Chișinăul de 15 minute: servicii, locuri de muncă, parcuri și fond funciar

 

Chișinăul de 15 minute: servicii, locuri de muncă, parcuri și fond funciar

În cadrul discuțiilor privind compartimentul Servicii publice din СО-3 al Planului Urbanistic General al Chișinăului, merită analizată nu doar cantitatea școlilor, policlinicilor, grădinițelor sau altor obiective de deservire. Mai important este cât de accesibile sunt acestea în viața de zi cu zi a locuitorilor.

Unul dintre reperele pentru dezvoltarea viitoare a orașului poate fi principiul accesibilității de 15 minute.

Nu este vorba despre faptul că fiecare locuitor trebuie neapărat să lucreze la 15 minute de casă. Pentru un oraș mare, acest lucru este imposibil. Ideea este alta: formarea unei structuri policentrice în care o parte semnificativă a necesităților cotidiene să poată fi satisfăcută în apropierea locuinței.

În limitele unei deplasări scurte pe jos, cu bicicleta sau cu transportul public ar trebui să fie accesibile:

• grădinița și școala;
• asistența medicală primară și farmacia;
• magazinele și serviciile cotidiene;
• transportul public;
• obiectivele sportive și culturale;
• spațiile publice;
• parcurile și scuarurile;
• serviciile municipale și sociale;
• un număr semnificativ de locuri de muncă.

Locurile de muncă fac parte din orașul de 15 minute

Pentru Chișinău este deosebit de important ca, pe lângă conceptul tradițional al orașului de 15 minute, să fie inclusă și accesibilitatea locurilor de muncă.

Astăzi, una dintre principalele cauze ale deplasărilor zilnice prin întregul oraș este ruptura spațială dintre locuințe și locurile de muncă. Noile cartiere rezidențiale apar adesea mai repede decât noile centre de ocupare a forței de muncă.

Ca rezultat, chiar și un cartier bine dotat cu magazine și școli poate rămâne dependent de deplasările spre alte zone ale orașului.

De aceea, la planificarea noilor teritorii trebuie evaluat nu doar numărul de locuitori, ci și numărul de locuri de muncă ce se formează în interiorul cartierului și în proximitatea lui.

Acest lucru este deosebit de important pentru proiectele urbane mari. Un cartier nou nu trebuie să fie doar un loc de trai. El trebuie să devină simultan un loc de muncă, educație, recreere și servicii.

Parcurile trebuie să devină o componentă măsurabilă a infrastructurii urbane

Un element separat al accesibilității de 15 minute îl reprezintă spațiile verzi publice.

Nu este suficient ca Planul Urbanistic General să indice pur și simplu suprafețele verzi existente. Trebuie măsurată asigurarea reală a populației cu aceste spații și accesibilitatea lor.

Pot fi introduși cel puțin doi indicatori:

1. Accesibilitatea unui parc.
Ce proporție a populației are acces la un parc, scuar sau alt spațiu verde public de calitate în aproximativ 15 minute de mers pe jos.

2. Suprafața spațiilor verzi publice pe cap de locuitor.
Acest indicator trebuie calculat nu doar pentru întregul municipiu, ci și separat pe sectoare și pe marile teritorii de planificare.

Ca reper pentru discuție, poate fi stabilit un interval-țintă de, de exemplu, 15–20 m² de spații verzi publice per locuitor.

Important nu este doar numărul concret, care urmează încă să fie fundamentat de elaboratorii Planului Urbanistic General, ci principiul: indicatorul trebuie să fie măsurabil, localizat teritorial și monitorizat în timp.

Astfel va deveni vizibil unde orașul este într-adevăr bine asigurat cu parcuri și unde media statistică ascunde un deficit local important.

Dacă lipsesc parcurile, terenurile trebuie cumpărate din timp

Aici apare următoarea întrebare.

Dacă Planul Urbanistic General stabilește că într-un anumit cartier trebuie creat un parc nou, de unde va fi luat terenul peste zece sau douăzeci de ani?

Într-un oraș deja format, terenurile municipale libere dispar treptat, iar valoarea terenurilor private crește.

De aceea, împreună cu indicatorii de accesibilitate trebuie creat și un mecanism de implementare.

Un astfel de instrument poate fi un fond municipal pentru achiziția strategică a terenurilor.

