Patrimoniul Chișinăului: între conservare și adaptare

 

Protecția monumentelor în Chișinău: cum să găsim echilibrul între trecut și viitor

Chișinău este un oraș în care trecutul și prezentul se împletesc într-un model complex. Conacele din secolul al XIX-lea, clădirile sovietice și zgârie-norii moderni creează un aspect unic, dar adesea haotic al capitalei Moldovei. În martie 2025, aici se discută intens despre cum să reglementăm construcțiile în zonele de protecție ale monumentelor — o întrebare care preocupă nu doar Chișinăul, ci și multe alte orașe din lume. Cum să păstrăm identitatea istorică fără a bloca dezvoltarea? În acest articol, vom analiza experiența internațională, vom examina situația din Chișinău și vom propune un sistem de categorii pentru protecția monumentelor, adaptat la realitățile locale. Vom acorda o atenție特別ă ultimei propuneri — trei categorii care ar putea fi o soluție pentru oraș, cu exemple de obiecte emblematice, iar la final vom discuta perspectivele inițiativelor actuale și aplicabilitatea categoriilor.

Experiența internațională: lecții pentru Chișinău

Protecția patrimoniului cultural este o sarcină globală, iar abordările diferă. În Marea Britanie, funcționează sistemul „listed buildings” cu categoriile Grade I, II* și II, unde monumentele sunt clasificate după importanță. Turnul Londrei (Grade I) este înconjurat de o zonă de protecție strictă, iar casele din secolul al XVIII-lea (Grade II) pot fi transformate în birouri. „Conservation Areas” protejează cartiere întregi, precum Bloomsbury din Londra, unde clădirile noi sunt limitate la 15 m și respectă stilul istoric. Transparența (registrul online) și consultările publice ajută la echilibrarea intereselor.

În Franța, legea „Malraux” stabilește o zonă de 500 m în jurul monumentelor, cum ar fi Notre-Dame, unde construcțiile înalte sunt interzise. Italia este și mai strictă: la Roma, lângă Colosseum, construcțiile noi sunt aproape imposibile. Aceste țări prioritizează conservarea, bazându-se pe resurse și turism — ceva ce Chișinăului îi lipsește.

Rusia a modificat regulile în 2024 (Decretul nr. 1936): dacă un monument își pierde legătura cu mediul istoric, zona sa de protecție se reduce la pereții clădirilor vecine. Acest lucru este pragmatic pentru orașele cu construcții perturbate, dar riscă să distrugă definitiv patrimoniul. Georgia și Ucraina, vecine post-sovietice ale Moldovei, caută și ele soluții: la Tbilisi se reface fațadele, iar la Kiev protestele apără Catedrala Sfânta Sofia de zgârie-nori.

Experiența mondială ne arată: protecția strictă funcționează acolo unde există o economie puternică, iar flexibilitatea — unde este nevoie de dezvoltare. Chișinăului, cu bugetul său limitat și construcțiile haotice, îi trebuie o abordare proprie.

Chișinău: un oraș în căutarea armoniei

Centrul istoric al Chișinăului este un amestec de epoci. Strada Ștefan cel Mare păstrează Arcul de Triumf și conace vechi, dar zgârie-norii blochează priveliștile. Strada 31 August este ceva mai coerentă, cu case din secolele XIX–XX, însă clădirile noi avansează și aici. Unele monumente, precum Casa Rîșcanu-Derojinschi din centru, și-au pierdut complet legătura cu trecutul din cauza reconstrucțiilor și vecinătății cu zgârie-nori.

Legea Moldovei nr. 1530 împarte monumentele în naționale și locale, stabilind zone de protecție de 50–100 m. Dar aceste reguli sunt deseori încălcate: dezvoltatorii domină, bugetul pentru restaurare este mic, iar controlul slab. Cum să protejăm ce a rămas fără a opri orașul? Răspunsul constă într-un nou sistem de categorii care reflectă realitatea.

