Cât timp poate funcționa Chișinăul fără stația de epurare?

De ce PUG Chișinău 2040 trebuie completat cu direcția S11 „Oraș pașnic și rezilient”

De obicei, rețelele edilitare sunt evaluate în funcție de capacitatea lor: dacă există suficientă apă, energie electrică și capacitate de canalizare pentru noile clădiri și cartiere. Astăzi însă, această abordare nu mai este suficientă.

Întrebarea mai importantă este:

Ce se va întâmpla dacă o parte a infrastructurii orașului este scoasă din funcțiune și cât timp va putea Chișinăul să-și continue viața normală?

Această întrebare trebuie să stea la baza unei noi direcții a PUG Chișinău 2040:

S11 — „Oraș pașnic și rezilient”.

Nu este vorba doar despre amenințări militare. Infrastructura poate fi oprită de o avarie, un incendiu, o inundație, secetă, întreruperea energiei electrice, un atac cibernetic, deteriorarea unei magistrale sau defectarea echipamentelor.

Principala vulnerabilitate: dependența de un singur obiectiv

Dacă aproape întregul oraș depinde de o singură stație de epurare, de o singură sursă de apă, de o singură stație de pompare sau de o singură linie de alimentare cu energie electrică, aceasta devine un punct unic de defecțiune.

Atât timp cât obiectivul funcționează, sistemul poate părea sigur. Dar dacă acesta se oprește, nu există o alternativă care să-l înlocuiască.

De aceea, studiul Infrastructura Edilitară / Utilități Publice trebuie să evalueze nu doar starea și capacitatea rețelelor, ci și posibilitatea acestora de a continua să funcționeze după deteriorarea unor componente.

1. Stația de epurare — prima prioritate

Întrebarea principală nu este doar dacă stația poate prelua un volum suplimentar de ape uzate.

Trebuie să aflăm:

• ce se întâmplă dacă stația de epurare se oprește complet sau parțial;
• ce procese pot continua fără energie electrică;
• dacă există surse de alimentare de rezervă, echipamente de rezervă și stocuri de reactivi;
• dacă partea avariată poate fi izolată, păstrând în funcțiune celelalte linii;
• dacă există soluții temporare sau instalații de epurare distribuite;
• unde vor fi evacuate apele uzate în timpul avariei;
• după câte ore va apărea un pericol sanitar și ecologic;
• cât timp va fi necesar pentru restabilirea funcționării.

Orașul nu încetează să existe imediat după oprirea stației de epurare. Apa continuă să ajungă în locuințe, iar apele uzate continuă să intre în canalizare. Ulterior însă, acestea încep să se acumuleze, să fie deversate fără epurarea necesară sau să revină în sistem.

Prin urmare, trebuie evaluate consecințele opririi pentru următoarele intervale:

6 ore → 24 de ore → 72 de ore → 7 zile.

Fără un asemenea calcul nu putem spune cât de bine este protejat orașul.

Soluțiile prioritare sunt:

• alimentarea independentă cu energie electrică de rezervă;
• dublarea echipamentelor critice;
• posibilitatea funcționării autonome a unor linii tehnologice;
• rezervoare pentru acumularea temporară a apelor uzate;
• pompe și piese de schimb de rezervă;
• instalații locale și distribuite de epurare pentru anumite teritorii;
• monitorizarea permanentă a stării sistemului.

2. Canalizarea și stațiile de pompare

Chiar și o stație de epurare funcțională devine inutilă dacă este avariat colectorul principal sau dacă se opresc pompele care transportă apele uzate către aceasta.

Trebuie stabilit:

• ce sectoare depind de un singur colector;
• dacă apele uzate pot fi redirecționate pe un traseu alternativ;
• ce stații de pompare nu dispun de surse de energie de rezervă;
• unde o avarie poate provoca inundarea străzilor sau a subsolurilor;
• cât timp este necesar pentru izolarea sectorului avariat;
• ce cartiere vor pierde primele serviciul de canalizare.

Obiectivul principal este evitarea situației în care o singură avarie oprește sistemul pentru o parte importantă a orașului.

3. Alimentarea cu apă

În cazul apei, trebuie stabilit nu doar volumul furnizat zilnic, ci și perioada de autonomie a orașului.

