PUG 2007: concluzia principală — trebuie schimbată abordarea însăși

 

PUG 2007: concluzia principală — trebuie schimbată abordarea însăși

Reactualizarea Planului Urbanistic General al Chișinăului din 2007 ar trebui să înceapă nu doar cu răspunsul la întrebarea ce a fost realizat și ce nu.

Întrebarea principală este alta:

de ce, după aprobarea PUG-ului, dezvoltarea reală a orașului a urmat propriul curs, iar documentul în sine a încetat treptat să mai fie un instrument de lucru pentru administrație?

Acest lucru este mai important decât orice nouă prognoză până în anul 2040.

Ce a arătat experiența PUG 2007

Modelul de transport continua, în mare măsură, să trateze orașul în primul rând ca pe un sistem de circulație a automobilelor și nu ca pe un mediu destinat locuitorilor.

Bulevardul Cantemir a provocat numeroase dispute și discuții și, în cele din urmă, nu a fost realizat. Nici sistemul inelelor de circulație nu a fost constituit. În același timp, dezvoltarea Chișinăului a depășit de mult limitele administrative ale municipiului, însă sistemul de transport al întregii metropole nu a devenit baza planificării.

Astăzi, fluxuri enorme intră și ies zilnic din oraș, formând ambuteiaje pe toate direcțiile principale. Infrastructura stradală și de parcare nu corespunde sarcinii reale.

Aceasta nu mai este doar o problemă de transport a Chișinăului. Este o problemă a întregii aglomerații urbane.

Râul Bîc: o oportunitate pierdută și o altă abordare a planificării

Un exemplu deosebit de relevant este râul Bîc.

În anul 2007, la comanda administrației municipale, a fost organizat un workshop internațional dedicat transformării teritoriilor de-a lungul râului Bîc și îmbunătățirii calității ecologice a orașului. La această activitate au participat Politecnico di Milano, specialiști ai biroului londonez SOM — Skidmore, Owings & Merrill, Universitat Autònoma de Barcelona și echipa de arhitecți și urbaniști din Chișinău.

Nu a fost vorba doar despre amenajarea unor segmente de faleză. Era analizat un teritoriu de aproximativ 3 000 de hectare, iar tema integra transportul, mobilitatea oamenilor și a mărfurilor, ecologia, poluarea apei și a solului, regimul hidraulic al râului și noile utilizări ale teritoriilor adiacente.

Dar important nu este doar proiectul în sine.

În esență, acesta a fost unul dintre primele exemple ale unei alte abordări de planificare a Chișinăului: nu încercarea de a descrie întregul oraș printr-un singur PUG, ci dezvoltarea unui sistem complex de planificare în jurul unei probleme urbane concrete.

Râul era analizat împreună cu transportul, ecologia, utilizarea terenurilor, infrastructura edilitară și calitatea mediului urban.

Se discutau refacerea debitului râului Bîc, epurarea apei, înverzirea teritoriilor, reducerea evaporării, tratarea locală a apelor uzate menajere și a deșeurilor organice, precum și posibilitatea de a readuce apa epurată în sistemul hidrografic.

Cu alte cuvinte, încă de atunci putea fi conturat un model pe care astăzi l-am numi integrat, adaptiv și intersectorial.

Din păcate, această experiență nu a devenit parte a sistemului ulterior de gestionare a dezvoltării orașului. Rezultatele workshopului nu au fost integrate pe deplin în PUG și nu au fost continuate ca program separat și permanent.

Ca urmare, aproape douăzeci de ani mai târziu revenim la aceleași probleme — starea râului Bîc, epurarea apelor uzate, debitul râului, cadrul verde și infrastructura edilitară distribuită.

Tocmai de aceea acest exemplu este atât de important.

El arată că alternativa la PUG-ul tradițional exista deja atunci: nu să încercăm să rezolvăm o dată pentru totdeauna întregul oraș al viitorului, ci să dezvoltăm sisteme de planificare separate în jurul problemelor reale și să le adaptăm permanent pe măsură ce apar date și posibilități noi.

De ce PUG-ul a ajuns „pe raft”

Practic, niciun buget municipal nu a fost format ca un program consecvent de realizare a PUG-ului.

Dar problema nu constă doar în disciplina slabă de executare.

Administrația s-a confruntat permanent cu probleme care nu existau în PUG și nici nu puteau fi prevăzute: apăreau investitori noi, se modifica legislația, apăreau noi surse de finanțare, se dezvoltau suburbiile, se schimbau tehnologiile, comportamentul de mobilitate și situația economică.

Deciziile trebuiau luate astăzi.