Sistemul propus: trei categorii pentru Chișinău

După analiza experienței mondiale și a situației din Chișinău, am dezvoltat un sistem cu trei categorii: „Păstrare integrală”, „Adaptare” și „Pierderea legăturii cu mediul istoric”. Acesta combină gradarea britanică, pragmatismul rusesc și provocările moldovenești. Iată esența lui.

1. „Păstrare integrală”

• Cine intră: Monumente de valoare excepțională, cu o conservare a mediului de peste 50% pe o rază de 200 m — simboluri naționale sau candidați potențiali UNESCO.

• Zone:

• Zona de protecție: 75 m — interdicție de construire, înălțime până la 70% din monument (ex. 9 m pentru Arcul de Triumf de 13 m), stil: cărămidă, tencuială.

• Zona tampon: 150 m — înălțime 10–15 m (3–4 etaje), stil clasic cu elemente de sticlă (până la 20% din fațadă).

• Scop: Protecție maximă a obiectelor-cheie și ansamblurilor lor.

• Exemplu: Arcul de Triumf și Catedrala Nașterea Domnului — cazuri rare unde această categorie se aplică.

2. „Adaptare”

• Cine intră: Monumente de valoare medie, cu o conservare a mediului de 20–50% pe o rază de 100 m, potrivite pentru utilizare modernă.

• Zone:

• Zona de protecție: 30 m — interdicție de demolare, înălțime nu mai mare decât monumentul (ex. 12 m pentru muzeu), stil: cărămidă, tencuială, posibile extinderi.

• Zona tampon: 75 m — înălțime până la 20 m (6–7 etaje), stil blând (tonuri neutre, fără plastic).

• Scop: Conservare cu integrare în viața urbană.

• Exemple:

• Sala cu Orgă (fostul Banca Orășenească): Clădire din secolul XIX pe Ștefan cel Mare, 81, acum sală de concerte.

• Muzeul Național de Artă (fostul Gimnaziu Daidani): Construcție din 1901 pe 31 August, 115.

• Casa Herța (Herzen): Conac din secolul XIX în centru.

3. „Pierderea legăturii cu mediul istoric”

• Cine intră: Monumente cu o conservare a mediului sub 20% pe o rază de 100 m, izolate de ansamblu.

• Zone:

• Zona de protecție: 10 m — interdicție de construire, restaurare pe cheltuiala dezvoltatorului la utilizarea terenului adiacent, înălțimea nu este reglementată.

• Zona tampon: Absentă — construcții libere după 10 m.

• Scop: Protecție minimă cu eliberarea teritoriului.

• Exemplu: Casa Rîșcanu-Derojinschi din centru, care și-a pierdut legătura din cauza reconstrucției și a unui zgârie-nori vecin.

De ce tocmai acest sistem?

Ultima propunere — „Păstrare integrală” (75 m/150 m), „Adaptare” (30 m/75 m) și „Pierderea legăturii” (10 m/fără tampon) — a rezultat din discuții. Este ideală pentru Chișinău din mai multe motive.

• Realitatea pierderii mediului: În centrul orașului, conservarea peste 50% este rară. Sala cu Orgă, muzeul și Casa Herța au un mediu de 30–40% din cauza zgârie-norilor, iar Casa Rîșcanu-Derojinschi — sub 20%. Sistemul reflectă acest lucru, evitând iluziile.

• Zone compacte: 75 m și 150 m pentru „Păstrare integrală” sunt mai mici decât cele 500 m britanice, dar realiste pentru construcțiile dense. 30 m și 75 m pentru „Adaptare” oferă protecție fără restricții excesive.

• Flexibilitate: „Adaptare” permite utilizarea clădirilor, păstrându-le esența. Sala cu Orgă (bancă → sală de concerte) și muzeul (gimnaziu → muzeu) sunt exemple vii.