Trebuie să știm:

• câte ore orașul poate primi apă după oprirea sursei principale;
• ce rezerve există în rezervoare;
• dacă sunt disponibile surse alternative de apă;
• dacă diferite sectoare pot fi alimentate independent;
• ce spitale, școli și cartiere vor rămâne primele fără apă;
• cum va fi organizată distribuirea apei cu cisterne;
• în ce moment trebuie limitat consumul obișnuit.

Apa potabilă și apa tehnică trebuie analizate separat. Irigarea, curățarea străzilor, activitățile industriale și o parte a necesităților comunale nu ar trebui să depindă în totalitate de apa potabilă.

4. Alimentarea cu energie electrică

Energia electrică asigură funcționarea aproape tuturor celorlalte sisteme. Fără ea se pot opri stația de epurare, pompele, încălzirea, comunicațiile, semafoarele și o parte a echipamentelor medicale.

Trebuie stabilit:

• ce obiective au surse de alimentare de rezervă;
• pentru câte ore ajung combustibilul și bateriile;
• dacă există o a doua sursă independentă;
• ce obiective trebuie reconectate cu prioritate;
• cât timp durează restabilirea funcționării;
• ce se întâmplă în cazul unei întreruperi de 6, 24 sau 72 de ore.

Stația de epurare și stațiile de pompare pentru apă și canalizare trebuie incluse printre obiectivele prioritare pentru alimentarea cu energie electrică de rezervă.

5. Încălzirea, gazele și comunicațiile

În timpul iernii, oprirea încălzirii poate provoca într-un timp relativ scurt deteriorarea clădirilor și a instalațiilor. Pierderea comunicațiilor îngreunează conducerea orașului chiar dacă unele obiective comunale încă mai funcționează.

Pentru fiecare sistem trebuie stabilite:

• obiectivele cele mai vulnerabile;
• existența unei surse sau a unui traseu alternativ;
• durata maximă admisibilă a întreruperii;
• timpul de funcționare autonomă;
• ordinea restabilirii;
• numărul locuitorilor afectați de o eventuală avarie.

Ce trebuie adăugat în CP-03

Pentru fiecare sistem edilitar propunem elaborarea unui pașaport de reziliență, care să includă:

1. obiectivele și sectoarele critice ale rețelei;
2. punctele unice de defecțiune;
3. sectoarele și numărul locuitorilor care depind de fiecare obiectiv;
4. consecințele opririi după 6, 24 și 72 de ore, precum și după 7 zile;
5. capacitățile și traseele alternative disponibile;
6. perioada de funcționare autonomă;
7. timpul estimat pentru restabilirea serviciului;
8. măsurile prioritare și costul acestora.

Harta orașului trebuie să prezinte nu doar conductele, cablurile și instalațiile, ci și consecințele posibile ale scoaterii lor din funcțiune.

Ordinea acțiunilor

Imediat: verificarea rezilienței stației de epurare, a colectoarelor principale și a stațiilor de pompare pentru canalizare și apă.

În primul an: identificarea tuturor punctelor unice de defecțiune, stabilirea timpului de funcționare autonomă și elaborarea scenariilor pentru 6, 24 și 72 de ore.

În următorii 1–3 ani: asigurarea alimentării de rezervă, dublarea echipamentelor și crearea unor trasee alternative pentru sistemele critice.

În următorii 3–7 ani: dezvoltarea treptată a unui sistem mai distribuit, în care avarierea unui singur obiectiv nu poate opri întregul oraș.

Principalul indicator al rezilienței

Întrebarea nu trebuie să fie doar:

„Ce sarcină suplimentară poate prelua sistemul?”

La fel de important este să întrebăm:

„Ce parte a orașului va continua să funcționeze dacă pierdem un obiectiv și după cât timp viața normală va deveni imposibilă?”

Exact acest lucru trebuie să măsoare direcția S11 „Oraș pașnic și rezilient”.

Un oraș rezilient nu este un oraș în care nu se produc niciodată avarii. Este un oraș care își cunoaște din timp punctele vulnerabile, dispune de soluții de rezervă și își poate păstra funcțiile esențiale chiar și atunci când o parte a infrastructurii este scoasă din funcțiune.