În schimb, PUG-ul răspundea la întrebarea cum urma să arate orașul peste douăzeci de ani.

Ca urmare, orașul real și-a urmat propriul curs, iar PUG-ul — propriul său curs.

Iar acest lucru se întâmplă deja acum

Este deosebit de important faptul că aceeași problemă apare chiar înainte de aprobarea PUG 2040.

PUG-ul aflat în elaborare și Planul de Mobilitate deja aprobat încep să nu mai corespundă noii realități.

Primul exemplu este Programul național de dezvoltare a infrastructurii feroviare pentru anii 2026–2030.

Acesta pune în fața municipiului probleme noi: utilizarea căii ferate pentru transport suburban și urban de pasageri, noi noduri de transfer, legătura cu Autogara de Nord și cu aeroportul.

La toate acestea trebuie reacționat acum, nu după următoarea corectare a PUG-ului.

Al doilea exemplu este apariția robotaxiurilor și dezvoltarea transportului autonom.

Dacă asemenea sisteme vor începe să fie implementate, ele pot schimba necesarul de parcări, structura deplasărilor, rolul transportului public, logistica și chiar cerințele față de infrastructura rutieră.

Al treilea exemplu îl reprezintă aproximativ 50 de PUZ-uri aflate în proces de elaborare.

Fiecare dintre ele poate părea o soluție locală, dar împreună ele pot modifica semnificativ densitatea, fluxurile de transport, sarcina asupra rețelelor inginerești și infrastructurii sociale.

Cu alte cuvinte, noul PUG nici măcar nu a fost aprobat, iar condițiile pe baza cărora sunt făcute calculele sale deja se schimbă.

Problema principală nu sunt prognozele greșite

Nu este suficient să spunem că autorii PUG 2007 au greșit.

Problema este mai profundă.

PUG-ul tradițional pornește de la presupunerea că dezvoltarea orașului poate fi prognozată suficient de exact și apoi această prognoză poate fi fixată într-un document rigid pentru zeci de ani.

Însă populația, economia, tehnologiile, politica de stat, investițiile și comportamentul oamenilor se schimbă permanent.

Prin urmare, problema nu constă într-o singură prognoză nereușită.

Problema este principiul în sine.

Trebuie schimbată nu prognoza, ci sistemul

Dacă PUG 2040 va fi din nou construit ca o imagine detaliată a viitorului orașului, bazată pe prognozele de astăzi, peste câțiva ani realitatea va începe din nou să se îndepărteze de document.

De aceea, reactualizarea PUG 2007 nu trebuie să însemne înlocuirea unei prognoze vechi cu una nouă, ci schimbarea însăși a metodologiei de planificare.

Pentru aceasta poate fi utilizat un sistem cu patru niveluri.

Primul nivel — obiectivele orașului: calitatea vieții, accesibilitatea, reziliența, ecologia, siguranța.

Al doilea nivel — structura spațială: coridoarele verzi și de transport, infrastructura edilitară, centrele principale și limitările.

Al treilea nivel — proiectele reale: calea ferată, noile huburi, Orașul de Est, HiTech Park, reconversia teritoriilor industriale și alte proiecte care apar pe măsura necesităților reale.

Al patrulea nivel — monitorizarea permanentă: fluxurile reale de transport, populația, starea rețelelor, construcțiile, PUZ-urile, investițiile și alte date sunt actualizate permanent.

Dacă realitatea s-a schimbat — se schimbă și decizia.

Nu peste douăzeci de ani, ci atunci când apare abaterea.

Concluzia principală

Concluzia principală a analizei PUG 2007 nu constă în numărul obiectivelor care au fost construite sau nu.

Ea este alta:

un PUG rigid pe termen lung nu poate oferi răspunsuri la problemele de dezvoltare urbană care apar permanent, deoarece aceste probleme nu pot fi prevăzute dinainte.

De aceea, în etapa de audit a PUG 2007 este necesar să fie adăugat un capitol separat privind cauzele divergenței dintre PUG și dezvoltarea reală a orașului.

Iar la etapa Conceptului PUG 2040 trebuie propusă trecerea la un sistem adaptiv de planificare pe patru niveluri.

Cu atât mai mult cu cât necesitatea unei asemenea schimbări este confirmată deja astăzi.

Programul feroviar 2026–2030, apariția robotaxiurilor și zecile de PUZ-uri noi arată că realitatea se schimbă mai repede decât reușește să fie elaborat însuși PUG-ul.

Iar dacă acum se va alege din nou calea unui document rigid, bazat pe prognoze, peste douăzeci de ani vom discuta din nou aceeași întrebare:

de ce următorul PUG nu a fost realizat?