Rolul acestuia ar fi achiziționarea sau rezervarea din timp a terenurilor necesare în viitor pentru:

• parcuri și scuaruri;
• școli și grădinițe;
• obiective medicale și sociale;
• infrastructură de transport;
• spații publice;
• infrastructură tehnico-edilitară;
• consolidarea terenurilor destinate reconstrucției și densificării.

O asemenea logică este folosită în marile orașe ale lumii: orașul nu trebuie neapărat să construiască imediat obiectivul. În primul rând, își creează o rezervă funciară pentru ca, peste ani, să poată realiza infrastructura necesară.

Terenurile sunt necesare nu doar pentru parcuri, ci și pentru densificare inteligentă

Acest mecanism este important și pentru teritoriile viitoare de reconstrucție.

Densificarea nu trebuie să însemne pur și simplu creșterea regimului de înălțime pe parcelele private existente.

O reconstrucție urbană completă presupune crearea concomitentă de străzi, școli, parcuri, piețe, rețele inginerești și spații publice.

Pentru aceasta poate fi necesară reunirea treptată a unor parcele funciare fragmentate.

Prin urmare, fondul funciar poate avea și funcția de consolidare strategică a teritoriului.

Orașul capătă astfel posibilitatea nu doar de a reglementa construcțiile, ci și de a modela activ structura lor.

Orașul trebuie să participe la creșterea valorii terenurilor

Mai există un principiu deosebit de important.

Un drum nou, un parc, o stație de transport public sau modificarea densității admise pot crește considerabil valoarea terenurilor private.

Această creștere nu apare doar datorită acțiunilor proprietarului. În mare parte, ea este creată prin deciziile orașului.

De aceea, este logic ca o parte din creșterea valorii terenului să fie recuperată pentru finanțarea infrastructurii publice.

Se poate forma astfel un circuit:

planificare → creșterea valorii terenului → recuperarea unei părți din această creștere → fond funciar → noi parcuri și infrastructură → creșterea suplimentară a calității teritoriului.

În acest caz, Planul Urbanistic General se transformă dintr-o hartă a viitorului într-un mecanism de implementare a acestuia.

Orașul de Est — posibil teritoriu-pilot

Ca teritoriu-pilot pentru testarea întregului sistem poate fi analizat din nou Orașul de Est.

Spre deosebire de cartierele deja dens formate, aici numeroși parametri ai structurii urbane mai pot fi definiți din timp.

Înainte de începerea construcției masive pot fi stabilite:

• câți locuitori urmează să fie amplasați;
• câte locuri de muncă trebuie create;
• de câte școli, grădinițe și obiective medicale este nevoie;
• unde trebuie amplasate centrele de cartier;
• ce terenuri trebuie rezervate pentru parcuri;
• câți metri pătrați de spații verzi publice revin unui locuitor;
• ce proporție a populației are acces la parc și la serviciile de bază în 15 minute;
• ce terenuri trebuie păstrate sau achiziționate pentru infrastructura publică viitoare.

Este deosebit de important să fie creat din timp un echilibru între locuire și locurile de muncă.

Amplasarea în Orașul de Est a unui mare centru de ocupare — de exemplu, a unui cluster tehnologic, educațional sau de afaceri — poate deveni unul dintre elementele formării unui cartier policentric complet, și nu a unui nou cartier-dormitor.

De la Planul Urbanistic General-hartă la Planul Urbanistic General-sistem de administrare

Astfel, propunerea privind accesibilitatea de 15 minute depășește cu mult simpla amplasare a obiectivelor de servicii.

Este vorba despre un sistem integrat:

locuire → servicii → locuri de muncă → transport public → parcuri → terenuri → finanțare.

Pentru fiecare zonă a orașului pot fi stabiliți indicatori măsurabili:

• proporția populației cu acces la serviciile de bază în 15 minute;
• accesibilitatea locurilor de muncă;
• accesibilitatea transportului public;
• accesibilitatea parcurilor;
• m² de spații verzi publice pe cap de locuitor;
• deficitul existent;
• suprafața de teren ce trebuie rezervată.

După aceasta, Planul Urbanistic General va putea nu doar să indice unde ar fi de dorit ca în viitor să existe un parc sau o școală, ci să răspundă la o întrebare mult mai practică:

ce trebuie făcut astăzi pentru ca peste zece sau douăzeci de ani acel parc sau acea școală să existe cu adevărat?

Anume această abordare poate transforma principiul orașului de 15 minute dintr-un concept atractiv într-un instrument real de gestionare a dezvoltării Chișinăului.