• Pragmatism: 10 m pentru „Pierderea legăturii” este un compromis între libertatea totală (ca în Rusia) și protecția minimă. Casa Rîșcanu-Derojinschi primește o șansă de restaurare, nu uitare.

Aplicarea la obiecte concrete

1. Sala cu Orgă (fostul Banca Orășenească)

• Categorie: „Adaptare”.

• De ce: Clădire din secolul XIX, mediu — 30–40% (case vechi amestecate cu zgârie-nori pe Ștefan cel Mare). Deja adaptată pentru concerte.

• Zone:

• 30 m: Înălțime până la 10–12 m, fațadă de cărămidă, posibilă extindere (ex. foaier).

• 75 m: Până la 20 m, stil neutru.

• Rezultat: Clădirea își păstrează funcția și vizibilitatea, în ciuda zgârie-norilor.

2. Muzeul Național de Artă (fostul Gimnaziu Daidani)

• Categorie: „Adaptare”.

• De ce: Construcție din 1901, mediu — 30–40% din cauza zgârie-norilor noi pe 31 August. Valoare mare, dar ansamblul pierdut.

• Zone:

• 30 m: Înălțime până la 12–13 m, stil clasic.

• 75 m: Până la 20 m, stil neutru.

• Rezultat: Muzeul este protejat, dar vecinătatea cu zgârie-norii este luată în calcul.

3. Casa Herța (Herzen)

• Categorie: „Adaptare”.

• De ce: Conac din secolul XIX în centru, mediu 30–40% (ca la Sala cu Orgă). Poate deveni muzeu sau birou.

• Zone:

• 30 m: Înălțime până la 10 m, stil de cărămidă.

• 75 m: Până la 20 m, stil neutru.

• Rezultat: Conservare cu posibilitate de utilizare.

4. Casa Rîșcanu-Derojinschi

• Categorie: „Pierderea legăturii”.

• De ce: Casă veche în centru, care și-a pierdut complet valoarea și legătura cu mediul istoric după reconstrucție și vecinătatea cu un zgârie-nori nou (<20% conservare).

• Zone:

• 10 m: Interdicție de construire, restaurare pe cheltuiala dezvoltatorului.

• După 10 m: Construcții libere.

• Rezultat: Protecție minimă fără iluzii despre ansamblu, cu șansa de a restaura fațada.

Cum să implementăm?

1. Legislație: Suplimentați Legea nr. 1530 cu categoriile și zonele, specificând criteriile (ex. 50%, 20–50%, <20%).

2. Registru: Creați o bază de date online cu informații despre fiecare monument — de la Arcul de Triumf la Casa Rîșcanu-Derojinschi.

3. Control: Evaluarea mediului de către experți, audieri cu locuitorii și ONG-uri precum „Salvati Chișinăul”.

4. Finanțe: Scutiri de taxe pentru restaurarea „Păstrare integrală” și „Adaptare”, granturi UE, amenzi pentru încălcări (ex. 10.000 euro pentru construcții la 30 m de muzeu).

Perspective și următorul pas

Chișinău stă în fața unei alegeri: să păstreze rămășițele trecutului sau să se dizolve în modernitate. Sistemul „Păstrare integrală”, „Adaptare” și „Pierderea legăturii” nu este doar o clasificare, ci o șansă pentru armonie. Protejează obiectele-cheie, dă viață celor medii și recunoaște pierderile acolo unde nu mai pot fi recuperate. Sala cu Orgă, muzeul, Casa Herța și Casa Rîșcanu-Derojinschi demonstrează cum funcționează în practică.

