistemice:
un volum excesiv de restricții;
conflicte permanente între protecție și dezvoltare;
compromiterea ideii de protejare a patrimoniului.
4.2. Reinterpretarea rolului monumentului
În cadrul unei abordări analitice, monumentul este privit ca:
obiect de protecție de sine stătător;
purtător al memoriei istorice locale;
element al biografiei urbane.
În același timp, monumentul nu este considerat un regulator universal al dezvoltării teritoriului adiacent și nu poate impune automat cerințe stilistice sau volumetrice construcțiilor noi.
5. Zonele de protecție: necesitate, condiții și limitări
5.1. Critica zonelor de protecție universale
Modelul clasic al zonelor de protecție presupune existența unui mediu istoric integru, care trebuie conservat. În Chișinău, un asemenea mediu s-a păstrat doar fragmentar și nu formează un strat istoric continuu.
Stabilirea mecanică a zonelor de protecție în jurul fiecărui monument conduce la:
reglementări formale, fără efect real de protecție;
blocarea dezvoltării urbane;
conflicte cu proprietarii și investitorii.
5.2. Zonele de protecție ca instrument, nu ca dogmă
Zonele de protecție sunt justificate doar acolo unde necesitatea lor este demonstrată prin analiză. Astfel de situații pot include:
ansambluri și fragmente de mediu istoric păstrate;
monumente a căror valoare este legată de contextul spațial;
axe vizuale, dominante și perspective urbane.
În celelalte cazuri, protecția trebuie să se limiteze la perimetrul obiectului, iar reglementarea teritoriilor adiacente să fie realizată prin intermediul PUZ.
5.3. Zonele analitice de influență
În locul zonelor de protecție universale, PRIA poate identifica zone de influență ale monumentelor, în calitate de concept analitic. Aceste zone:
nu constituie reglementări normative;
pot avea configurații asimetrice sau pot lipsi complet;
servesc drept informație de bază pentru elaboratorii PUZ.
6. Concluzia principală: dezvoltare în loc de conservare
Toate elementele analizate — concluziile, modelul tridimensional, rolul monumentelor și al zonelor de protecție — sunt subordonate unei concluzii fundamentale.
Planul urbanistic de sprijin istoric-arhitectural nu este elaborat pentru conservarea trecutului, ci pentru formularea principiilor de dezvoltare și creștere a orașului.
Conservarea patrimoniului istoric, în acest context, nu reprezintă un scop în sine, ci devine parte a unei sarcini mai ample: asigurarea unei dezvoltări urbane durabile, coerente și adaptive.
Identitatea orașului se păstrează nu prin reproducerea formelor, ci prin capacitatea de a reinterpreta trecutul și de a-l integra în viitor. Această capacitate trebuie fixată de PRIA ca fundament analitic pentru deciziile urbanistice ulterioare.
Комментариев нет:
Отправить комментарий