În martie 2025, la Chișinău se elaborează un plan de referință arhitectural pentru zona istorică a orașului — un pas important spre ordonarea construcțiilor și protecția patrimoniului. Acest plan ar putea servi drept bază pentru implementarea sistemului propus, definind granițele zonelor și statutul monumentelor. Totuși, fără un dialog între autorități, experți și societate, riscă să rămână doar pe hârtie. Organizarea unui atelier (workshop) pe această temă — cu participarea arhitecților, istoricilor, locuitorilor și specialiștilor internaționali (ex. din UNESCO sau țări UE) — ar putea ajuta semnificativ în luarea deciziilor. Acest format și-a dovedit eficiența: la Tallinn, atelierele au clarificat zonele de protecție ale Orașului Vechi, iar la Vilnius au echilibrat interesele dezvoltatorilor și apărătorilor patrimoniului. La Chișinău, ar permite testarea categoriilor, discutarea aplicării lor și adaptarea la nevoile reale ale orașului.

Dar ce categorie se potrivește întregului centru istoric al Chișinăului ca ansamblu? Să evaluăm conform metodologiei:

• Conservare: În raza străzilor principale (Ștefan cel Mare, 31 August, București), construcțiile istorice reprezintă circa 30–40% — case vechi din secolele XIX–XX amestecate cu clădiri sovietice și zgârie-nori. Este sub 50%, dar peste 20%.

• Valoare: Centrul este inima orașului, cu o importanță culturală și arhitecturală mare, în ciuda pierderilor.

• Concluzie: Categoria „Adaptare”.

• Zona de protecție: 30 m în jurul fiecărui monument din centru (ex. Sala cu Orgă, muzeul).

• Zona tampon: 75 m — înălțime până la 20 m, stil blând, pentru ca noile clădiri să nu domine ansamblul.

• Justificare: Centrul și-a pierdut parțial mediul, dar păstrează identitatea și potențialul de integrare în viața modernă. Nu este „Păstrare integrală” (prea multe pierderi), dar nici „Pierderea legăturii” (ansamblul este încă vizibil).

Aplicarea categoriei „Adaptare” centrului istoric ca întreg ar proteja elementele sale cheie și ar oferi spațiu pentru dezvoltare — de exemplu, transformarea caselor vechi în centre culturale sau birouri. Un atelier ar putea stabili granițele exacte ale acestei zone (ex. de la strada Pușkin la București) și elabora un regulament stilistic unitar. Totuși, trebuie subliniat că, dintre toate obiectele din centru, categoria „Păstrare integrală” se potrivește efectiv doar Catedralei Nașterea Domnului și Arcului de Triumf. Mediul lor, deși sub presiunea zgârie-norilor, menține o conservare de peste 50% pe o rază de 200 m, datorită parcurilor din apropiere și construcțiilor relativ joase în zona de vizibilitate imediată. Aceste două monumente sunt excepții, subliniind rolul lor de simboluri ale orașului, și necesită o protecție specială cu o zonă de protecție de 75 m și una tampon de 150 m. Celelalte obiecte din centru, precum Sala cu Orgă, muzeul și Casa Herța, intră în „Adaptare” din cauza pierderii mediului sub 50%, iar Casa Rîșcanu-Derojinschi — în „Pierderea legăturii” din cauza izolării complete.

Concluzie

Chișinău, în martie 2025, este un oraș aflat la o răscruce. Sistemul „Păstrare integrală”, „Adaptare” și „Pierderea legăturii” oferă o cale spre echilibru: de la protecție strictă la recunoașterea pragmatică a pierderilor. Sala cu Orgă, muzeul, Casa Herța și Casa Rîșcanu-Derojinschi ilustrează aplicarea sa practică, iar centrul istoric, clasificat ca „Adaptare”, are șansa de a-și păstra spiritul, cu Catedrala și Arcul de Triumf ca singurele cazuri de „Păstrare integrală”. Elaborarea planului de referință arhitectural este momentul perfect pentru a implementa această idee, iar un atelier ar fi instrumentul pentru realizarea ei. Rămâne întrebarea: va avea orașul voința și unitatea necesare pentru acest pas? Viitorul Chișinăului depinde de răspuns.